Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fericitul Cardinal Iuliu Hossu: O moștenire de credință, speranță și curaj pentru întreaga lume

 
Fericitul Cardinal Iuliu Hossu: O moștenire de credință, speranță și curaj pentru întreaga lume
  • 06 Iun 2025
  • 172

În data de 2 iunie 2025, Capela Sixtină a devenit spațiul privilegiat al omagierii Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, prin gestul solemn al Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea. În contextul Anului Național dedicat acestui mare ierarh al Eparhiei de Cluj-Gherla, glasul Bisericii Universale a reafirmat forța unei vieți trăite în adevăr, fidelitate și jertfă până la martiriu.

Într-o epocă în care societatea tinde să-și uite reperele, România redescoperă, prin Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, un simbol viu al demnității, al credinței neclintite și al iubirii față de semeni. Născut la Milaș, în județul Bistrița-Năsăud, Cardinalul Hossu a fost nu doar episcop martir al Bisericii Române Unite cu Roma, ci și un apărător al libertății, un promotor al dialogului interreligios și un apostol al iertării.

Ecoul vieții sale răzbate în aceste zile din inima Romei, unde, în Capela Sixtină – locul în care Biserica își alege Păstorul suprem – Papa Leon al XIV-lea a adus un omagiu solemn acestei figuri emblematice a României. A fost un moment istoric și profund spiritual, în care Biserica Universală a recunoscut, încă o dată, moștenirea Fericitului Iuliu Hossu ca fiind un patrimoniu de lumină pentru întreaga umanitate.

Discursul Sfântului Părinte a reamintit lumii întregi că Fericitul Hossu a fost numit cardinal in pectore în timp ce se afla în închisorile comuniste, prigonit pentru fidelitatea față de Roma și față de adevăr. Cu profundă recunoștință, Papa Leon a evocat și curajul său în apărarea vieții evreilor din Transilvania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – o solidaritate care i-ar putea aduce titlul de „Drept între popoare”.

Prin aceste gesturi, Biserica Catolică reafirmă o lecție esențială pentru timpurile noastre: adevărata măreție nu se naște din forță sau influență, ci din curajul de a iubi și ierta chiar și în cele mai întunecate ceasuri.

În România, anul 2025 este consacrat Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Sub coordonarea Preasfințitului Claudiu Lucian Pop, Episcop de Cluj-Gherla și succesor al Fericitului, au fost organizate numeroase inițiative menite să readucă în inimile românilor chipul luminos al celui care a rostit în fața urii și a lanțurilor: „Credința noastră este viața noastră.”

Preasfințitul Claudiu nu doar continuă misiunea cardinalului martir, ci o înnoiește cu viziune pastorală și dinamism: prin pelerinaje internaționale, întâlniri cu tinerii, colaborări interconfesionale și promovarea unei culturi a memoriei vii, Episcopul de Cluj-Gherla veghează ca flacăra credinței și a iertării să nu se stingă.

Fericitul Hossu devine astfel un reper nu doar pentru Biserica Greco-Catolică, ci pentru întreaga Românie. Curajul său de a proteja viața, de a spune adevărul și de a rămâne fidel lui Cristos este un model de urmat într-o lume marcată de polarizare și uitare.

Cuvintele sale, citate de Papa Francisc la beatificarea episcopilor martiri din Blaj, rămân emblematice: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru a oferi iertare și pentru a ne ruga pentru convertirea tuturor.” Aceasta este moștenirea Fericitului Iuliu Hossu – o chemare vie pentru noi toți: să nu răspundem răului cu ură, ci să construim împreună o Românie a demnității, a solidarității și a speranței.

În acest spirit, întreaga țară este invitată nu doar să își amintească, ci să trăiască mai profund valorile pe care acest fiu al Ardealului le-a întrupat. Să transformăm memoria în misiune, iar exemplul Fericitului Iuliu Hossu în temelie pentru o societate mai dreaptă și mai umană.

În continuare, vă prezentăm discursul Sfântului Părinte Papa Leon, care a subliniat actualitatea moștenirii spirituale a Cardinalului Hossu, la șase ani de la beatificarea celor șapte episcopi martiri la Blaj:

Iubiți frați și surori!

Ne întâlnim astăzi în Capela Sixtină în Anul Jubiliar al Speranței, pentru a comemora un Apostol al speranței: Fericitul Iuliu Hossu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla și martir al credinței în timpul persecuției comuniste din România. Astăzi, într-un anumit sens, el intră în această Capelă, după ce a fost creat Cardinal in pectore de către Sfântul Paul al VI-lea la 28 aprilie 1969, în timp ce era închis pentru fidelitatea sa față de Biserica Romei.

Îi salut cu bucurie pe toți cei prezenți: reprezentanții Bisericii Greco-Catolice din România, autoritățile civile și, în special, pe onorabilul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România. Sărbătorim un an special onorându-l pe Cardinalul Iuliu Hossu, un simbol al fraternității care transcende toate granițele etnice și religioase. Procesul de acordare a titlului de „Drept între popoare”, început în 2022, a fost motivat de angajamentul său curajos de a-i sprijini și salva pe evreii din nordul Transilvaniei atunci când, între 1940 și 1944, naziștii își puneau în aplicare planul lor odios de a-i deporta în lagăre de exterminare.

Cu riscuri enorme pentru el însuși și pentru Biserica Greco-Catolică, Fericitul Hossu a întreprins ample acțiuni în favoarea evreilor, menite să împiedice deportarea lor. În primăvara anului 1944, în timp ce la Cluj-Napoca (în maghiară Kolozsvár) și în alte orașe din Transilvania se făceau pregătiri pentru înființarea ghetourilor pentru evrei, el a mobilizat clerul și credincioșii greco-catolici printr-o scrisoare pastorală publicată la 2 aprilie 1944. Cunoaștem acest lucru și prin mărturia lui Moshe Carmilly-Weinberger, fost șef-rabin al comunității evreiești din Cluj-Napoca. În acea scrisoare, el a lansat un apel vibrant și profund uman.

„Apelul nostru”, scria el, „vă este adresat tuturor, venerabili frați și iubiți fii, să îi ajutați pe evrei nu numai cu gândurile voastre, ci și cu jertfa voastră, știind că nu există un act mai nobil care să fie înfăptuit astăzi decât acordarea de asistență creștină și românească, născută din arzătoare caritate umană. Prima noastră preocupare în momentul de față trebuie să fie această operă de ajutorare”. Potrivit mărturiei personale a fostului șef-rabin, Cardinalul Hossu a contribuit la salvarea vieților a mii de evrei din nordul Transilvaniei între 1940 și 1944.

Speranța arătată de acest mare păstor a fost cea a unui om de credință, care știe că porțile răului nu vor învinge lucrarea lui Dumnezeu. Viața sa a fost o mărturie a credinței trăite din plin, în rugăciune și devotament față de ceilalți. Om al dialogului și profet al speranței, a fost beatificat de Papa Francisc pe 2 iunie 2019 la Blaj. În omilia rostită cu acea ocazie, Papa a citat o frază a Cardinalului care rezumă întreaga sa viață: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru a oferi iertare și pentru a ne ruga pentru convertirea tuturor”.

Aceste cuvinte întruchipează spiritul martirilor: o credință neclintită în Dumnezeu, lipsită de ură și dublată de un spirit de milostivire care transformă suferința în iubire pentru persecutor. Chiar și acum, aceste cuvinte rămân ca o invitație profetică de a depăși ura prin iertare și de a ne trăi credința cu demnitate și curaj.

Biserica este aproape de suferințele poporului evreu, care au culminat cu tragedia Holocaustului. Ea știe bine ce înseamnă durerea, marginalizarea și persecuția. Tocmai din acest motiv, ea se simte angajată, ca o chestiune de conștiință, să construiască o societate centrată pe respectarea demnității umane.

Mesajul Cardinalului Hossu rămâne foarte actual. Ceea ce a făcut pentru evreii din România și eforturile sale de a-și proteja aproapele, în ciuda tuturor riscurilor și pericolelor, fac din el astăzi un model de libertate, curaj și generozitate, până la sacrificiul suprem. Acesta este motivul pentru care motto-ul său, „Credința noastră este viața noastră”, ar trebui să devină motto-ul fiecăruia dintre noi. Sper din toată inima că exemplul său, care a anticipat învățătura exprimată ulterior în Declarația Nostra Aetate a Conciliului Vatican II – a cărei 60-a aniversare se apropie – împreună cu prietenia dumneavoastră, vor servi drept far pentru lumea de astăzi. Să spunem „Nu!” violenței în toate formele sale, cu atât mai mult atunci când este comisă împotriva celor care sunt lipsiți de apărare și vulnerabili, precum copiii și familiile.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi și pe cei dragi vouă!