Conform tradiţiei, în Biserica Universală, luna noiembrie este închinată devoţiunilor pentru sufletele celor plecaţi de lângă noi. Chiar din prima zi este comemorată Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor care, murind pentru ei înşişi şi pentru păcat, încă (...)
Recent în Polonia Tribunalul Constituțional a hotărât că avortul eugenic (motivat printr-un defect genetic sau o boală a copilului nenăscut) vine în contradicție cu prevederile Constituției țării, care prevede că viața umană trebuie să fie protejată. În (...)
În Duminica a XXII-a după Rusalii, 1 noiembrie 2020, în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj au fost celebrate două Sfinte Liturghii Arhierești. Prima dintre acestea a fost celebrată începând cu ora 08:45 de către Preasfinția Sa Cristian, (...)
”Sfinții și Fericiții sunt cei mai credibili mărturisitori ai speranței creștine”: a spus papa Francisc în alocuțiunea de la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată împreună cu romanii și pelerinii prezenți în Piața San Pietro, duminică, (...)
Inaugurarea Ieslei Nativităţii şi iluminarea bradului sunt programate să aibă loc în data de 11 decembrie, la ora locală 16.30. Chiar în contextul limitărilor impuse de pandemia de coronavirus, ceremonia va avea loc cu obişnuita participare a preşedintelui Guvernatoratului (...)