Dacă am cunoaşte felul în care Dumnezeu dăruieşte... (Audio)
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) Ev Io 4,5-42
Meditație pentru Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) Ev Io 4,5-42
Sfânta
Scriptură nu conteneşte să ne atragă atenţia că planurile şi gândurile
lui Dumnezeu sunt cu totul diferite de planurile şi gândurile noastre.
Iar atunci când încercăm să aplicăm Împărăţiei Cerurilor logica şi
legile lumii în care trăim, nu facem nimic altceva decât să ne făurim o
imagine a lui Dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră. Tentaţia
pentru noi, oamenii, este extrem de puternică: aşa s-a născut viţelul de
aur, aşa au apărut primul rege şi prima oaste în Israel, aşa continuă
să apară mai mici sau mai mari idoli în viaţa noastră încontinuu. Am
vrea să atingem, să circumscriem, să cuantificăm, să controlăm Împărăţia
Spiritului. Dar din păcate, sau mai degrabă din fericire, aşa ceva nu
se poate: nici împăraţia spiritului, nici oamenii care îi aparţin, nu
pot fi închişi într-o schemă. O spune atât de frumos Isus lui Nicodim:
“Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde
vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din
Spiritul”.
Să încercăm să analizăm doar un singur exemplu de
astfel de logică diferită: de câte ori nu ne e frică de Dumnezeu şi de
cererile Lui, crezând că vrea să ne ia ceva? Adam intră primul în
această logică, la îndemnul şarpelui; şi crede că Cel ce l-a creat este
invidios şi gelos pe el. Îl percepe ca pe un concurent, iar cererea Lui
de a nu se atinge de fructul oprit, o vede ca pe o limitare a libertăţii
sale. De câte ori nu ne e frică şi nouă de poruncile lui Dumnezeu,
văzând în ele tot atâtea oprelişti în calea autonomiei noastre. E nevoie
să exorcizăm încontinuu imaginea pe care acelaşi şarpe ne-o propune şi
nouă, aşa cum a propus-o lui Adam, încercând să ni-l prezinte pe Cel ce
cu atâta iubire ne-a creat şi cu atâta iubire ne îngrijeşte, ca pe un
despot.
Evanghelia
de astăzi este o astfel de exorcizare, fiindcă ne vorbeşte despre cât
de minunată ar fi viaţa noastră dacă am înţelege corect lucrurile şi
modul lui Dumnezeu de a dărui. Isus îi spune samarinencei: “Dă-mi să
beau”. Este o cerere pe care i-o adresează, însă vedem că în final El
este cel care dăruieşte femeii apa cea vie! Aparenta cerere a lui
Dumnezeu este de fapt una dintre manierele lui de a dărui. Pe cruce Isus
face la fel, atunci când spune: “mi-e sete!”. Şi coincide cu momentul
în care se dăruieşte cu totul pentru noi, murind din iubire.
De
aceea fiţi cu băgare de seamă: ori de câte ori vi se pare că Dumnezeu
cere ceva, deschideţi-vă larg mâinile şi inimile, fiindcă Cel Preaînalt
urmează să-şi reverse darurile asupra voastră. Nu vă fie frică! Isus nu
ne răpeşte niciodată nimic: El doar dăruieşte. De aceea, puneţi cu
încredere în mâinile Lui şi ale Maicii Sfinte, viaţa, familia, bunurile,
speranţele: nu veţi găsi un loc mai sigur pe toata suprafaţa
pământului! Iar dacă doriţi, gândul poate deveni rugăciune către Cea
căreia i s-a cerut totul şi a primit totul, Maria, Mama lui Dumnezeu şi a
noastră:
« Te aleg astăzi, o Marie, de
faţă cu întreaga Curte cerească, spre a-mi fi Maică şi Împărăteasă. Îţi
consacru şi îţi incredintez din toata inima, trupul şi sufletul meu,
bunurile mele spirituale si cele materiale, şi însăşi valoarea faptelor
mele bune săvârşite în trecut, în prezent şi în viitor, rugându-te să
dispui în mod deplin de mine şi de tot ceea ce îmi aparţine, fără
excepţie, după voia Ta, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu, în aceasta
viata si pentru vesnicie. Amin ».
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 4,5-42
"În
vremea aceea a venit Isus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape
de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; si era acolo
fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat
lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din
Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. Iar ucenicii Lui se
duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis:
Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie
samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a
răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel
ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă
vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă;
de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele
nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea
şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din
apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi
da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va
face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Femeia a zis
către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai
vin aici să scot. Iisus i-a zis: mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino
aici. Femeia a răspuns şi a zis: n-am bărbat. Iisus i-a zis: bine ai
zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai
acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis:
Doamne, văd că Tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest
munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne
închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe
muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă
închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că
mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii
închinători se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr, că şi Tatăl
astfel de închinători îşi doreşte. Spirit este Dumnezeu şi cei ce I se
închină trebuie să i se închine în spirit şi în adevăr. I-a zis femeia:
stim că va veni Mesia care se cheamă Cristos; când va veni, Acela ne va
vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar
atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă
nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a
lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi
un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este
Cristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp,
ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis:
Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau deci ucenicii
între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea
Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul
Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic
vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru
seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa
veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră.
Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi
altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit;
alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din
cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea:
Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii
Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai
mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii i-au zis: credem nu
numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta
este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii."