Cămașa lui Cristos: Meditația PF Claudiu la Duminica a XXIV-a după Rusalii

Meditație pentru Duminica a XXIV-a după Rusalii (a Învierii fiicei lui Iair)

De câte ori ne rugăm, de câte ori citim Sfânta Scriptură, de câte ori intrăm într-o biserică, ne atingem de haina lui Isus. Este singurul adevărat moment de vindecare pentru rănile vieții noastre. Sunt răni ale păcatelor, prin care viața noastră se scurge. Și nu există știință în lumea aceasta capabilă să vindece astfel de răni. Le putem cosmetiza, acoperi, masca, dar nu facem nimic altceva decât să ne cheltuim energiile pe nimic. La fel ca fiul risipitor și la fel ca femeia din evanghelia de astăzi, care timp de 12 ani își risipește avuțiile degeaba. Rezultatul acestei risipe îl vedem în partea a doua a evangheliei: viața părăsește definitiv trupul fiicei de 12 ani a mai-marelui sinagogii, Iair. Contemplăm o imagine alternativă celei în care alaiul morții se îndreaptă spre poarta cetății cu unicul fiu al văduvei din Nain. Sensul este același: nu există niciun remediu uman pentru pribegia noastră prin această vale a plângerii. Putem să ne cheltuim banii, să ne mărim hambarele, să colindăm lumea întreagă. Totul e în zadar!

Însă, evident, evanghelia este Vestea cea Bună! Și de aceea nu ne prezintă acest sumbru cadru doar pentru a ne adânci și mai mult în suferința noastră, ci pentru a ne arăta calea de ieșire. Iar această cale de ieșire este atingerea cămășii lui Isus. Fiindcă Isus înseamnă „Dumnezeu mântuiește”, iar atingându-L pe El, atingând Cămașa Lui – Biserica –, atingem mântuirea lui Dumnezeu, vindecarea Lui. Atingem tocmai izvorul vieții noastre.

Atingerea este dintotdeauna semn al intimității. Atunci când dăm mâna cuiva, atunci când atingem pe cineva cu tandrețe, îi comunicăm, de fapt, atenția, încrederea, iubirea noastră. Când ne atingem, în schimb, de Dumnezeu, toate aceste sentimente umane sunt împinse până la limita lor maximă, căpătând conotații divine. Femeia de astăzi face un astfel de sincer periplu, atingând mântuirea, spre deosebire de mulțimea care doar Îl înghesuie, fără a-L atinge cu adevărat. Merită să păstrăm mereu în inimă evanghelia de astăzi, întrebându-ne zi de zi în ce fel ne atingem de Dumnezeu în rugăciune, prin sacramente, atunci când ne atingem de Cămașa lui Cristos, Biserica: cu încrederea celui care întinde mâna spre un prieten ce poate să-l scape din orice primejdie, fiindcă le-a biruit pe toate, inclusiv moartea, sau cu formalismul celui care împlinește un simplu ritual exterior, asemenea mulțimii de astăzi.

Franjurii cămășii lui Cristos ne mângâie neîncetat existența...

PF Claudiu,

Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice

Ev Lc 8,41-56

În vremea aceea a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.