Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cu Pâinea iubirii, să refacem în lume ceea ce ura distruge: papa, la ”Corpus Domini”

 
Cu Pâinea iubirii, să refacem în lume ceea ce ura distruge: papa, la ”Corpus Domini”
  • 04 Iun 2024
  • 352

Duminică, 2 iunie 2024, papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie a solemnității Trupul și Sângele Domnului în catedrala Romei, bazilica Sfântul Ioan din Lateran. ”Este urgent să aducem din nou în lume aroma bună și proaspătă pe care o dă Pâinea iubirii ca să reconstruim ceea ce ura distruge”, a spus papa la omilie. După Sfânta Liturghie, a avut loc tradiționala procesiune până la bazilica papală Sfânta Maria cea Mare, unde credincioșii au primit binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament.

 

aduce mulțumire, a-și aduce aminte și prezența euharistică au fost cele trei cuvinte-cheie de la omilia papei Francisc prezentată la Sfânta Liturghie pe care a prezidat-o duminică, 2 iunie 2024, în catedrala Romei, Sfântul Ioan din Lateran, cu ocazia solemnității ”Trupul și Sângele Domnului”.

Pornind de la cuvintele din Evanghelia după Marcu (14,22), în care Isus ”a luat pâinea și a binecuvântat-o”, papa a spus că acesta este ”gestul prin care se deschide povestirea înființării Euharistiei”, iar ”a binecuvânta pâinea” reprezintă gestul lui Isus care ne ajută să medităm despre trei dimensiuni ale misterului pe care îl celebrăm: mulțumirea, memoria și prezența.

Vorbind mai întâi despre mulțumire, papa a subliniat că ”euharistie” înseamnă întocmai ”mulțumesc”: ”a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile sale și, în această privință, semnul pâinii este important. Este alimentul de fiecare zi prin care aducem la Altar tot ceea ce suntem și ceea ce avem: viața, lucrările, succesele și chiar falimentele, după cum simbolizează frumoasa obișnuință din unele culturi de a strânge și a săruta pâinea când cade jos, pentru a ne aduce aminte că e prea prețioasă ca să fie aruncată, nici după ce a căzut jos. Euharistia, așadar, ne învață să binecuvântăm, să luăm de jos și să sărutăm întotdeauna, aducând mulțumire, darurile lui Dumnezeu, și să facem aceasta nu doar la celebrare, ci și în viață”. De exemplu, a reluat papa, ”nerisipind lucrurile și talanții pe care Domnul ni le-a dăruit”, ”iertându-l și ridicându-l pe care greșește și cade din slăbiciune sau din greșeală: pentru că totul este dar și nimic nu trebuie să se piardă, pentru că nimeni nu poate să rămână la pământ și toți trebuie să aibă posibilitatea de a se ridica și de a-și relua drumul”. Desigur, a mai spus pontiful, ”am putea adăuga multe alte lucruri pentru a mulțumi”, dar în toate este vorba de ”atitudini euharistice importante pentru că ne învață să înțelegem valoarea celor pe care le facem și a celor pe care le oferim”.

După aducerea de mulțumire, papa a vorbit la omilie de al doilea cuvânt-cheie, spunând că ”a binecuvânta pâinea înseamnă a-și aduce aminte”. Despre ce anume? Dacă ”pentru vechiul Israel era vorba de a-și aminti de eliberarea din robia Egiptului și începutul exodului către pământul făgăduit”, ”pentru noi înseamnă a retrăi Paștele lui Cristos, Pătimirea și Învierea sa prin care ne-a eliberat de păcate și de moarte”. Cu alte cuvinte, ”a-și aduce aminte de prezența Domnului în viața noastră”. ”Sunt unii care afirmă că este liber cel care se gândește numai la sine, care se bucură de viață și care, cu nepăsare și poate aroganță, face tot ceea ce vrea în detrimentul celorlalți. Aceasta nu este libertate, este o sclavie ascunsă, o sclavie care ne face și mai sclavi. Libertatea nu se găsește în seifurile celor care acumulează pentru sine, nici pe divanurile celor care cu trândăvie se tolănește în dezangajare și individualism: libertatea se întâlnește în cenaclul unde, fără niciun alt motiv decât din iubire, se înclină în fața fraților pentru a le oferi acestora propria slujire, propria viață, în calitate de oameni salvați.

În fine, ”pâinea euharistică este prezența reală. Prin aceasta, ea ne vorbește de un Dumnezeu care nu este departe, care nu este gelos, ci aproape și solidar cu omul; care nu ne abandonează, ci ne caută, ne așteaptă și ne însoțește întotdeauna, până la punctul de a se lăsa, lipsit de apărare, în mâinile noastre. Această prezență a Sa ne invită și pe noi să ne apropiem de frați acolo unde iubirea ne cheamă”.

”Dragi frați și surori”, a spus papa la finalul omiliei, ”cât de mult este nevoie în lumea noastră de această pâine, de mireasma și de parfumul ei, o adiere care aduce a gratitudine, libertate și apropiere! Vedem zi de zi atât de multe străzi, care poate cândva erau înmiresmate de pâinea scoasă din cuptor, reduse la grămezi de ruine din cauza războiului, egoismului și indiferenței. Este urgent să aducem din nou în lume aroma bună și proaspătă pe care o dă pâinea iubirii pentru a continua să sperăm și să reconstruim fără a obosi vreodată ceea ce ura distruge”.

”Aceasta este, de asemenea, semnificația gestului pe care îl vom face peste puțin timp, prin Procesiunea Euharistică. Pornind de la Altar, Îl vom duce printre casele orașului nostru pe Domnul. Nu facem aceasta ca să ne dăm în spectacol și nici ca să arătăm ostentativ credința noastră, ci pentru a-i invita pe toți să participe, în Pâinea Euharistiei, la viața cea nouă pe care ne-a dăruit-o Isus. Să facem procesiunea cu acest spirit”.

După Sfânta Liturghie din catedrala Romei – bazilica papală Sfântul Ioan din Lateran – credincioșii au pornit în procesiune cu Preasfântul Sacrament parcurgând Via Merulana până la bazilica papală Sfânta Maria cea Mare, unde primesc binecuvântarea euharistică.

De adăugat că, tradițional, această îndrăgită solemnitate liturgică este celebrată în ziua de joi după duminica Preasfintei Treimi. Din motive pastorale, Conferința episcopală din unele țări, inclusiv din Italia, a decis mutarea solemnității în duminica succesivă pentru a înlesni o mai mare participare a credincioșilor.



Sursa:vaticannews.va.ro