“…şi ne mântuieşte de cel rău!”
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a V-a după Rusalii
Există posesii şi posesii. Unele se lasă cu urlete şi cu îmbrânceli.
Altele se petrec într-o tăcere mormântală, fără mari semne, într-un
camuflaj aproape perfect. Și de regulă sunt mai periculoase decât
primele.
Sf. Evanghelist Matei, în lectura de astăzi, prezintă
doi posedaţi. Așa cum în altă parte prezintă doi orbi. Fiindcă unul
dintre cei doi, suntem noi, cei care citim Evanghelia. Matei încercă să
ne spună că fiecare dintre noi suntem în evanghelie, că aceasta ne
vorbeşte în mod personal.
E clar că avem cu toţii nevoie de
exorcisme. Poate nu de cele solemne, constituite ca sacramentale în
Biserică. Dar în mod cert cu toţii avem nevoie să ne eliberăm încontinuu
de cel rău. Nu degeaba rugăciunea Tatăl nostru, lăsată nouă de
Mântuitorul, se termină cu o astfel de invocaţie.
Botezul are
aceeaşi semnificaţie: ne eliberăm de cel viclean şi îl urmăm pe Cristos.
Dacă ne considerăm botezaţi, trebuie să ne trăim botezul în fiecare zi
şi deci să întoarcem în fiecare zi spatele prinţului acestei lumi.
Posesia
noastră ca oameni, începe cu păcatul lui Adam şi ea se poate rezuma la
următorul lucru: o falsă imagine despre Dumnezeu. Acesta este jocul
şarpelui. Îl prezintă pe Dumnezeu nu ca pe un Tată iubitor, care ne-a
creat şi ne îngrijeşte, ci ca pe un Creator gelos, care este în
concurenţă cu creatura lui. Iar Adam crede şarpelui mai mult decât
Domnului. Aşa începe istoria noastră. Și din păcate aşa continuă. Este
extrem de uşor pentru oricine să recitească în această cheie istoria
lumii sau istoria personală. Poate în zilele noastre mai mult ca oricând
omul se comportă ca şi cum Dumnezeu ar fi un concurent, un Creator ce
încearcă să ne ia libertatea.
În sensul acesta am putem spune că
întreaga Scriptură, în mod cu totul particular Noul Testament este
nimic altceva decât un exorcism, fiindcă restabileşte adevărata imagine a
lui Dumnezeu. În Isus descoperim chipul iubitor al Tatălui care din
iubire pentru noi merge până la sacrificiul propriului Fiu.
Atunci
când ne umplem de adevăratul chip al Tatălui, frica dispare, durerea
dispare, angoasa morţii dispare, fiindcă realizăm că suntem şi că eram
iubiţi dintru început cu o iubire infinită.
Dar chiar dacă am
avut această minunată licărire de lumină cerească, să nu ne facem
iluzii: lupta continuă. În fiecare zi, în fiecare clipă, cel rău va
încerca în nenumărate feluri să ne insufle vechea imagine falsă.
De
aceea zi de zi să ne încredintăm Maicii Sfinte, celei care cea dintâi a
zdrobit capul şarpelui. Să ne oglindim în Sfânta Scriptură pentru a
avea adevărata imagine despre noi şi despre Dumnezeu. Și în fiecare
clipă să avem în inimă rugăciunea lăsată nouă de Isus: “şi ne mântuieşte
de cel rău!”
PS Claudiu
Episcopul Curiei