Nereușite profesionale, eșecuri în dragoste, insuccese care se repetă.. Și dacă toate aceste experiențe dureroase nu sunt rodul sorții, ci consecința faptului că, fără să-ți dai seama, îți pui singur piedici?
„Nimic nu se întâmplă niciodată așa cum mă așteptam”, „am ghinion”, „sigur este ceva în neregulă cu mine” – sunt gânduri pe care le exprimă adesea cei copleșiți de dezamăgiri și de eșecuri repetate. Dar dacă, în realitate, ei sunt cei care se sabotează? Dacă aceste insuccese sunt, de fapt, rezultatul fricii de necunoscut sau al lipsei de încredere în propriile forțe?
Autosabotajul este un comportament autodistructiv prin care o persoană își refuză, în mod conștient sau inconștient, șansa de a reuși. Cu alte cuvinte, își interzice sieși succesul, din motive adesea ascunse în adâncul sufletului.
Așa se întâmpla și în cazul lui Catherine. În ultimul moment își anula participarea la interviurile de angajare sau ajungea sistematic cu întârziere la ele, deși își dorea din tot sufletul să obțină acel loc de muncă într-un restaurant. Abia după câteva luni și-a dat seama că lipsa de susținere din partea părinților față de proiectul ei profesional îi influențase profund atitudinea.
Laura, astăzi căsătorită și mamă a doi copii, privește în urmă și recunoaște că eșecurile ei sentimentale aveau la origine un comportament de autosabotaj. Numai gândul unei relații serioase o cuprindea de panică și o făcea să se blocheze, deși își dorea sincer să întemeieze o familie. Îndoindu-se permanent de propria capacitate de a se angaja într-o relație stabilă, a preferat, pentru mult timp, să nu dea curs niciunei încercări.
Cum pot fi depășite aceste dificultăți?
Autosabotajul este una dintre cele mai evidente manifestări ale lipsei de încredere în sine. Atunci când suntem convinși, în adâncul inimii, că nu suntem capabili să reușim, riscăm să devenim noi înșine cauza propriilor eșecuri.
Primul pas este să identificăm momentele în care ne punem singuri piedici. Apoi, este necesar să înțelegem de ce procedăm astfel. Ne este teamă de judecata celorlalți? Ne îndoim de propriile capacități? Dorim cu adevărat ceea ce urmărim? Care este idealul nostru de viață?
Răspunsul la aceste întrebări presupune, uneori, curajul de a ieși din zona de confort. Clarificarea lor, chiar și prin așternerea gândurilor pe hârtie, poate aduce lumină și ordine interioară, făcând posibilă luarea unor decizii mature și asumate.
În loc să rămâi singur cu frământările tale, este de mare folos să te deschizi în fața unei persoane de încredere – un părinte spiritual, un duhovnic sau un bun sfătuitor – și să ai curajul de a-ți exprima sincer îndoielile și întrebările. Simplul fapt de a le rosti poate aduce o perspectivă nouă, iar lumina primită prin sfatul celuilalt te poate ajuta să mergi înainte cu mai multă încredere și speranță.
Traducere: ACC