Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Una dintre cele mai bune strategii pentru a rezista ispitei

 
Una dintre cele mai bune strategii pentru a rezista ispitei
  • 06 Mar 2025
  • 260

Când ispita devine vie și intensă, a o înfrunta direct sau a încerca zadarnic să te distragi nu este neapărat soluția potrivită. Iată strategia recomandată de Sfântul Francisc de Sales.

Lăcomie, lene, minciună, excese, adulter, nerăbdare… Viața poate părea uneori plină de ispite, mai mari sau mai mici, mai puternice sau mai persistente. Este imposibil să le rezistăm doar prin propriile forțe. Totuși, există o tehnică eficientă pentru a le înfrunta cu succes: să fugi.

Răspunsul poate părea surprinzător, dar Sfântul Francisc de Sales îl recomanda deja cititorilor săi în Introducere în viața evlavioasă. Îi îndemna să fugă cât mai repede posibil (fizic sau spiritual) de ispită:

De îndată ce simțiți în voi o ispită, faceți precum copiii mici când văd lupul sau ursul pe câmp: aleargă imediat în brațele tatălui sau mamei lor sau, cel puțin, îi strigă în ajutor. La fel și voi, alergați la Dumnezeu, cerându-I îndurarea și ajutorul: aceasta este soluția pe care Domnul nostru ne-o învață – Rugați-vă, ne spune El, ca să nu intrați în ispită.

El ne îndeamnă astfel să ne aruncăm cu toată ființa în brațele iubitoare ale Fecioarei Maria și ale Fiului ei, pentru a ne simți înconjurați de iubirea lor protectoare.

În aceeași măsură, fiecare trebuie să renunțe ferm la ispită, fără a ceda puterii Diavolului:

Nu discutați cu dușmanul vostru și nu-i răspundeți nici măcar un cuvânt, în afară de ceea ce Domnul nostru i-a spus pentru a-l înfrânge: „Înapoia mea, Satano! Căci este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău să-L adori și numai Lui să-I slujești.” O soție credincioasă nu schimbă niciun cuvânt și nu aruncă nici măcar o privire celui care vrea să o seducă, ci pleacă imediat, întorcându-și inima către soțul ei și reînnoindu-și în sine fidelitatea pe care i-a promis-o. La fel și sufletul evlavios, când este atacat de vreo ispită, nu trebuie să se preocupe să dispute sau să răspundă, ci pur și simplu să se întoarcă spre Isus Cristos și să-I mărturisească din nou că vrea să-I rămână credincios și să-I aparțină doar Lui.

A fugi din fața unei ispite poate părea un act de lașitate sau de slăbiciune. Dar, în realitate, acesta este drumul către sfințenie. Pe măsură ce credincioșii continuă Postul Mare, a-L urma pe Hristos capătă multe forme. Una dintre ele, extrem de dificilă, dar esențială, este aceea de a călca pe urmele Lui, de a-I urma pașii și de a deveni „neputincioși”, astfel încât Dumnezeu să poată lucra prin fiecare dintre copiii Săi.

 

Traducere: ACC



Sursa:https://fr.aleteia.org