Între litania disperării și cea a speranței (Audio)
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului) Ev Io 5,1-15
Meditație pentru Duminica a IV-a după Paști (Slăbănogului) Ev Io 5,1-15
Îngerii
mişcă întotdeauna apele. Fiindcă sunt trimişii Celui de Sus. O apă
stătătoare este semn al lipsei de vigoare, semn de moarte. Aripile
îngerilor, asemenea unor uriaşe pânze de corabie, dau un imbold vital
apelor stătute ale existenţei noastre, pentru a le repune în mişcare. E
doar o adiere, fiindcă suntem noi cei care trebuie să “prindem” această
dumnezeiască suflare pentru a ne avânta pe urmele îngerilor în văzduh.
Îngerii
sunt doar semne. Trimişi să deschidă calea Fiului lui Dumnezeu, cel
care revarsă asupra noastră încontinuu Spiritul Vieţii. După Înviere
acest suflu este primul semn al vremurilor noi: “Şi Iisus le-a zis
iarăşi: Pace vouă! …Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis:
Luaţi Spirit Sfânt” (Ioan 20, 21-22)
E interesant faptul că slăbănogul din Evanghelie este
printre puţinii care nu îi cer nimic Mântuitorului. Treizeci şi opt de
ani îşi spun cu putere cuvântul: omul nu mai are forţă nici măcar pentru
a cere, pentru a spera. Nu mai are lacrimi pentru a plânge.
Simbolul
celor treizeci şi opt de ani riscă să ne strivească şi pe noi. Având în
faţa ochilor doar realitatea dură a lumii în care trăim, ni se poate
părea că nimic nu se va schimba niciodată. Că nu mai e nimic de făcut şi
de sperat. Nici în ţara aceasta, nici în Biserică, nici în viaţa
noastră. Un glas şuierat pare să ne şoptească încontinuu o anti-litanie.
Una a disperării: “Nimeni nu vă mai poate salva. Nimeni! Niciodată!
Nicidecum!” Un fir asemenea unei pânze de paianjen se ţese perfid în
jurul nostru, încercând să ne facă tot mai mult una cu patul
neputinţelor noastre.
Din
mila Cerului, chiar şi atunci, sau mai ales atunci când rugăciunea nu
mai e decât un geamăt nesfârşit al inimii, un Călcâi cade ca un fulger
din Înaltul Cerului şi străpunge întotdeauna această pânză malefică. Un
Călcâi promis nouă dintru începuturi, ce apasă şi sufocă acel înfiorător
şuierat. În liniştea ce se lasă, un glas răsună pentru fiecare dintre
noi: “Vrei să te faci sănătos?” Avem deplina, teribila libertate de a
spune da sau nu lui Dumnezeu. Isus bate la o uşă care se deschide doar
din interior.
Dacă îi spunem “da”, pe
urmele Maicii Sfinte, geamătul nostru se transformă în cânt de bucurie:
“Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul
este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?” (Psalmul 26,
1-2)
Ne spun misticii că şi dacă doar
gândul ni se îndreaptă spre Maica noastră, Ea este deja lângă noi.
Călcâiul ei zdrobeşte pe cel ce încearcă să sufoce în noi darurile
Spiritului Sfânt, în primul rând bucuria. Ni-l dăruieşte în schimb
încontinuu pe Cel Unul-Născut, ce ne vindecă prin cuvântul Său:
“Bucuraţi-vă!”
Să destrămăm iţele păcatelor
prin Taina Mărturisirii. În aceasta Domnul ne face oameni noi şi
sănătoşi încontinuu. Pe toţi. Ori de câte ori avem nevoie. Oricât de
păcătoşi am fi.
Să întoarcem spatele
păcatelor, aşa cum am promis la botez, abandonând astfel patul
neputinţelor noastre, pentru a ne aşeza în leagănul inimii Maicii
Preacurate.
Cine oare va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu?
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 5,1-15
In
zilele acelea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la
Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care
pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea
zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea
apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi
tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos,
de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de
treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că
este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?
Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în
scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară
înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi
îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua
aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de
sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce
m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au
întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar
cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din
mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi
i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca
să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că
Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.