Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Fecioarei a învățat să se roage după inima sa omenească. El a învățat aceasta de la Mama sa, care păstra toate „lucrurile cele mari” ale Atotputernicului și se gândea la ele în inima ei. El învață acest lucru în cuvintele și în ritmurile rugăciunii poporului său, la sinagoga din Nazaret și la Templu. Dar rugăciunea lui țâșnește dintr-un izvor mult mai tainic, așa cum El lasă să se presimtă încă de la vârsta de doisprezece ani: „În cele ce sunt ale Tatălui meu se cade să fiu” (Lc 2, 49). Aici începe să se dezvăluie noutatea rugăciunii la plinirea timpurilor: rugăciunea filială, pe care Tatăl o aștepta din partea fiilor săi, este, în sfârșit, trăită de însuși Fiul său Unul-născut, în natura lui umană, cu și pentru oameni.
„Sfințească-se numele Tău” 2812
„Sfințească-se numele Tău” 2811
„Sfințească-se numele Tău” 2810
„Sfințească-se numele Tău” 2809
„Sfințească-se numele Tău” 2808
„Sfințească-se numele Tău” 2807
Rugăciunea Domnului: „Tatăl nostru!” 2805
Rugăciunea Domnului: “Tatăl nostru!” 2804
Rugăciunea Domnului: “Tatăl nostru!” 2803