Când ne adresăm Tatălui în camera noastră interioară, în tăcere şi în reculegere, nu suntem niciodată singuri. Cine vorbeşte cu Dumnezeu nu este singur. Suntem în marea rugăciune a Bisericii, suntem parte dintr-o mare simfonie pe care comunitatea creştină răspândită în toate părţile pământului şi în toate timpurile o înalţă către Dumnezeu; desigur muzicienii şi instrumentele sunt diferite - şi acesta este un element de bogăţie - dar melodia de laudă este unică şi în armonie. Aşadar, de fiecare dată când strigăm şi spunem: "Abba, Tată!", Biserica, toată comuniunea oamenilor în rugăciune, susţine invocaţia noastră şi invocaţia noastră este invocaţie a Bisericii. Acest lucru se reflectă şi în bogăţia carismelor, slujirilor, îndatoririlor, pe care le desfăşurăm în comunitate. Sfântul Paul scrie creştinilor din Corint: "Există diferite daruri, dar este acelaşi Spirit. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi" (1Cor 12,4-6). Rugăciunea condusă de Spiritul Sfânt, care ne face să spunem "Abba, Tată!" cu Cristos şi în Cristos, ne inserează într-un unic mare mozaic al familiei lui Dumnezeu în care fiecare are un loc şi un rol important, în profundă unitate cu toate.
(Benedict al XVI-lea)
În înregistrarea video, prezentată mai jos, se poate viziona o reclamă pentru compania suedeză de asigurări Folksam: 15 de copii care nu au cântat niciodată la pian, ghidați de înțelepciunea unui tată, cadru didactic, reușesc să cânte foarte frumos împreună.
Traducere: ACC
