Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cu toții sfinți! Meditația PF Claudiu pentru Duminica I după Rusalii

 
Cu toții sfinți! Meditația PF Claudiu pentru Duminica I după Rusalii
  • 06 Iun 2026
  • 83

Duminica de astăzi este consecința logică a Duminicii Rusaliilor. De aceea se numește Duminica Tuturor Sfinților. Așa își spuneau creștinii din primele secole unii altora: sfinți. Astăzi ni se pare ciudat. Când vorbim despre sfinți, ne gândim la cei din icoane. Am pierdut sensul primar al vocației noastre și am uitat că icoanele sunt un fel de oglinzi în care să ne privim și că toți suntem chemați să devenim icoane ale chipului Mântuitorului.

Sfântul Pavel ne spune același lucru când ne aduce aminte că suntem temple ale Spiritului Sfânt. Așadar, ne putem numi sfinți nu în virtutea unei sfințenii personale, ci datorită Sfântului care locuiește în noi.

Tot ceea ce Biserica ne cere, acest ansamblu de practici creștine, nu este pentru a deveni sfinți, ci pentru a trăi sfințenia pe care o avem deja, pentru a o pune în valoare, pentru a o fructifica.

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, pe care o vom celebra la sfârșitul acestei luni, ne ajută să înțelegem mai bine aceste lucruri.

În primul rând, Petru este ales să conducă Biserica nu fiindcă era mai inteligent, mai pios sau mai sfânt, ci fiindcă a experimentat iubirea și îndurarea sfințitoare a lui Dumnezeu la cel mai înalt nivel. A experimentat extrema mizerie a trădării și extrema „misericordie” a lui Dumnezeu. Acolo unde mizeria este mai mare, acolo este mai prezentă și „misericordia”, îndurarea.

Doar un om care știe din propria experiență că fundamentul vieții și al Bisericii este iubirea și îndurarea lui Dumnezeu poate conduce Biserica.

Pavel exprimă același mister într-o altă formă. Pentru el, „lupta cea bună” este vestirea cuvântului lui Cristos. La fel ca pentru Petru, modul de a lupta, de a duce înainte Biserica lui Cristos, este acela de a-L pune pe Mântuitorul pe primul loc.

Avem însă și exemplul prin excelență al Maicii Sfinte: „Fie mie după cuvântul Tău”. Cuvântul lui Dumnezeu are întotdeauna prioritate. El ne indică calea.

Cred că aceste trei exemple ne sunt suficiente pentru a înțelege că suntem cu toții chemați la o viață de sfințenie. Iar dacă totuși ne simțim nevrednici, cuvintele Sfântului Filippo Neri sunt pline de speranță: „Sfântul Petru s-a lepădat de Isus în fața unei slujnice, iar Isus l-a pus cap al Bisericii și l-a mântuit. Sfântul Pavel a persecutat Biserica, iar Isus i-a dăruit adevărata convertire și l-a făcut vas ales. Dacă s-au mântuit ei, ne vom mântui și noi...”.

 

† Claudiu Lucian Pop

Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

 

 

Ev Mt 10,32-35.37-38; 19,27-30.


Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul maririi Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.