Duminică, 18 ianuarie 2015, se celebrerază cea de-a 101-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului cu tema: "Biserica fără frontiere: mamă a tuturor", semn că Biserica "îşi deschide braţele pentru a primi toate popoarele, fără deosebire şi fără graniţe pentru a vesti tuturor că «Dumnezeu este iubire»" (1In 4,8.16).
Mesajul Papei Francisc pentru această zi:
Iubiţi fraţi şi surori!
Isus este "evanghelizatorul prin excelenţă şi Evanghelia în persoană" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 209). Grija sa, îndeosebi faţă de cei mai vulnerabili şi marginalizaţi, îi invită pe toţi să se îngrijească de persoanele mai fragile şi să recunoască faţa sa suferindă, mai ales în victimele noilor forme de sărăcie şi de sclavie. Domnul spune: "Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine" (Mt 25,35-36). De aceea misiunea Bisericii, peregrină pe pământ şi mamă a tuturor, este de a-l iubi pe Isus Cristos, a-l adora şi a-l iubi, îndeosebi în cei mai săraci şi abandonaţi; dintre ei fac parte desigur migranţii şi refugiaţii, care caută să lase în urma lor condiţii dure de viaţă şi pericole de tot soiul. De aceea, anul acesta Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului are ca temă: Biserică fără frontiere, mamă a tuturor.
De fapt, Biserica lărgeşte braţele sale pentru a primi toate popoarele, fără distincţii şi fără graniţe şi pentru a vesti tuturor că "Dumnezeu este iubire" (1In 4,8.16). După moartea şi învierea sa, Isus a încredinţat discipolilor misiunea de a fi martorii săi şi de a proclama Evanghelia bucuriei şi a milostivirii. În ziua de Rusalii, cu curaj şi entuziasm, ei au ieşit din cenacol; forţa Duhului Sfânt a prevalat asupra îndoielilor şi incertitudinilor şi a făcut în aşa fel încât fiecare să înţeleagă vestea lor în propria limbă; astfel încă de la început Biserica este mamă cu inima deschisă asupra întregii lumi, fără frontiere. Acel mandat care acoperă de acum două mii de ani de istorie, dar deja din primele secole vestea misionară a scos în evidenţă maternitatea universală a Bisericii, dezvoltată apoi în scrierile Părinţilor şi preluată de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican. Părinţii conciliari au vorbit despre Ecclesia mater pentru a-i explica natura. De fapt ea naşte fii şi fiice şi "îi încorporează şi îi învăluie cu iubirea sa şi cu grija sa" (Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 14).
Biserica fără frontiere, mamă a tuturor, răspândeşte în lume cultura primirii şi solidarităţii, conform căreia nimeni nu trebuie considerat inutil, în afară sau de aruncat. Dacă trăieşte efectiv maternitatea sa, comunitatea creştină hrăneşte, orientează şi indică drumul, însoţeşte cu răbdare, se apropie în rugăciune şi în faptele de milostivire.
Astăzi toate acestea asumă o semnificaţie deosebită. De fapt, într-o epocă de migraţii aşa de vaste, un mare număr de persoane părăseşte locul de origine şi întreprinde riscanta călătorie a speranţei cu un bagaj plin de dorinţe şi de temeri, în căutarea de condiţii de viaţă mai umane. Însă, adesea aceste mişcări migratoare trezesc neîncrederi şi ostilităţi, chiar şi în comunităţile ecleziale, mai înainte ca să se cunoască istoriile de viaţă, de persecuţie sau de lipsuri ale persoanelor implicate. În acest caz, suspiciuni şi prejudecăţi se pun în conflict cu porunca biblică de a primi cu respect şi solidaritate pe străinul nevoiaş.
Pe de o parte se simte în sacrariul conştiinţei chemarea de a atinge mizeria umană şi de a pune în practică porunca iubirii pe care Isus ne-a lăsat-o atunci când s-a identificat cu străinul, cu cel care suferă, cu toate victimele nevinovate ale violenţelor şi exploatării. Însă, pe de altă parte, din cauza slăbiciunii naturii noastre, "simţim tentaţia de a fi creştini menţinând o distanţă prudentă de rănile Domnului" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 270).
Curajul credinţei, speranţei şi carităţii permite să se reducă distanţele care separă de dramele umane. Isus Cristos este mereu în aşteptare de a fi recunoscut în migranţi, în refugiaţi şi în exilaţi şi în acest mod ne cheamă să împărtăşim resursele, uneori să renunţăm la ceva din bunăstarea noastră dobândită. Amintea asta Papa Paul al VI-lea, spunând că "cei mai favorizaţi trebuie să renunţe la unele din drepturilor lor pentru a pune cu liberalitate mai mare bunurile lor în slujba celorlalţi" (Scrisoarea apostolică Octogesima adveniens, 14 mai 1971, 23).
De altfel, caracterul multicultural al societăţilor de astăzi încurajează Biserica să-şi asume noi angajamente de solidaritate, de comuniune şi de evanghelizare. De fapt, mişcările migratoare solicită să se aprofundeze şi să se întărească valorile necesare pentru a garanta convieţuirea armonioasă între persoane şi culturi. În acest scop, nu poate să fie suficientă simpla toleranţă, care deschide drumul spre respectarea celor diferiţi. Aici se altoieşte vocaţia Bisericii de a depăşi frontierele şi de a favoriza "trecere de la o atitudine de apărare şi de frică, de dezinteres sau de marginalizare... la o atitudine care să aibă la bază «cultura întâlnirii», singura capabilă să construiască o lume mai dreaptă şi fraternă" (Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2014).
Totuşi mişcările migratoare au asumat aşa dimensiuni încât numai o colaborare sistematică şi eficace care să implice statele şi organizaţiile internaţionale poate să fie în măsură să le reglementeze în mod eficient şi să le gestioneze. De fapt, migraţiile îi interpelează pe toţi, nu numai din cauza entităţii fenomenului, ci şi "datorită problematicilor sociale, economice, politice, culturale şi religioase pe care le ridică, datorită provocărilor dramatice pe care le pun comunităţilor naţionale şi celei internaţionale" (Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 29 iunie 2009, 62).
În agenda internaţională găsesc loc frecvente dezbateri despre oportunitatea, despre metodele şi despre normativele pentru a înfrunta fenomenul migraţiilor. Există organisme şi instituţii, la nivel internaţional, naţional şi local, care pun munca lor şi energiile lor în slujba celor care caută cu emigrarea o viaţă mai bună. În pofida eforturilor lor generoase şi lăudabile, este necesară o acţiune mai incisivă şi eficace, care să se folosească de o reţea universală de colaborare, întemeiată pe tutelarea demnităţii şi centralităţii fiecărei persoane umane. În acest mod, împotriva încălcării drepturilor fundamentale, împotriva tuturor formelor de violenţă, de samavolnicie şi de reducere la sclavie. Însă, a lucra împreună cere reciprocitate şi sinergie, cu disponibilitate şi încredere, ştiind bine că "nicio ţară nu poate înfrunta singură dificultăţile legate cu acest fenomen, care este aşa de amplu încât interesează de acum toate continentele în mişcarea dublă de imigrare şi de emigrare" (Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2014).
Globalizării fenomenului migrator trebuie să se răspundă cu globalizarea carităţii şi a cooperării, în aşa fel încât să se umanizeze condiţiile migranţilor. În acelaşi timp, trebuie intensificate eforturile pentru a crea condiţiile apte de a garanta o diminuare progresivă a motivelor care determină popoare întregi să părăsească ţara lor natală din cauza războaielor şi lipsurilor, adesea una cauzează celelalte.
Cu solidaritatea faţă de migranţi şi refugiaţi trebuie unite curajul şi creativitatea necesare pentru a dezvolta la nivel mondial o ordine economico-financiară mai dreaptă şi egală împreună cu o angajare crescută în favoarea păcii, condiţie indispensabilă a oricărui progres autentic.
Dragi migranţi şi refugiaţi! Voi aveţi un loc special în inima Bisericii şi o ajutaţi să lărgească dimensiunile inimii sale pentru a manifesta maternitatea sa faţă de întreaga familie umană. Să nu pierdeţi încrederea voastră şi speranţa voastră! să ne gândim la Sfânta Familie refugiată în Egipt: aşa cum în inima maternă a Fecioarei Maria şi în cea grijulie a sfântului Iosif s-a păstrat încrederea că Dumnezeu nu abandonează niciodată, tot aşa în voi să nu lipsească aceeaşi încredere în Domnul. Vă încredinţez ocrotirii lor şi tuturor împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.
Francisc
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
