Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Polonia: Congres şi marşuri pentru apărarea familiei în 130 de oraşe

 
 Polonia: Congres şi marşuri pentru apărarea familiei în 130 de oraşe
  • 15 Mai 2014
  • 3508
„Condiţia esenţială pentru ca familia să poată să-şi îndeplinească propriile funcţii este funcţionarea sa într-un mediu cultural, legal şi economic propice pentru satisfacerea deplină a necesităţilor şi o dezvoltare liberă a talentelor componenţilor ei”, au declarat promotorii celui de-al II-lea Congres pentru apărarea familiei care se desfăşoară pe 17 mai la Universitatea Catolică din Varşovia.

„Familia în societatea civilă” este titlul întâlnirii focalizate pe relaţiile dintre familie şi autorităţi. În cadrul congresului se va vorbi despre posibilităţile reale ale autorităţilor de a sprijini familiile, prezentând în acelaşi timp deciziile cele mai bune luate de către autorităţi până acum. Pe lângă congresul de la Varşovia vor fi organizate marşuri pentru viaţă şi familiei în mai mult de 130 de oraşe din Polonia.



Sursa:ro.radiovaticana.va