A III-a Zi de Crăciun la Cluj-Napoca: la celebrarea arhierească din Mănăstirea Maicii Domnului PS Claudiu oferă modelul Sfântului Ștefan
În cea de-a III-a Zi de Crăciun, marți, 27 decembrie 2022 – Sf. arhid. m. Ștefan -, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a celebrat Sfânta Liturghie la mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, Sanctuar Arhiepiscopal Major al Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD). Preoți concelebranți au fost: pr. Cristian David, rector al Sanctuarului, pr. protopop Marius Cerghizan, capelan la Casa de Tip Familial „Maica Domnului” a CMD, și pr. Daniel Avram, din Curia eparhială. A participat comunitatea clujeană a Surorilor Congregației Maicii Domnului, cu Maica Teodorina, superioara generală, membri ai Asociației Puncte Inimă, credincioși.
„Această a III-a zi de Crăciun, ne ajută să înțelegem în ce fel Sărbătoarea Nașterii Domnului, de care ne-am bucurat, se așază în sufletele noastre și în viața noastră spirituală”, a început Preasfinția Sa Claudiu predica din cadrul celebrării. A spus: „Cea de-a III-a zi de Crăciun ne arată că bucuria pe care o avem în această lume este tot timpul amestecată cu durere, aceasta pentru a înțelege că adevărata bucurie o vom experimenta doar în viața veșnică”. A arătat că, elemente care vorbesc și despre durere, pot fi identificate și în icoana tradițională, bizantină a Nașterii Domnului: „Peștera aduce destul de mult cu un mormânt. Și, de asemenea, scutecele Pruncului amintesc de pânza în care va fi învelit Domnul nostru Isus Cristos, atunci când va fi așezat în mormânt.” A privit, de asemenea, la Evanghelie, în care se vede cum „Maica Sfântă, împreună cu Sfântul Iosif, se bucură de nașterea Pruncului, dar, peste puține zile, atunci când îl vor prezenta pe Pruncul Isus la Templu, Simion va rosti profeția despre o sabie care va străpunge inima Maicii Sfinte”. Așadar, „intrând în profunzimea misterului creștin, înțelegem că nu este vorba doar despre bucurie, fericire, înțelegem că există ceva mai profund, dar, care, paradoxal, face parte tot din bucurie”. A explicat: „E vorba despre o bucurie și o fericire pe care cu greu lumea o acceptă și o înțelege”, e bucuria și fericirea care se regăsește în viețile sfinților, în viețile Episcopilor greco-catolici martiri. „Înțelegem astfel că, întotdeauna, bucuria, fericirea, are pe lângă ea și durere, întristare și încercare, dar, paradoxal, acestea nu umbresc bucuria!” Și, astfel, „intrăm într-o zonă paradoxală, care este tipic creștină”, a subliniat.
Pentru a pătrunde în acest mister, al existenței durerii care nu umbrește bucuria, Preasfinția Sa Claudiu s-a oprit la viața Sfântului Ștefan la care se referă lectura din Faptele Apostolilor (Fap 6,8-15;7,1-5.47-60), și, care este comemorat în această a III-a zi de Crăciun. A spus: „La Sfântul Ștefan vedem, pe de o parte, puterea și harul cu care el mijlocește pentru oameni, vindecările, minunile pe care le face, și, în același timp, opoziția pe care o are din partea oamenilor”. Interpretând, Preasfinția sa Claudiu a arătat cum, „Ștefan, pe de o parte are o activitate extraordinară pe urmele lui Isus; pe de altă parte el se confruntă cu spiritul lumii, care ar vrea să oprească această efuziune de haruri, și care caută, la fel ca în cazul lui Isus, argumente false, martori mincinoși, pentru a spune că Ștefan se abate de la tradiție, de la învățătura poporului ales”. Și „aici regăsim același paradox: Ștefan este prins la mijloc, este acuzat pe nedrept, dar nu găsim nici o umbră în bucuria și în verticalitatea cu care își transmite mesajul. El nu este deloc înfricoșat, nu se oprește din mărturie, ci, mai mult decât atât, se vede că participă la bucuria Cerului în timp ce este înconjurat de dușmanii lui, de cei care îl vor omorî.”
PS Claudiu a spus: „Este extrem de important să înțelegem cum are loc acest paradox: Sfânta Scriptură ne vorbește despre felul în care Ștefan privește cerurile, și, prin ceea ce el vede și prin ceea ce el trăiește, există o comuniune profundă cu Dumnezeu”. A continuat: „doar această comuniune profundă cu Dumnezeu, cu Împărăția Cerurilor, ne poate da tăria și curajul de a mărturisi, fără a ne înfricoșa”. Este mărturia pe care o putem aduce, „nu fiindcă suntem mai presus decât ceilalți, ci fiindcă noi știm cu Cine suntem, în Cine credem”. A subliniat: „Este extrem de importantă, în cazul lui Ștefan, și, de-a lungul istoriei Bisericii în cazul tuturor martirilor și mărturisitorilor, acea privire înspre Cerurile deschise, înspre Chipul Mântuitorului”. Ierarhul a explicat că această privire exprimă, în fond, „faptul de a fi ferm convinși că Cineva acolo sus ne iubește”.
A arătat, în continuare, cum, aceeași iubire transpare din întreaga viață a lui Isus, din misiunea Sa publică, începând cu momentul Botezului, când „există un glas din Cer, glasul Tatălui, care spune, și ne spune tuturor: «acesta este fiul Meu prea iubit». Putem spune că misiunea lui Isus poate începe fiindcă s-a știut iubit de Dumnezeu, și, atunci când are mărturia iubirii Tatălui, poate înfrunta: patima, suferința și moartea pe cruce”. Mergând pe urmele lui Isus, Preasfinția Sa Claudiu a chemat credincioșii la aceeași comuniune profundă cu Dumnezeu-Tatăl. În lectura din Faptele Apostolilor, vorbind în fața acuzatorilor săi, Sf. Ștefan amintește „casa” zidită de Solomon Domnului, dar, continuă, „Cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini, precum zice prorocul: «Cerul este tronul Meu și pământul așternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi Mie? – zice Domnul».
Preasfinția Sa Claudiu a încheiat privind la Preasfânta Fecioară Maria, cea care este „Casa Domnului” și a oferit modelul Maicii Sfinte: „În sărbătoarea Nașterii Domnului, o vedem pe Maica Sfântă ca templu, casă care îl primește pe Dumnezeu în sânul ei. Și înțelegem că, de fapt, toate casele și bisericile și templele exterioare, nu fac decât să vorbească despre biserica din sufletul nostru și despre faptul că Dumnezeu dorește ca noi să fim adevărata biserică. Iar, în această sărbătoare a Nașterii Domnului, avem ocazia să medităm la icoana Maicii Sfinte care îl primește pe Dumnezeu în viața ei și să încercăm să facem și noi la fel. Este bine și frumos să fim în casa lui Dumnezeu doar dacă ne aducem aminte că noi suntem adevărata casă. Este frumos să privim la icoanele din jurul nostru doar ca să ne aducem aminte de icoana din sufletul nostru. Și atunci înțelegem că trebuie să trecem de la lucrurile exterioare, de la bucuria acestei lumi, la o bucurie lăuntrică, nu pentru a renega bucuria lumii – și noi ne bucurăm, așa cum se bucură toată lumea în jurul unei mese, pentru faptul că ne întâlnim, că ne putem zâmbi unii altora – dar înțelegem că există ceva mai mult decât atât. Și, dacă trăim în acest fel sărbătoarea Crăciunului, a Nașterii Domnului, atunci ea devine o sărbătoare interioară în fiecare zi a vieții noastre.
Ori de câte ori ne trezim, ne aducem aminte că suntem chemați să îl primim pe Dumnezeu în templul vieții noastre, în biserica noastră, pe care suntem datori să o cinstim, să o curățăm, să o înfrumusețăm zi de zi. Dacă facem așa, Mântuitorul Isus locuiește în sufletele noastre, și atunci avem aceeași vedere pe care o are și Ștefan. Atunci, oriunde am fi, privind Cerurile îl privim pe Isus, și, de acolo primim curajul și tăria de a trece prin această lume, prin încercări, prin suferințe; curajul de a da mărturie, la fel ca Ștefan, despre Împărăția Cerurilor, fără să ne temem, fără să ne oprim, fără să fim puși la colț. Și atunci, cu tărie, cu iubire, ferm convinși de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, reușim să arătăm celor din jurul nostru că există ceva mai mult decât ceea ce ochii noștri văd și urechile noastre aud. Și atunci, devenim și noi tăiați-împrejur la urechi, și la ochi, și la limbă, fiindcă toate simțurile noastre sunt oferite, sunt consacrate lui Dumnezeu.”
