Era o vreme când Dumnezeu era Regele oamenilor. Îi conducea și îi păzea. Era momentul libertății, fiindcă libertatea începe cu regalitatea lui Dumnezeu în inima noastră. Dar, cum un astfel de Rege este imposibil de manipulat, noi vrem să simplificăm lucrurile. Vechiul Testament ne descrie, în Cartea întâi a Regilor, acel moment fatidic în care israeliții merg la profetul Samuel și cer un rege-om. Iar, fiindcă Dumnezeu respectă libertatea omului, chiar și atunci când omul Îl refuză, cu tristețe îi spune profetului: „Ascultă glasul poporului în toate câte îți grăiește; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei”.
Așa începe istoria oamenilor care, în numele libertății, decid, fără să-și dea seama, să fie mai puțin liberi și, deci, mai puțin oameni. Un fel de promisiune de libertate, egalitate și fraternitate înainte de vreme, fiindcă nimic, nu-i așa, nu este nou sub soare!
Și așa începe și istoria primului rege din Israel, Saul, care, pe urma asinelor pierdute ale tatălui său, ajunge să fie uns rege de către Samuel, cu ulei parfumat ce se prelinge pe capul său...
Consecințele unei astfel de decizii le putem vedea în Cărțile Regilor. Aproape fără excepție, fiecare sfârșit de regat este descris cu aceste cuvinte: „Și a făcut fapte netrebnice înaintea Domnului, la fel ca tatăl său”. Dacă nu ar fi tragic, ar fi amuzant...
În Evanghelia din Duminica Floriilor regăsim și uleiul, și mânzul asinei dintru început. Regele este însă altul: un Dumnezeu care nu își abandonează creația, ci o mântuiește respectându-i libertatea. Se face om ca și noi, pentru a ne elibera din mâna Falsului Rege, pentru a ne reda libertatea și pentru a ne readuce la regalitatea dintru început.
Oare reușim măcar acum să înțelegem aceste două paradigme esențiale: regalitatea lui Cristos = libertate și regalitatea eului = robie?
Este de ajuns să medităm semnele timpului: istoria, fie cea mai îndepărtată, fie cea recentă, vorbește de la sine. Vă aduceți aminte în ce perioadă Biserica Catolică instituie sărbătoarea „Cristos, Regele Universului”? Exact în momentul de început al totalitarismelor: nazismul și fascismul, urmate de comunism.
Regele care astăzi intră în Ierusalim ne dăruiește libertatea. O dăruiește, nu o impune. De aceea intră pe mânzul asinei, nu pe calul stăpânitorilor acestei lumi. Și lângă același mânz al asinei se naște. Ca un mir de mare preț se deșertează pentru noi, pentru a ne umple de parfumul dumnezeirii Sale. Regalitatea Lui bate la ușa sufletului nostru pentru a ne înnobila cu adevărata libertate. Mare atenție însă: această ușă are clanță doar pe interior...
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Ev Io 12,1-18
Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Isus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Isus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Isus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine în Ierusalim au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Isus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preamărit Isus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
