”Isus Cristos este cu adevărat calea, adevărul și viața, și Biserica, cu toate neajunsurile ei, este cu adevărat Trupul său”: a lăsat scris în testamentul său spiritual papa emerit Benedict al XVI-lea. Regretatul pontif german îndeamnă compatrioții și credincioșii să nu se înstrăineze de credință, iar de la toți își cere iertare cu umilință dacă i-a nedreptățit în vreun fel.
”Mă rog pentru ca țara noastră să rămână o țară a credinței și, dragi compatrioți, vă rog să nu vă rupeți de credință. Isus Cristos este cu adevărat calea, adevărul și viața, și Biserica, cu toate neajunsurile ei, este cu adevărat Trupul său”: a lăsat scris în testamentul său spiritual papa emerit Benedict al XVI-lea. Regretatul pontif de origine germană și-a pregătit ultimele dorințe încă din 29 august 2006.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, testamentul spiritual al papei Benedict al XVI-lea:
29 august 2006
Testamentul meu spiritual
Dacă la această oră târzie din viaţa mea privesc înapoi la deceniile pe care le-am parcurs, ca prim lucru văd câte motive am pentru a mulţumi. Mulţumesc mai înainte de orice altceva lui Dumnezeu însuşi, împărţitorul oricărui dar bun, care mi-a dăruit viaţa şi m-a condus prin diferite momente de dezorientare; ridicându-mă mereu de fiecare dată când începeam să alunec şi dăruindu-mi mereu din nou lumina feţei sale. Retrospectiv văd şi înţeleg că şi bucăţile întunecate şi obositoare din acest drum au fost pentru mântuirea mea şi că tocmai în ele el m-a condus bine.
Le mulţumesc părinţilor mei, care mi-au dăruit viaţa într-un timp dificil şi care, cu preţul unor mari jertfe, cu iubirea lor mi-au pregătit o locuinţă minunată care, ca lumină clară, luminează toate zilele mele până astăzi. Credinţa lucidă a tatălui meu ne-a învăţat pe noi copiii să credem, şi ca indicator a fost mereu trainică în mijlocul tuturor rezultatelor mele ştiinţifice; evlavia profundă şi bunătatea mare a mamei mele reprezintă o moştenire pentru care nu voi putea mulţumi niciodată îndeajuns. Sora mea m-a asistat timp de decenii în mod dezinteresat şi cu grijă afectuoasă; fratele meu, cu luciditatea judecăţilor sale, cu determinarea sa viguroasă şi seninătatea inimii, mi-au netezit mereu drumul; fără această precedare şi însoţire continuă a sa n-aş fi putut găsi calea corectă.
Din inimă îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru prietenii mulţi, bărbaţi şi femei, pe care el i-a pus alături de mine; pentru colaboratorii din toate etapele drumului meu; pentru maeştri şi studenţii pe care el mi i-a dat. Pe toţi îi încredinţez recunoscător bunătăţii sale. Şi vreau să-i mulţumesc Domnului pentru frumoasa mea patrie în Prealpii bavarezi, în care am văzut mereu cum transpare strălucirea Creatorului însuşi. Mulţumesc oamenilor din patria mea pentru că în ei am putut experimenta mereu din nou frumuseţea credinţei. Mă rog pentru ca ţara noastră să rămână o ţară de credinţă şi vă rog, dragi compatrioţi: nu vă lăsaţi abătuţi de la credinţă. Şi în sfârşit îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot frumosul pe care l-am putut experimenta în toate etapele drumului meu, însă în special la Roma şi în Italia care a devenit a doua patrie a mea.
Tuturor celor care le-am greşit în vreun mod le cer iertare. Ceea ce am spus mai înainte compatrioţilor mei, o spun acum tuturor celor care în Biserică au fost încredinţaţi slujirii mele: rămâneţi tari în credinţă! Nu vă lăsaţi dezorientaţi! Adesea pare că ştiinţa - ştiinţele naturale pe de o parte şi cercetarea istorică (îndeosebi exegeza Sfintei Scripturi) pe de altă parte - sunt în măsură să ofere rezultate incontestabile în contrast cu credinţa catolică. Am trăit transformările ştiinţelor naturale încă din timpuri îndepărtate şi am putut constata cum, dimpotrivă, au dispărut certitudini aparente împotriva credinţei, demonstrându-se că nu sunt ştiinţă, ci interpretări filozofice care numai aparent revin ştiinţei; aşa cum, pe de altă parte, în dialogul cu ştiinţele naturale şi credinţa a învăţat să înţeleagă mai bine limita însemnătăţii afirmaţiilor sale, aşadar specificul său. Sunt de acum şaizeci de ani de când însoţesc drumul Teologiei, îndeosebi al Ştiinţelor biblice, şi cu succesiunea diferitelor generaţii am văzut prăbuşindu-se teze care păreau de neclintit, demonstrându-se că sunt simple ipoteze: generaţia liberală (Harnack, Jülicher etc.), generaţia existenţialistă (Bultmann etc.), generaţia marxistă. Am văzut şi văd cum din încâlcitura de ipoteze a reieşit şi reiese din nou raţionalitatea credinţei. Isus Cristos este cu adevărat calea, adevărul şi viaţa - şi Biserica este, cu toate insuficienţele sale, cu adevărat trupul său.
În sfârşit, cer cu umilinţă: rugaţi-vă pentru mine, aşa încât Domnul, în pofida tuturor păcatelor şi insuficienţelor mele, să mă primească în locuinţele veşnice. Către toţi cei care îmi sunt încredinţaţi, zi de zi se îndreaptă din inimă rugăciunea mea.
Benedictus PP XVI.
(Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă)
