" ... vă îndemn pe toți să căutați cele mai bune condiții pentru ca și cei care duminica nu au posibilitatea de a se abține de la muncă să poată participa la Sfânta Liturghie" – a spus Papa Leon cu referire la "ziua Domnului", la "Paștele săptămânal, în care este comemorată și făcută prezentă ziua în care Cristos a înviat din morți"; "ziua care revelează sensul timpului", care "prefigurează ziua finală, cea a Parusiei, când vom învia cu toții".
Capitolul al cincilea al Constituției conciliare Sacrosanctum Concilium (SC), dedicat anului liturgic, s-a aflat în centrul catehezei audienței generale de miercuri, 12 august, din bazilica San Pietro, la care au luat parte circa 5 mii de credincioși. Papa Leon al XIV-lea a reliefat semnificația anului liturgic care trebuie înțeles "ca o actualizare constantă a operei de mântuire, pe care Cristos o realizează în istorie".
Amintind că modalitatea de a defini ciclul sărbătorilor creștine drept "an liturgic" s-a răspândit în limbajul eclezial datorită operei Slujitorului lui Dumnezeu, abatele Prosper Guéranger (1805-1875), pontiful a explicat: "În enciclica Mediator Dei, Papa Pius al XII-lea afirmă că nu este vorba de o reprezentare rece și inertă a unor fapte care aparțin trecutului sau de o simplă […] evocare a realităților din vremuri apuse. [Anul liturgic] este, mai degrabă, Cristos însuși, care trăiește mereu în Biserica Sa și care continuă drumul imensei milostiviri pe care El l-a început […] în această viață muritoare […], cu scopul de a aduce sufletele umane în contact cu tainele Sale și de a le face să trăiască pentru ele; taine care sunt mereu prezente și active» (nr. 140 III Divinum Officium et Annus Liturgicus, II Cyclus Mysteriorum). Anul liturgic trebuie, așadar, înțeles ca o actualizare constantă a operei de mântuire, pe care Cristos o realizează în istorie."
"Parcurgând acest ciclu temporal" – a continuat – "Biserica rămâne în contact cu acțiunea mântuitoare a Domnului, astfel încât toți credincioșii sunt umpluți de harul Său (cf. SC, 102c). Întâlnirea cu Isus, care a murit și a înviat pentru noi, este scopul pe care Biserica îl urmărește mereu, punând în centrul fiecărui moment celebrarea evenimentului pascal. De aceea, Părinții conciliari consideră că tocmai duminica, ziua de sărbătoare primordială (cf. SC, 106), este fundamentul și nucleul anului liturgic. " Explicând că în mai multe limbi moderne, denumirea duminicii atestă faptul că este dies Domini, ziua Domnului, Sfântul Părinte a reliefat: "Chiar și în acele limbi în care a prevalat referirea la ziua soarelui (Sunday, Sonntag), se întrezărește legătura cu Cristos: Cristos este adevăratul soare al dreptății care luminează pe fiecare om!
Sfântul Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Dies Domini (31 mai 1998), învață că duminica este ziua Domnului, ziua Bisericii, ziua omului și, în cele din urmă, ziua zilelor: «Fiind duminica Paștele săptămânal, în care este comemorată și făcută prezentă ziua în care Cristos a înviat din morți, ea este și ziua care revelează sensul timpului. […] Izvorând din Înviere, ea străbate timpurile omului, lunile, anii, secolele, ca o săgeată orientativă care le traversează, îndreptându-le spre ținta celei de-a doua veniri a lui Cristos. Duminica prefigurează ziua finală, cea a Parusiei» (nr. 75), când vom învia cu toții.
"Pentru a sfinți duminica" – a reliefat Sfântul Părinte – "este fundamental să se celebreze Sfânta Liturghie. Ascultarea Cuvântului și participarea la Trupul lui Cristos implică, potrivit Părinților conciliari, convenire in unum (cf. SC, 106), adică adunarea festivă a credincioșilor. În cadrul acestei adunări, comunitatea creștină face vizibilă comuniunea sa cu Domnul și mărturisește apartenența sa la Cristos și fidelitatea față de Biserică. Această adunare nu poate fi înlocuită de o prezență doar virtuală și nici nu se reduce la o adunare exclusiv pasivă. Adunarea liturgică se realizează, de fapt, prin participarea activă a fraților și surorilor, chemați împreună pentru "a aduce mulțumiri lui Dumnezeu care i-a născut, «prin învierea lui Cristos din morți, pentru o speranță vie» (1 Pt 1,3)" (ibid.).În acest sens, vă îndemn pe toți să căutați cele mai bune condiții pentru ca și cei care duminica nu au posibilitatea să se abțină de la muncă să poată participa la Sfânta Liturghie."
Evidențiind că "anul liturgic, ritmat de duminici, are o istorie interesantă, în care se împletesc credința și devoțiunea Bisericii", pontiful a spus: "De fapt, încă din secolul al II-lea d.C., la celebrarea Paștelui săptămânal s-a adăugat cea a Paștelui anual, cea mai mare solemnitate (SC, 102), extinsă la perioada plină de bucurie de cincizeci de zile, care culminează cu Rusaliile și este pregătită de Postul Mare cu caracterul său penitențial (cf. SC, 109). Dezvoltarea ciclului natal (n.n. referitor la sărbătoarea Nașterii Domnului), care a avut loc ulterior după modelul celui pascal, a permis retrăirea misterelor întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, a nașterii Sale și a manifestării Sale în lume. Biserica a introdus apoi în diferitele perioade venerarea Fecioarei Maria, legată indisolubil de opera mântuitoare a Fiului său (SC, 103) și comemorarea martirilor și a celorlalți sfinți care […] în ceruri îi cântă lui Dumnezeu lauda desăvârșită și mijlocesc pentru noi (SC, 104).
Anul liturgic reia astfel, sub formă sacramentală, pedagogia istoriei mântuirii, conducând credincioșii de la așteptarea Mântuitorului la plinătatea misterului pascal și la anticiparea gloriei viitoare. În cadrul acestuia, Biserica celebrează actualitatea mântuitoare a misterului lui Cristos, permițând credincioșilor să participe la acesta din ce în ce mai profund. De aceea, anul liturgic constituie principiul inspirator și cadrul de referință esențial al oricărei acțiuni pastorale".
