Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Între lumini şi umbre (AUDIO)

 
Între lumini şi umbre (AUDIO)
  • 20 Dec 2014
  • 4172
PS Claudiu: Meditație la duminica dinaintea Naşterii Domnului, Ev Mt 1,1-25.
Fiul lui Dumnezeu pare pierdut într-o mare de nume, de personaje, de istorii mai mult sau mai puţin edificante. Pierdut în ceea ce noi numim existenţa cotidiană, atât de bine cunoscută, fiindcă zilnic experimentată, în care nu există doar alb şi negru, ci o infinitate de nuanţe de gri. O viaţă finită, numită Vale a plângerii sau Împărăţie a prinţului acestei lumi, spaţiul nostru vital, este un loc în care lumina şi întunericul se joacă, răul şi binele se împletesc, iar noi intrăm într-un astfel de joc, prea slabi, prea săraci şi prea umani pentru a face faţă binecunoscutelor oferte atât de tentante ale falsului prinţ.

Ei bine, într-un astfel de marasm, Fiul lui Dumnezeu alege să intre. Aşa a fost naşterea Lui: după o serie de generaţii, de succesiuni şi de împărăţii. Mântuitorul intră cu toată Dumnezeirea lui în sărmana noastră umanitate. O ia asupra Lui aşa cum este. Se cufundă în ea. Se împodobeşte cu ea. Cu toate eşecurile, trădările, păcatele noastre, amestecate cu tot atâtea momente de înălţare, de fidelitate şi de jertfă. Pentru a recădea din nou, şi din nou, în aceeaşi continuă sisifică logică.



Cine a mai văzut aşa ceva? Cine se aştepta la aşa ceva? Cerurile înmărmuresc. Diavolii se cutremură. Însă o Fecioară necunoscută, din necunoscutul Nazareth, spune un “Da” mare cât veşnicia, planului lui Dumnezeu. Iar logodnicul său, Iosif visătorul, visător precum celălalt Iosif din Egiptul faraonic al Vechiului Testament, crede. Şi crezând transformă visele lui Dumnezeu în realitate. Iar apoi, într-o clipă totul se transformă: o lumină se aprinde în Betleem, îngerii cântă, păstorii aleargă şi magii adoră. Adevăratul Prinţ a sosit!

Da, aşa a fost naşterea lui Isus...

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Mt 1,1-25
Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Spiritul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să o fi cunoscut pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Isus.