Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu,
Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L!
Cristos pe pământ, înălțați-vă!
Iubiți frați și surori în Cristos,
Dacă există un lucru la care cu toții ne gândim atunci când vorbim despre Sărbătoarea Crăciunului, acesta este colindul. Niciun alt cântec nu reușește să trezească în sufletele noastre, cu aceeași intensitate și limpezime, sentimente de bucurie, duioșie și seninătate precum colindele pe care le-am învățat încă din zorii vieții noastre. Atunci când ne unim vocile în armonia colindelor, suntem cuprinși de nostalgia copilăriei, dar și de setea de puritate, care nu este altceva decât dorul de Dumnezeu. Fie că sunt colinde străvechi, transmise din generație în generație, fie că sunt creații mai recente, poartă în sine același mesaj de credință și de speranță. Toate, într-un fel sau altul, ne conduc spre marele mister al întrupării Fiului lui Dumnezeu și spre clipa tainică în care, în noaptea Betleemului, o lumină a răsărit pentru fiecare dintre noi. Înțelegem, astfel, că profeția lui Isaia, despre poporul care umbla în întuneric și vede o lumină mare (Is. 9,2), s-a împlinit nu doar pentru oamenii de atunci, ci și pentru noi.
Celebrând Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, retrăim bucuria revărsării acelei lumini în întunericul lumii de astăzi și ne simțim mai aproape de Dumnezeu. Prin Pruncul Isus, Dumnezeu se apropie de noi cu o gingășie dezarmantă, făcându-Se mic pentru a ne înălța, sărac pentru a ne îmbogăți și vulnerabil pentru a ne întări. În fața Lui, ne simțim primiți și iubiți așa cum suntem, fiindcă vedem un Prunc care ne surâde dintr-o iesle iar zâmbetul Lui nu se împiedică de păcatele noastre. Este zâmbetul Cerului în viața noastră, adesea agitată și prea plină de griji. Fie că suntem bogați sau săraci, bucuroși sau copleșiți de necazuri și dureri, zâmbetul Pruncului Dumnezeiesc ne dăruiește o rază de speranță și ne cheamă să primim darul unei iubiri fără condiții. Iar colindul devine răspunsul nostru smerit la această chemare: o rugăciune cântată, o mărturisire a credinței și o reînnoire a speranței că lumina născută la Betleem continuă să strălucească, discret și statornic, în existența noastră. Dacă ne deschidem cu adevărat inimile, atunci viața fiecăruia dintre noi poate deveni o colindă, o mărturie vie și personală despre puterea dragostei lui Dumnezeu.
Există un contrast atât de mare între Pruncul plăpând și puterea răului, întruchipată atunci de Irod și de armatele lui. Sfânta Evanghelie evocă acest adevăr cu o simplitate dureroasă: „Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă” (Mt. 2,13). Astăzi, același Prunc Divin este amenințat în sufletele copiilor, ale tinerilor și, de fapt, în sufletele noastre, ale tuturor, de aceeași putere a răului, care pare mai dezlănțuită ca oricând. Spectrul armelor nucleare planează din nou asupra lumii, războaiele hibride ne înspăimântă iar siguranța vieții, așa cum o știam până acum, pare să fie serios amenințată. Și totuși, deși suntem tentați să credem că pericolul vine exclusiv din conflictele vizibile din jurul nostru, acestea nu sunt decât vârful aisbergului unor lupte mai adânci: războaiele care se poartă în inimile oamenilor. Sfânta Scriptură ne ajută să înțelegem unde se află adevărata lor rădăcină: „De unde vin războaiele, de unde vin conflictele dintre voi? Oare nu tocmai din poftele voastre care se luptă în membrele voastre?” (Iac. 4,1). Războaiele dintre națiuni sunt amplificarea tensiunilor și a răutăților din inimile oamenilor.
Dacă în propriile familii există certuri, de ce ne-am mira de conflictele din viața publică sau politică? Dacă frați și surori ajung să se învrăjbească și să nu-și mai vorbească pentru moștenirea unui petic de pământ, de ce ne-ar surprinde faptul că națiunile ajung să facă același lucru? De aceea, dacă suntem scandalizați sau înfricoșați de războaiele care par să se întețească pe pământ, primul pas ar fi să ne uităm la noi înșine, la familiile noastre, la prietenii și cunoscuții noștri și să începem să semănăm pacea acolo unde domnesc cearta și ura. Să pornim de la noi, prin gesturi concrete de iertare și prin curajul de a cere iertare, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
Isus nu doar că ne-a promis pacea, dar ne-o dăruiește într-o formă care ne surprinde, deoarece nu are la temelie efemerele echilibre politice: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (In. 14,27). Pacea Lui începe cu convertirea personală și cu reconcilierea interioară a fiecărui om. Acolo unde Pruncul este primit cu sinceritate, inima este împăcată și devine capabilă să dovedească faptul că delicatețea și generozitatea iubirii sunt mai puternice decât violența răului.
Dragi credincioși,
Anul 2025 s-a dovedit a fi un timp deosebit de bogat în evenimente și în haruri, îmbinând minunat anul consacrat speranței în întreaga Biserică Catolică și anul național dedicat Fericitului Iuliu Hossu în România. Dincolo de numărul și varietatea manifestărilor, de conferințe, pelerinaje și celebrări solemne, tocmai bogăția de har care s-a revărsat peste noi toți este cea care va face ca acest an să rămână unul de referință în istoria Bisericii noastre. Pentru noi, creștinii, nu amploarea evenimentelor este cea care contează cel mai mult, ci iubirea care le dă sens, așa cum spunea și Maica Tereza: „Dacă nu putem face lucruri mari, să facem lucruri mici cu o iubire mare”. Iar Dumnezeu răspunde cu iubirea Lui nemărginită, făcându-le mari. Așa se explică multe dintre evenimentele pe care le-am celebrat în acest an binecuvântat, pentru care îi mulțumesc Domnului, dar și tuturor ierarhilor, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor pentru devotamentul cu care s-au implicat.
A fost un an marcat de gesturi cu înalte semnificații simbolice pe plan spiritual. Un an în care relicvele Cardinalului Iuliu Hossu au fost așezate la mormântul Sfântului Petru, ca semn al comuniunii depline dintre Biserica noastră și Biserica Universală și, totodată, ca mărturie despre valoarea jertfei încununate prin martiriu. Un an în care Sfântul Părinte Papa Leon a declarat în mod solemn, în Capela Sixtină, că faimoasele cuvinte ale Fericitului martir ar trebui să devină deviza fiecărui om. De asemenea, va rămâne mereu în amintirea noastră celebrarea Sfintei Liturghii în limba română, în Catedrala Notre-Dame din Paris, unde Iuliu Hossu a fost celebrat alături de Fericitul Vladimir Ghika, într-un moment de profundă trăire sufletească, ce a unit inimile tuturor.
Toate aceste evenimente încărcate de iubire își găsesc sensul și confirmarea în lumina Sărbătorii Nașterii Domnului. În noaptea sfântă a Crăciunului, Maica Sfântă ține în brațele sale Pruncul Dumnezeiesc cu o dragoste care îl va însoți de-a lungul întregii vieți pământești. Maria este alături de Fiul ei în fiecare clipă: prin prezență, când îl poate urma cu pașii, dar și atunci când nu mai poate decât să-l urmeze cu inima. Este lângă El în bucurii și în suferință, până la Calea Crucii, până la răstignire, până la ultima suflare. Întreaga ei viață este o liturghie a iubirii. De aceea, în momentul trecerii ei la adevărata viață, în sărbătoarea pe care noi o numim Adormirea Maicii Domnului, Maria regăsește acea iubire în îmbrățișarea Fiului ei. Dacă la Betleem ea îl ținea pe Isus în brațe, acum este Isus Cel care îi restituie iubirea, cuprinzând-o El însuși în brațe și însoțind-o în Împărăția Sa.
La aceasta suntem chemați și noi, cei care îl vom contempla pe Pruncul dumnezeiesc în ieslea Nașterii: primind iubirea Sa, să o păstrăm în sufletele noastre și să știm să o dăruim mai departe, încărcând fiecare gest și fiecare faptă cu iubirea primită în dar. Iar la capătul vieții noastre pământești, Isus ne va restitui această iubire, o va împlini și ne va conduce, pe urmele Maicii Sfinte, în acea Împărăție a iubirii pentru care cu toții ne pregătim. În acest fel l-am însoțit cu rugăciunile noastre și pe Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, cerându-I Domnului să îl primească în îmbrățișarea dragostei Sale, răsplătindu-i astfel toată iubirea care s-a revărsat prin el asupra noastră și asupra Bisericii de-a lungul întregii sale vieți.
Dragii mei,
Între zidurile reci ale unei temnițe, acolo unde Fericitul Iuliu Hossu era închis, s-au înălțat, ca o lumină în noapte, aceste minunate versuri de colind: „Isuse, Doamne, Prunc ceresc, toți îngerii te preamăresc, primește și al nostru cânt, trimite pace pe pământ”. Deși era privat de libertate, el nu a cerut prin rugăciune propria eliberare, ci pace pentru întregul pământ. Cu greu am putea găsi cuvinte mai frumoase și, în același timp, mai potrivite pentru vremurile pe care le trăim. Dacă le facem loc în inimile noastre, ne alăturăm și noi cântului îngerilor care le vestesc păstorilor nașterea Fiului lui Dumnezeu și înălțăm aceeași rugăciune pentru pace, într-un timp în care pacea lipsește mai întâi din inimile oamenilor și, tocmai de aceea, lipsește și din lumea în care trăim.
La fel ca în Betleemul de atunci se întâmplă și astăzi: sunt destui oameni care îi închid, nepăsători, ușa lui Dumnezeu. Doar câțiva păstori și magii veniți de la Răsărit alcătuiesc modestul alai al Pruncului divin. Evanghelia ne spune că magii s-au întors în țara lor pe o altă cale (Mt. 2,12). Altă cale, fiindcă au descoperit adevărata Cale. Ceea ce se întâmplă cu ei, se întâmplă cu toți cei care îl urmează pe Fiul lui Dumnezeu. Isus le dăruiește o pace pe care nimeni și nimic nu o poate lua din inimile lor, iar această pace se revarsă asupra tuturor celor pe care îi întâlnesc. Să ne ajute Domnul ca, în această minunată sărbătoare, aceeași pace să coboare și în inimile noastre, iar pacea lui Cristos să fie darul cel mai prețios pe care îl aflăm sub brad.
Vă doresc tuturor o Sărbătoare a Nașterii Domnului plină de haruri și un An Nou binecuvântat!
Cu arhierească binecuvântare,
† Claudiu Lucian Pop
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
