Cu ocazia Pelerinajului eparhial la Sanctuarul Arhiepiscopal Major – Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, din 15 august 2026, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preafericirea Sa Claudiu-Lucian Pop, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a rostit următorul cuvânt de învățătură:
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. AminDragi frați preoți, diaconi, dragi seminariști, preacuvioase și cuvioase surori, iubiți frați și surori în Cristos, vă mulțumesc pentru că astăzi ați venit în pelerinaj aici, la Sanctuarul Arhiepiscopal Major, pentru ca toți împreună să o cinstim pe Maica Sfântă.
Suntem în comuniune, uniți cu toate celelalte mari sanctuare din lume care o sărbătoresc pe Maica Domnului. Un gând special pentru Sanctuarul Maicii Domnului, Maica Săracilor de la Cărbunari. Și simțim în felul acesta, gândindu-ne la toți cei care, în întreaga Biserică, o sărbătoresc pe Maica Sfântă, că suntem cu adevărat o mare familie, că suntem parte a unei mari familii.
Ne putem întreba: de ce am venit aici? Ce căutăm aici?
Probabil că cei care ați trecut pragul acestei mănăstiri și cu alte ocazii ați putut experimenta pacea, liniștea și bucuria în momentele de rugăciune și, mai ales, în momentele de sărbătoare. Este o constantă a sanctuarelor Maicii Sfinte de pe întreg pământul. Dacă ați fost la Lourdes, la Fatima sau la Međugorje, peste tot cred că ați reușit să simțiți acea pace care vine din prezența Maicii Sfinte. Așa este și aici.
Și căutăm pace, liniște și bucurie mai ales în zilele de astăzi, când lumea pare bulversată de războaie la granița noastră sau mai departe, de crize, de lucruri care, în mod normal, ne fură pacea, liniștea și speranța din suflete.
Și atunci venim aici pentru a regăsi nu o speranță care să ne facă să credem că nu mai există răul, războaiele sau crizele, ci o pace, o liniște și o bucurie tocmai în mijlocul acestor furtuni.
Aceasta este specialitatea Maicii Sfinte, iubiți credincioși: să dăruiască pace în mijlocul furtunilor. Asta cred că simțim, asta căutăm și asta dorim în zilele noastre mai mult ca oricând.
Ne întrebăm în ce fel putem găsi pace aici. Și vorbim doar despre crizele și războaiele exterioare, ca să nu mai vorbim despre cele din interiorul nostru, din familiile noastre, din sufletele noastre.
Maica Sfântă dăruiește pacea fiindcă este Maica lui Dumnezeu. Și în toate icoanele, inclusiv în icoana de hram a acestei mănăstiri, Maica Sfântă, Mângâietoarea celor ce plâng, o putem vedea pe Maica Sfântă care ni-L arată încontinuu pe Isus.
Ori Isus le spune ucenicilor și nouă tuturor că ne dă o pace care nu depinde de ceea ce se întâmplă în lumea de lângă noi. Fiindcă ce fel de pace este aceea care stă în sufletul nostru câteva clipe, iar apoi, când se întâmplă ceva grav, dispare?
Dumnezeu ne dă o pace care nu dispare, care nu neagă crizele, războaiele, suferințele, dar rămâne în inimi, în mod tainic, misterios, chiar și în aceste momente.
Și nu avem nevoie să citim paginile din istoria veche a Bisericii. Ajunge să ne gândim la istoria recentă, cea a persecuției Bisericii noastre, de exemplu. Felul în care Episcopul Iuliu Hossu și ceilalți episcopi martiri vorbesc din temniță, dintr-o temniță de exterminare precum cea de la Sighet. Într-un astfel de loc, puținele cuvinte care ne-au rămas de la ei vorbesc despre pace și liniște. Spun: „Nu ne lipsește nimic. Isus este aici cu noi. Nimic nu ne lipsește. Suntem în pace, în liniște.”
Cum pot oamenii aceștia să spună asemenea lucruri într-o închisoare, într-o temniță de exterminare? Cei care ați fost la Sighet și ați vizitat acea temniță ați putut simți, deja într-o simplă vizită, teroarea, frica și răceala care se respiră acolo. Și, într-un astfel de loc, oamenii să spună: „Nu ne lipsește nimic. Avem de toate. Isus este cu noi.”
Iată ce fel de pace ne dăruiește Maica Sfântă.
Sunt câteva lucruri extrem de importante pe care sărbătoarea de astăzi ni le spune.
În primul rând, sărbătoarea de astăzi, numită Adormirea Maicii Domnului, și nu moartea Maicii Domnului, ne vorbește despre faptul că, pentru noi, creștinii, moartea nu mai are puterea unui final definitiv. Moartea este pentru noi o trecere.
Sfânta Tereza de Lisieux, pe patul morții, le spune surorilor care plâng lângă ea: „Nu plângeți, fiindcă nu mor; intru în viața cea adevărată.”
Acesta este un lucru extrem de important pentru noi în sărbătoarea de astăzi și venim aici cu toții pentru a ne readuce aminte că, indiferent ce trăim în viața noastră, indiferent de suferințele, încercările, războaiele exterioare sau interioare din viața ori din familia noastră, există un moment în care toate acestea se vor sfârși, dar nu ca un sfârșit care stinge lumina. Ci și suferințele, și bucuriile din această viață se vor transforma în momentul așa-numit al morții noastre.
Fratele Mihai din Prilog insista să nu folosim cuvântul „moarte”, ci „transformare”. Spunea Maicii Sfinte: „Fii lângă noi acum și în ora transformării noastre”, tocmai pentru a accentua acest adevăr de credință: că noi nu murim, ci trecem la viața cea adevărată.
Și de aceea sărbătoarea de astăzi se numește Adormirea Maicii Domnului.
Omenirea încearcă să atenueze multe lucruri, încearcă să prelungească viața, să aline suferința, și toate sunt lucruri bune. Dar moartea este un lucru de care nimeni nu se poate lega în așa fel încât să o anuleze. Moartea rămâne ultimul tabu care, într-un fel sau altul, ne sperie pe toți.
Și atunci sărbătoarea de astăzi ne dă speranță, fiindcă nu este moartea Maicii Domnului, ci Adormirea Maicii Domnului și pentru faptul că Maica Sfântă este o creatură, asemenea nouă.
Dacă vedem moartea și Învierea lui Cristos, putem spune: da, era Fiul lui Dumnezeu. Dar Maica Sfântă este prima creatură care experimentează această trecere de la viață la viață.
Un alt lucru extrem de important pentru sărbătoarea de astăzi și care merită să rămână în sufletele noastre este faptul că lucrurile bune, frumoase, făcute cu iubire sunt cele care rămân pentru totdeauna.
Ceea ce facem cu iubire nu se șterge niciodată.
Dacă vedeți icoana sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, ea are două planuri, așa cum două planuri are și viața noastră: unul pe care îl vedem noi acum și altul invizibil, spiritual.
Icoana sărbătorii Maicii Domnului are un prim plan în care o vedem pe Maica Sfântă așa cum îi vedem pe toți morții noștri, întinsă pe un catafalc, cu apostolii în jurul ei. Dar există un al doilea plan al icoanei, deasupra, și în acel plan Îl vedem pe Isus care o ține pe Maica Sfântă ca pe un prunc nou-născut.
Și înțelegem, pe de o parte, că este vorba despre o naștere: o moarte pentru noi, dar o naștere în planul care contează cu adevărat.
Și mai vedem un lucru: este ca un reflex al Betleemului.
În icoana Nașterii lui Isus o vedem pe Maica Sfântă care este lângă Isus înfășat. O iubire nemărginită a Maicii Sfinte pentru Fiul ei, care este și Fiul lui Dumnezeu. Și acea iubire a Maicii Sfinte rămâne pentru totdeauna. Rămâne mai ales în acel moment al adormirii, al morții, cum îl numim noi.
Și, în acel moment, acea iubire din Betleem rămâne și se transformă: Maica Sfântă, care Îl ține în brațe pe Isus; Isus, care o ține în brațe pe Maica Sfântă.
Așa este și cu noi, iubiți credincioși. Toate gesturile, toate actele noastre de iubire rămân pentru totdeauna.
Nu degeaba Sfântul Carlo Acutis – și avem la acest pelerinaj moaștele Sfântului Carlo Acutis aici, la picioarele icoanei Maicii Sfinte – spunea că Dumnezeu ne va recunoaște și vom fi bineplăcuți Lui dacă vom avea iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele.
Acel moment al morții, cum spuneam, ne înfricoșează pe toți. Dar, dacă citim Sfânta Scriptură și vedem despre ce fel de judecată vorbește Isus, acea Evanghelie cunoscută a Înfricoșătoarei Judecăți, vedem că, de fapt, acolo nu vom fi întrebați în detaliu ce am făcut cu viața noastră, de câte ori am fost la biserică, ci despre lucruri care privesc iubirea față de aproapele.
Dacă am știut să întindem o bucată de pâine unui om flămând, un pahar cu apă unui însetat, dacă am știut să dăruim o haină celui care nu avea, dacă l-am vizitat pe cel bolnav, dacă l-am vizitat pe cel întemnițat și așa mai departe. Lucruri atât de simple, iubiți credincioși.
Dumnezeu nu ne cere lucruri extraordinare. Ne cere ceea ce, în mod normal, ar trebui să facem cu toții ca oameni: să avem grijă unii de alții. Dacă avem mai mult, să știm să-i ajutăm pe cei care nu au.
Asta se va întâmpla la Judecată, la Înfricoșătoarea Judecată: lucruri simple, care au legătură cu iubirea.
Un al treilea lucru extrem de important pe care îl putem învăța din sărbătoarea de astăzi este că nu doar Maica Sfântă ne iubește cu o iubire nemărginită. La Međugorje cred că era un mesaj în care Maica Sfântă spunea: „Dacă ați ști cât de mult vă iubesc, ați plânge de fericire, de bucurie.”
Dar nu doar că ne iubește, ci este o Mamă puternică.
Dacă citiți paginile Apocalipsei, veți vedea acolo o scenă, dacă nu mă înșel în capitolul 12, în care Maica Sfântă, care în limbajul simbolic al Apocalipsei simbolizează și Biserica, Maica Bisericii, este o femeie înveșmântată în soare, cu luna la picioarele ei și cu stelele în jurul capului.
Deja această imagine cosmică ne dă percepția puterii Maicii Sfinte.
Maica Sfântă, ridicată cu trupul și cu sufletul la cer, este de-a dreapta Împăratului. Tot fratele Mihai din Prilog se adresa Maicii Sfinte, spunându-i: „Împărăteasa Cerului și a Universului”.
În acel capitol din Apocalipsă este prezentată Maica Sfântă în acest fel și, lângă ea, ca adversar, un dragon roșu, înfiorător.
Dacă punem în paralel această imagine din Apocalipsă cu momentul Facerii, atunci când există acea profeție despre femeie și despre șarpe, Maica Sfântă, cea care va călca, va zdrobi capul șarpelui, înțelegem puterea Maicii Sfinte.
Și o înțelegem, din nou, prin istoria noastră recentă, iubiți credincioși.
Fiindcă Biserica Greco-Catolică, în perioada persecuției comuniste, trebuia să dispară. Și persecutorii ei erau convinși că așa va fi. Au omorât episcopii, au omorât preoții, au omorât călugărițele, au întemnițat și au omorât credincioși și au fost convinși că au distrus această Biserică.
Și, omenește vorbind, ar fi fost normal să fie așa, iubiți credincioși, fiindcă puterea comunistă a distrus instituții mult mai mari decât Biserica Greco-Catolică.
Și, de fapt, în rarele vizite din Occident în România în acea perioadă, deja în anii ’70, când cineva întreba de Biserica Greco-Catolică, ei răspundeau: „Biserica aceasta nu mai există. A existat, dar la ora actuală nu mai există.”
Și iată-ne astăzi aici, iubiți credincioși, tocmai în Sanctuarul Maicii Domnului.
Știți ce era aici în perioada comunistă?
Era o grădină, departe de oraș – atunci orașul era mult mai spre centru –, în care surorile Maicii Domnului se refugiau pentru a se ruga Rozariul, pentru a se ruga Maicii Sfinte, fără să se gândească, fără să-și imagineze ce rod va aduce rugăciunea lor.
Iată ce rod a adus rugăciunea.
Astăzi, acest spațiu rămâne o grădină, ca și atunci, dar este grădina Maicii Domnului. Și ne primește pe toți și ne vorbește despre puterea Maicii Sfinte de a învinge răul.
Nu este singurul exemplu, cel al comunismului, despre care vorbea atât de mult Papa Ioan Paul al II-lea, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Și puterea nazistă are o legătură cu victoria Maicii Sfinte. Și, de fapt, decăderea puterii lui Hitler, odată cu înfrângerea de la Stalingrad, are legătură cu consacrarea pe care Pius al XII-lea o face Maicii Sfinte. Pius al XII-lea, cu câteva luni înainte de bătălia de la Stalingrad, consacră lumea întreagă Maicii Sfinte.
Sigur, suntem într-un plan al credinței, exact ca în icoana Adormirii Maicii Domnului. Lumea vede niște succesiuni de evenimente, dar Dumnezeu, dincolo de această succesiune, lucrează concret în viața noastră.
Și cred că avem cu toții momente și experiențe în care am simțit acea putere a Maicii Sfinte în viața noastră. Fiindcă puterea Maicii Sfinte este, de fapt, puterea de a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze în viața ei.
Din nou ne putem întreba: bine, vorbim despre Adormirea Maicii Domnului, dar cum rămâne cu noi? Maica Sfântă era, totuși, Maica Domnului.
Tot Maica Sfântă ne spune în ce fel puterea lui Dumnezeu intră și lucrează în viața ei. Printr-un lucru atât de simplu.
Totul începe cu cuvintele Maicii Sfinte: „Fie mie după cuvântul tău.”
Fie mie după cuvântul tău.
Așa începe planul lui Dumnezeu în viața ei. Nu cu pregătiri speciale, cu planuri pastorale, cu pregătiri tehnice și teologice, așa cum de multe ori gândim noi lucrurile.
Toate sunt bune. Orice fel de pregătire sau de plan este bun dacă are la bază aceste cuvinte: „Fie mie după cuvântul tău.”
Dacă Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi și nu devenim noi protagoniști.
Așa este și viața noastră, așa este și viața mea, și a preoților aici prezenți, și a surorilor prezente.
Cum a început viața lor de credință? Cum a început vocația voastră de creștin? Am făcut dinainte planuri?
Nu știu, am văzut pozele de când eram mic, nu apare nicio aureolă în jurul capului. Și bănuiesc că nici în pozele preoților – sau, nu știu, poate la unii apare.
Dar totul începe cu o deschidere în fața planului lui Dumnezeu.
Toți am fost copii normali, mai mult sau mai puțin. Și, la un moment dat, Dumnezeu a intrat în viața noastră atunci când am deschis mai mult porțile în fața Domnului. Atunci când am făcut o alegere și viața noastră a virat clar înspre Dumnezeu.
De aceea este important acest moment, de aceea sunt importante aceste momente, pelerinajele, de exemplu. Fiindcă avem ocazia să schimbăm cârma vieții noastre, să mergem mult mai mult înspre Dumnezeu.
Spunea cineva: atunci când noi facem un pas înspre Dumnezeu, Dumnezeu face o sută de pași înspre noi.
Trebuie doar să deschidem poarta inimii noastre lui Dumnezeu.
Și de aceea spuneam în mesajul prin care vă invitam să veniți aici că avem această șansă, avem această ocazie de a fi în fața Maicii Domnului și de a-i cere ajutorul, ca și noi să putem face așa cum a făcut ea.
Avem ocazia să cerem Maicii Sfinte să repare biserica, altarul din sufletul nostru.
Așa cum reparăm altarul sau o biserică. Tot timpul trebuie înfrumusețată, tot timpul sunt reparații de făcut. De multe ori ne gândim la bisericile de piatră sau de lemn și ne gândim mai puțin la bisericile din sufletele noastre.
Sfântul Francisc, cel pe care îl sărbătorim în mod solemn în acest an, la 800 de ani de la trecerea lui în Împărăția Cerurilor, spunea că a auzit, la începutul misiunii sale, o voce care îl invita să repare Biserica: „Francisc, du-te și repară Biserica Mea.”
Și, așa cum gândim și noi de multe ori, și el credea că este vorba despre biserica de lângă el. A început să o repare, dar după aceea a înțeles că, de la acea biserică, trebuia să repare Biserica lui Dumnezeu de pe acest pământ.
Să cerem și noi astăzi, iubiți credincioși, în rugăciune, cu umilință, Maicii Sfinte, să ne învețe cum să reparăm biserica din sufletele noastre, cum să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cum să-I deschidem mai mult porțile sufletului nostru lui Dumnezeu.
Și, dacă facem așa, cu siguranță vom ști cum să reparăm și Biserica lui Cristos de pe acest pământ.
Lăudat să fie Isus Cristos!
