Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Europa creștină sau Europa cretină?

 
Europa creștină sau Europa cretină?
  • 24 Sep 2014
  • 3493
De Sever Voinescu

Poate că soarta proiectelor mari, de anvergură istorică, este să se exprime în detalii. În orice caz, așa a fost la început gândit proiectul Uniunii Europene: o mare construcție politică destinată să trăiască secole, alcătuită dintr-o sumedenie de detalii concrete puse în operă de o birocrație infinită. Destinatarul ultim și, teoretic măcar, privilegiat, al acestei construcții instituționale este cetățeanul. Statele cedează, unei suprastructuri continentale, părți din suveranitate, pentru a putea asigura mai mult bine cetățenilor (creștere economică, în principal, dar și securitate, libertate, informație). De vreo cinci ani, și dumneavoastră și eu sântem scopul întregii Uniuni Europene. Nu mă miră, așadar, să aud vorbindu-se despre Europa, mai ales în termeni individuali, de detaliu. Cutare a făcut o crescătorie de fazani cu fonduri europene, altul a mers la studii în Franța cu o bursă europeană, celălalt aduce mărfuri din Piața Comună pentru afacerea sa românească și nu plătește taxe vamale, artistul X merge la o expoziție la Strasbourg finanțată de Comisia Europeană. Sau, noroc cu Europa că altfel ne lua dracu’ dacă rămâneam pe mâna alor noștri, ori bine că suntem în UE acum, cînd iar i-a apucat nebunia pe ruși. Ba chiar am început să avem pretenții europene de la guvernele și administrațiile noastre locale – le cerem șosele ca-n Europa, curățenie ca-n Europa, iluminat stradal ca-n Europa, justiție ca-n Europa etc. Concediile în țări europene (că e Bulgaria sau Grecia, Italia sau Spania, nu contează) ca și șofatul mașinilor franțuzești, nemțești sau italienești au devenit firești pentru tot mai mulți români. În felul acesta, Europa devine fapt de viață. De asemenea, toate sumele necesare vieții de zi cu zi (salarii sau prețuri) sunt evaluate în monedă europeană, ca pentru a le determina adevărata valoare. Și totuși, oricât de multă Europă benefică a intrat în viețile noastre, tot simțim că-i lipsește ceva...

În 1985, ministrul de finanțe francez, Jacques Delors, un socialist catolic, devenea președintele Comisiei Europene. A condus Comisia 10 ani – record de longevitate în această funcție. Deși acest record a fost egalat de José Manuel Barroso, gloria președinției sale nu a fost, încă, egalată. În istoria UE, cele trei Comisii Delors au rămas drept un exemplu de eficiență, viziune și leadership. În 1985, Uniunea era minată de euro-scepticism și blocată în recesiune economică. Zece ani mai târziu, era într-una din cele mai bune, dacă nu cumva cea mai bună perioadă din istoria sa. La plecarea sa din fruntea comisiei, în 1995, Delors a spus: “ dacă în următorii zece ani nu vom reuși să dăm Europei un suflet, atunci jocul va fi definitiv închis”. Nu mai țin bine minte dacă în 2005 UE avea un suflet. Suflu, în orice caz, avea – faimoasa ei forță transformatoare se exercita din plin, printre altele, și asupra României. Ca cetățean al unei țări aspirante, simțeam Uniunea Europeană și mă bucuram să văd că efortul de aderare al țării mele înseamnă reforme și schimbare, în sensul dorit și de mine. Acum, după alți zece ani, în 2014, ca cetățean al UE, îi mai simt suflul din cînd în cînd, dar sufletul tot nu i l-am gasit.  Deși a rezolvat o grămadă de probleme de detaliu, Uniunea Europeană nu a rezolvat o chestiune majoră: nu s-a împăcat pe de-a-ntregul cu sine. Faptul că Uniunea Europeană se codește să vorbească cu mândrie despre fundamentele creștine ale civilizației care a produs-o este un motiv de dezamăgire. Există convingerea mai veche că nu putem fi liberi decât dacă suntem laici. Și pe această convingere se suprapune o tâmpenie pură: a fi laic înseamnă a fi agnostic sau direct ateu. Transfromarea acestui adevăr în binom logic (libertate = laicitate, laicitate= libertate) este o eroare a gîndirii noastre. S-a impus, astfel, cu putere convingerea că persoanele religioase sunt mai puțin predispuse la libertate. Or, noi, europenii, vrem să fim liberi! A doua convingere direct tâmpită este că, dacă vorbim despre adevărul istoric al temeiului creștin al Europei, i-am discrimina pe atei sau pe credincioșii altor religii, care sunt și ei, juridicește vorbind, cetățeni UE. I-am face să se simtă inferiori, cumva. Or, esența recunoașterii caracterului creștin al europenismului nu este aceea a stabilirii unei întîietăți, și cu atât mai puțin aceea de a cere un privilegiu, ci  aceea de a explica tocmai faptul că în Europa coexistă toate religiile pămîntului plus atei, iar această coexistență este posbilă pentru că toleranța (valoare creștină) a fost asimilată pînă a devenit o valoare europeană. Văzând felul în care sunt tratați azi creștinii în spațiile necreștine, felul în care creștinii tratează, la ei acasă, pe necreștini ar trebui să fie un motiv de mândrie, nicidecum un motiv de timiditate. “ Cum putem vorbi de Europa?” se întreba Dilema Veche de săptămîna trecută. Putem, totuși, încerca să vorbim în termeni esențiali. Putem, de pildă, vorbi în termeni creștini. Pînă și Habermas (în Time of Transitions, dacă nu mă înșel) a spus că etica iudeo-creștină este nu doar precursor și catalizator pentru proiectul pan-european, ci unicul furnizor de substanță pentru sustenabilitatea sa! Dacă pînă și el...

Sursa: Dilema Veche, Anul XI, nr 553, 18-24 septembrie 2014