”Un mare dar pentru mine și pentru poporul lui Dumnezeu”, ”îmi exprim din nou gratitudinea față de toți cei care m-au primit (...) ca apostol al lui Cristos și mesager al păcii”: a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 30 septembrie a.c., vorbind pe larg despre călătoria sa apostolică în Franța și la UNESCO, efectuată în zilele 25-28 septembrie a.c. cu întâlniri la Paris, Lourdes și Metz.
La cateheza primei audiențe generale, potrivit uzanței, Sfântul Părinte a oferit o cheie de lectură asupra unei călătorii apostolice recent încheiate, iar de această dată a ales un monument simbolic, catedrala Notre-Dame din Paris, care a cunoscut distrugerea unui incendiu imens, dar care a devenit apoi punctul de convergență a eforturilor de reconstrucție și a cunoscut o adevărată ”renaștere”.
O renaștere a Bisericii, dar și a Franței și a Europei, a fost în centrul catehezei de astăzi a Sfântului Părinte, pe care o redăm mai jos în traducerea noastră de lucru.
Dragi frați și surori, bună ziua! Astăzi doresc să vă vorbesc despre călătoria apostolică în Franța, pe care am efectuat-o în zilele trecute (25-28 septembrie 2026 – n.n.). A fost un mare dar pentru mine și pentru poporul lui Dumnezeu din această țară și îi aduc mulțumire Domnului. Îmi exprim din nou gratitudinea față de toți cei care m-au primit, autorități civile și păstori ai Bisericii, și celor care, foarte numeroși, au vrut să-l întâlnească pe papă ori chiar numai să-l salute pe stradă, ca apostol al lui Cristos și mesager al păcii. Vă mulțumesc tuturor!
Aș vrea să unesc gândurile și impresiile acestei vizite pastorale – care sunt încă foarte vii – în jurul unui singur și mare simbol, catedrala Notre-Dame din Paris. Acolo, în după-amiaza primei zile, am celebrat Vesperele Fericitei Fecioare Maria, o liturgie solemnă și în același timp festivă, în care muzica, cântarea și frumusețea templului făceau să vibreze inimile unite în rugăciune. Chiar [catedrala] Notre-Dame, cu drama prin care a trecut, poate să lumineze toată această călătorie apostolică, oferind o cheie de lectură pe care aș cuprinde-o într-un singur cuvânt: renaștere.
Catedrala din Paris, care cu numai șapte ani în urmă părea rănită mortal de un incendiu uriaș, este acum reconstruită și mai strălucitoare ca niciodată. Dezastrul acela a provocat o reacție pozitivă la toate nivelurile, unele mai vizibile și practice, altele mai nevăzute, de ordin spiritual. Restaurarea ei a fost o dovadă a colaborării posibile dintre Biserică, stat, instituții publice și societăți civile. Această atitudine a permis o mai bună valorificare a generozității binefăcătorilor precum și a competențelor profesioniștilor și meșteșugarilor. Sinergia pentru binele comun ar trebui să fie stilul normal al instituțiilor, forțelor politice și sociale, al celor care au responsabilități politice și economice. Este mesajul pe care am vrut să-l înmânez autorităților franceze, precum și membrilor UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură – care are sediu la Paris, arătând care este criteriul fundamental pe care să întemeiem această colaborare: demnitatea persoanei umane.
Mai presus de toate, însă, Notre-Dame este imaginea Bisericii de pietre vii, a poporului sfânt al lui Dumnezeu. Este sugestiv dacă punem în paralel celebrarea Vesperelor din catedrală cu Veghea de rugăciune a tinerilor, care a avut loc în aceeași seară pe marele stadion ”Stade de France” din Paris. Sunt două locuri complet diferite dar totuși două evenimente complementare, aproape unite din punct de vedere spiritual. Ce anume le unea? Biserica, ce nu este făcută din pietre ori ciment, ci din persoane care îl iubesc pe Isus Cristos pentru că au fost iubite de El. La Notre-Dame erau preoții și diaconii, persoanele consacrate, lucrătorii pastorali, în timp ce la stadion era noua generație franceză: nouă, aș spune, nu doar prin vârstă, ci mai mult prin spirit, prin libertatea inimii și a credinței. Tineri care au cântat, au scandat, dar care au rămas și în tăcere, în ascultare. Fețe atente și emoționate, care exprimau inimile dornice de adevăr și de iubire. Acestora le-am spus: ”Voi sunteți sfinții Franței!”. Această Veghe a fost un mare semn de speranță.
La fel a fost, în micimea pe care o preferă Dumnezeu, și întâlnirea de la ”Maison Bakhita”, casă de primire pentru diferite persoane în dificultate, unul din numeroasele locuri, roade ale Evangheliei, în care se derulează zilnic efortul de a sluji cu iubire demnitatea persoanei umane.
Există, totuși, în Biserica din Franța un semn de renaștere care durează de câțiva ani, și anume, numărul remarcabil și în creștere al tinerilor și adulților care cer botezul. Asupra acestei frumoase ”surprize” a lui Dumnezeu este în curs de desfășurare la Paris o Adunare sinodală provincială, în care am avut posibilitatea de a lua cuvântul, încurajând parcursul catehumenilor și al neofiților, alături de cel al comunităților la care aparțin.
Evenimentul culminant al vizitei mele în capitală a fost Liturghia din ”Place de la Concorde”. Aici, semnul renașterii a apărut de o manieră surprinzătoare: adunarea liturgică, ce aduna în vasta Piață preoții, corul și o mulțime remarcabilă, se întindea pe tot bulevardul Avenue des Champs Élysées până la Arcul de Triumf și mai departe. La momentul împărtășaniei, toți au avut posibilitatea de a se apropia de Euharistie, distribuită în fiecare loc. Iată adevărata reconstrucție, restaurarea Bisericii pe care numai Dumnezeu poate să o facă, prin mijlocirea Fecioarei Maria.
Era, așadar, firesc și o datorie ca, după Paris, să merg ca peregrin la Lourdes, să o cinstesc pe Maica Bisericii, Maria, cea care în ceasul pătimirii și al morții ține aprinsă făclia credinței și a speranței. La Lourdes, prin grija de mamă a Fecioarei Maria, Domnul comunică tuturor, pelerinilor și mai ales celor bolnavi trupește și sufletește, un mesaj de speranță și de renaștere. E un mesaj pe care am vrut să-l relansez la scenă deschisă: orice viață umană, în orice condiție, chiar și de fragilitatea cea mai gravă, păstrează propria demnitate inviolabilă și merită să fie îngrijită, însoțită, ușurată de suferință prin compasiunea umană și cu ajutorul mijloacelor oferite de știință. De aceea, Lourdes reprezintă pentru lumea întreagă un sanctuar al civilizației iubirii. În acest context, am întâlnit unele persoane victime ale abuzurilor și le-am cerut să mă ajute ca să exprim și altor victime voința mea și a întregii Biserici de a le asculta și de a merge împreună cu ele în timp ce caută vindecare, recunoscând durerea provocată în viața lor și muncind pentru prevenirea abuzurilor.
A treia și ultima etapă a călătoriei apostolice a fost în orașul Metz, într-o regiune a Franței și a Europei chinuită de al Doilea Război Mondial. Acolo și-a desfășurat activitatea Robert Schuman, unul din principalii inspiratori ai procesului de unificare europeană. Europa contemporană s-a născut tocmai ca un proiect de pace după distrugerea războiului. Putem spune că ceea ce a avut loc la Notre-Dame din Paris prin incendiu, se întâmplase în Europa prin al Doilea Război Mondial. Și Europa s-a renăscut, pe baza acelor principii de democrație, solidaritate și fraternitate între popoare care au o mare datorie față de rădăcinile ei creștine. Chiar și astăzi, acestea sunt bazele și aceasta este ”seva” vitală pe care proiectul Europa se poate reînnoi, într-o lume tot mai globalizată, unde dialogul inter-religios dobândește un rol de o importanță primară. De acea, la Metz, am întâlnit reprezentanții diferitelor tradiții religioase, care au citit și au semnat, în prezența mea, ”Apelul de la Metz” pentru dialog și pace.
Preaiubiților, tema vizitei mele pastorale în Franța a fost “Pour que le monde ait la vie” - ”Pentru ca lumea să aibă viață” (cf. Ioan 6,51). Sunt cuvintele lui Isus, care rezumă întreaga sa misiune de mântuire și care, în timpul călătoriei [apostolice], exprimau din plin sensul evanghelic al oricărei întâlniri. Acum, ele să inspire rugăciunea noastră, cerându-i lui Dumnezeu ca acest eveniment de har să aducă roade îmbelșugate și durabile.
***
La saluturile finale, papa a spus pelerinilor de limba franceză că a rămas impresionat de fervoarea și entuziasmul cu care a fost primit în Franța și că îi mulțumește lui Dumnezeu, rugându-se pentru ca păstorii de suflete să corespundă în continuare la așteptările credincioșilor, în special ale celor tineri.
O mențiune specială și-a găsit loc în saluturile papei beatificarea a trei preoți martiri, duminica trecută, la Bologna: Ubald Marchioni, Ilie Comini și Martin Capelli. Toți trei au fost uciși în 1944, într-o perioadă dramatică a celui de-al Doilea Război Mondial din cauza ”disprețului trupelor naziste față de slujirea lor în favoarea enoriașilor. Jertfa supremă a acestor slujitori ai lui Dumnezeu”, a remarcat pontiful, ”arată creștinilor de astăzi curajul de a deveni aproapele fraților, mai ales în momentul încercării”.
În nelipsitul salut final - adresat ca de obicei bolnavilor, tinerilor și soților recent căsătoriți - Leon al XIV-lea a amintit că pe 1 octombrie începe luna dedicată sfântului rozariu, și i-a îndemnat să se roage în mod special pentru încheierea războaielor și dobândirea păcii.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, și cu binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
