Catehismul zi de zi 2605

Când a venit ceasul în care El duce la împlinire planul de iubire al Tatălui, Isus lasă să se întrevadă adâncurile de necercetat ale rugăciunii sale filiale, nu numai înainte de a se dărui de bunăvoie („Abba… nu voința mea, ci a Ta”: Lc 22, 42), ci și în ultimele sale cuvinte de pe Cruce, acolo unde rugăciunea și dăruirea de sine sunt unul și același lucru: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac” (Lc 23, 34); „Adevăr zic ție, astăzi vei fi cu mine în rai” (Lc 23, 43); „Femeie, iată-l pe fiul tău! (…) Iat-o pe mama ta!” (In 19, 26-27); „Mi-e sete!” (In 19, 28); „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” (Mc 15, 34); „S-a săvârșit!” (In 19, 30); „Tată, în mâinile tale încredințez spiritul meu” (Lc 23, 46), până la „strigătul cel mare” cu care moare, dându-și spiritul.