Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Slujba înmormântării Pr. Jean Baptiste Robin

 
FOTO: Slujba înmormântării Pr. Jean Baptiste Robin
  • 05 Aug 2014
  • 4644
În seara zilei de joi 31 iulie 2014, Părintele Jean Baptiste Robin, primul Rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Cărbunari, s-a întors în casa Tatălui ceresc.

Ceremonia înmormântării Pr. Jean Baptiste a avut loc marți, 5 august 2014, la ora 13.00, în Catedrala din Blaj, după care trupul neînsuflețit a fost dus la Cărbunari pentru a fi înmormântat.

Slujba înmormântării a fost oficiată de Preafericirea Sa Cardinalul Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împreună cu Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore și cu  Preasfinţia Sa Vasile, Episcop de Maramureș. Alături de ierarhi au fost prezenți Pr. Ioan Fărcaş, Vicar Mitropolitan, Pr. Angelo Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj, Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pio Romeno din Roma și un sobor de preoți.

Călugărul de origine franceză Jean Baptiste Robin, a vieţuit ca pustnic în Sanctuarul de la Cărbunari închinat Fecioarei Săracilor (Blaj), în cinstea Aparițiilor Preasfintei Fecioare Maria de la Banneux (Belgia), nutrind o mare dragoste faţă de Biserica Greco-Catolică din România.

În cele de mai jos vă punem la dispoziție cuvântul Preafericitului Cardinal Lucian:

„Iată călugării, îngerii pământului”.

Preasfinția Voastră,
Iubiți frați întru Preoție,
Dragi credincioși,

Acestea sunt cuvintele cu care Sfântul Ioan Gură de Aur îi denumește pe călugări. Îngerii pământului, care prin ființa și lucrarea lor mărturisesc cele ce vor să fie: „vor fi ca îngerii în cer”. Îngeri care aduc vești bune, îngeri povățuitori, îngeri care ne însoțesc pe calea vieții și care, prin tăcerea și dăruirea lor, ne ajută să fim mai atenți la tot ceea ce Spiritul Sfânt vrea să ne șoptească.

Știm cu toții că în limba greacă kalo-gheros înseamnă „bătrân frumos”. Frumos, fiindcă este iubitor de frumos: iubitor de frumusețea cea nepieritoare, acea frumusețe care, după cuvintele autorului rus Dostoevski, „va mântui lumea”. Este frumusețea celui care iubește și a celui care se lasă iubit de Dumnezeu care este Iubire. Chiar dacă trăiește în pustnicie, în sensul separării de lume, călugărul nu este niciodată singur. Fiindcă în singurătate, în meditație și contemplație, cel retras din lume caută să refacă acea unitate cu Dumnezeu și cu sine însuși, pe care iureșul vremurilor de astăzi dorește să o înăbușe.

Însă călugărul este în primul rând un creștin care îl caută pe Dumnezeu. 

Și iubitul nostru frate în Cristos, Părintele Jean Baptiste Robin, în toată viața lui și cu toată ființa lui nu a făcut altceva decât să îl caute pe Dumnezeu. L-a căutat în liniștea mănăstirilor benedictine ale Franței. L-a căutat în pustiu și în retragerile în munți. L-a căutat în rugăciune și în comuniunea cu frații în credință pe multe meridiane ale pământului. Și unde L-a găsit? Unde și-a găsit odihna? Tocmai în acest colț de rai, atât de drag nouă tuturor, care este Cărbunariul. Aici a înțeles blândul Părinte Jean Baptiste că Domnul îl cheamă: în Biserica noastră Română Unită, să devină fiu al acesteia: să se identifice cu ființa ei, să sufere alături de această Biserică și să se bucure împreună cu Ea. Aici a înțeles ceea ce spunea recent Sf. Părinte Papa Francisc: „Nu există creştin fără Biserică”!

Locul acesta binecuvântat și momentul liturgic pe care îl traversăm, ne vorbesc în mod cu totul deosebit despre cea mai mare bogăţie pe care doar cei săraci cu spiritul o pot pătrunde: despre Înviere. Părintele Jean Baptiste a trecut la Domnul tocmai în seara zilei când Biserica începea perioada de Post al Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Ocrotitoarea acestui Sanctuar. Fiindcă aici la Cărbunari venim cu toții să o venerăm pe Fecioara Cea săracă întru cele pământeşti, dar bogată în disponibilitate, în dragoste și curăție. Întru Naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, Născătoare de Dumnezeu mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre (din Troparul Sărbătorii).

Și tu, iubite frate, mutatu-te-ai la viaţă. Am fi tentați să zicem: „prea repede”. Prea repede Dumnezeu te-a chemat la Sine. Mai aveai de săvârșit multe în mijlocul nostru. Icoanele zugrăvite de tine, din care Domnul Isus, Maica Sfântă și toții sfinții ne privesc cu drag, își așteptau ultimele retușuri pentru a împodobi apoi bisericile din parohiile noastre. Te-ai mutat la viață, fiindcă te-a chemat Cel care este Viața; Te-ai mutat cu nerăbdarea celui care dorește cu ardoare să contemple Chipul nemuritor al lui Dumnezeu. Însă știm că de acolo de sus, împreună cu Isus și cu Maria, vei binecuvânta lucrarea Bisericii noastre, și în mod cu totul deosebit Sanctuarul de la Cărbunari pe care atât l-ai iubit. 

"Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă!" (Marcu 10, 49). Cuvintele acestea nu sunt nici cuvintele lui Isus, nici cuvintele vreunuia dintre ucenici, ci sunt cuvinte ale oamenilor din mulțime, adresate unui om orb, Bartimeu, care aflase ca Isus din Nazaret trecea prin acea cetate, și care striga: ,,Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!``. Oamenii din mulțime mai întâi l-au dojenit ca sa tacă, apoi, după ce au aflat ca Domnul îl cheamă la El, i-au transmis aceste cuvinte: "Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă!". Și astăzi, chemarea adresată de Mântuitorul Părintelui Jean Baptiste este un îndemn la încredere, este un îndemn la speranță. Ai încredere pentru că Domnul te cheamă! Fii încredințat că în viață sau în trecerea în cealaltă viață, Cel care te cheamă este Mesia, Mântuitorul lumii! Cu adevărat, "credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini." (1 Tesaloniceni 5, 24). Cu acest verset se încheie rugăciunea Sfântului Apostol Pavel pentru Biserică. Aceste cuvinte ne sunt și nouă astăzi de întărire și de mângâiere. 
 
În unire de rugăciune cu toți fiii tăi spirituali, cu toți cei care ți-au trecut pragul în acești ani de apostolat, și în mod cu totul deosebit cu familia ta venită din Franța, având sufletul copleșit de speranța Adormirii întru Viața cea Nepieritoare, după pilda Preafericitei Născătoare, cea care și-a încredințat sufletul Fiului și Mântuitorului Ei, îi rugăm pe Sfinții îngeri să îți însoțească sufletul, iubite părinte Jean Baptiste, înspre îmbrățișarea lui Dumnezeu.

Amin.