Noul Nunțiu apostolic în România, Miguel Maury Buendia își începe misiunea oficială cu o vizită la Blaj, unde s-a întâlnit cu Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan și ceilalți episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România. La (...)
A devenit deja o tradiţie ca, în apropierea sfintelor sărbători de iarnă, enoriaşii români de la Parohia Greco-Catolică Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan din Roma să îl colinde pe Sfântul Părinte, Papa Francisc, în Piaţa Sfântul Petru (...)
La cumpăna anilor I. Deunăzi, am fost întrebat despre sensul și originea cuvântului precar. Căutând în mai multe dicționare am descoperit cu surprindere un lucru minunat care ne ajută să simțim ceva mai bine Taina Crăciunului. Un cuvânt de origine (...)
Iubiți credincioși și credincioase, Sărbătoarea Crăciunului ne oferă și în acest an fericita ocazie de a-i mulțumi Domnului pentru marele dar al nașterii Fiului Său. Acest dar nespus de prețios, pe care Biserica l-a primit și pe care îl actualizează în celebrarea (...)
ALEXANDRU, Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de LUGOJ Onoratului cler şi iubitului popor credincios har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl (...)