Cardinalul Angelo Scola va deveni Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai (UBB), pentru opera sa de rezonanţă universală în domeniul teologic, social şi moral, precum şi pentru rolul său important în sprijinirea dezvoltărilor teologice de la Universitatea clujeană. Arhiepiscopul (...)
În contextul Anului Credinţei, papa Francisc a animat în bazilica Sfântul Petru, începând cu ora 17 (ora locală) o Adoraţie Euharistică specială care s-a extins în mod concret în întreaga lume, fiind celebrată simultan (indiferent de fusul orar) în catedralele şi bisericile din toate (...)
Secretarul Consiliului Pontifical „Dreptate şi Pace”, episcopul Mario Toso, vorbind în cadrul conferinţei despre toleranţă şi nediscriminare, promovată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a spus că discriminare creştinilor „trebuie să fie considerată o (...)
Sfântul Scaun îşi exprimă profunda preocupare pentru violarea libertăţii religioase şi pentru atacurile sistematice împotriva comunităţii creştine în unele regiuni ale planetei, precum Africa, Asia şi Orientul Mijlociu. Preocuparea Sfântului Scaun a fost exprimată în cadrul intervenţiei (...)
Asemenea Papei emerit Benedict al XVI-lea pe 31 mai 2008, Sfântul Părinte Papa Francisc va prezida vineri seară rugăciunea de încheiere a lunii mai, dedicată cinstirii Maicii Domnului, în Piaţa San Pietro.Rugăciunea Rozariului va începe la ora 20.00 în timp ce icoana Maicii Domnului (...)