III. Spiritul şi Cuvântul lui Dumnezeu în timpul făgăduinţelor 702. De la început şi până la "plinirea
timpului" (Gal 4, 4), misiunea conjugată a Cuvântului şi a Spiritului
Tatălui rămâne ascunsă, dar este în acţiune. Spiritul lui Dumnezeu
pregăteşte timpul lui Mesia, şi unul şi celălalt, fără a fi încă pe
deplin revelaţi, sunt deja făgăduiţi spre a fi aşteptaţi şi primiţi la
vremea arătării lor. De aceea, când Biserica citeşte Vechiul Testament, scrutează în el ceea ce Spiritul "care a grăit prin proroci" vrea să ne spună despre Cristos.
Prin "proroci", credinţa Bisericii înţelege aici pe toţi aceia pe
care Spiritul Sfânt i-a inspirat în redactarea cărţilor sfinte, atât ale
Vechiului, cât şi ale Noului Testament. Tradiţia iudaică distinge Legea
(primele cinci cărţi sau Pentateuhul), Profeţii (cărţile pe care noi le
numim istorice şi cele profetice) şi Scrierile (mai ales sapienţiale, în
special Psalmii).
În creaţie
