Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc instituie noul Dicaster pentru Laici, Familie şi Viaţă

 
Papa Francisc instituie noul Dicaster pentru Laici, Familie şi Viaţă
  • 06 Iun 2016
  • 2866

De Domenico Agasso, jr

De mult timp plutea în aer, dar acum s-a anunţat oficial: papa Francisc, la propunerea Consiliului celor nouă cardinali care colaborează cu el pentru reforma Curiei, a aprobat ad experimentum Statutul noului Dicaster pentru Laici, Familie şi Viaţă.

Vor ajunge în el, de la 1 septembrie 2016, actualele Consilii Pontificale pentru Laici şi pentru Familie. La acea dată, ambele Dicastere actuale vor înceta din funcţiile lor şi vor fi suprimate, "fiind abrogate articolele 131-134 şi 139-141 din constituţia apostolică Pastor bonus, din 28 iunie 1988", explică nota de astăzi a Sfântului Scaun. Cu noua structură vaticană va fi unită Academia Pontificală pentru Viaţă, precum va avea legătură directă şi Institutul Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie.

Actualele Consilii Pontificale pentru Laici şi pentru Familie vor rămâne în funcţie până în septembrie, aşadar, cu respectivii preşedinţi, cardinalul Stanislaw Rylko şi arhiepiscopul Vincenzo Paglia, în funcţie până la acea dată. Cu naşterea noului Dicaster - aceasta este denominaţia dată de Statut, nici congregaţia şi nici consiliul pontifical - ar trebui apoi să fie numit noul prefect. Şi prefectul va fi ajutat de un secretar, "care ar putea să fie laic", şi de trei subsecretari laici, fiecare în fruntea uneia dintre cele trei secţiuni în care va fi împărţit Dicasterul: pentru credincioşii laici, pentru familie şi pentru viaţă.

Dicasterul va avea "proprii membri - se citeşte în Statut - între care credincioşi laici, bărbaţi şi femei, celibatari şi căsătoriţi, angajaţi în diferitele domenii de activitate şi care provin din diferitele părţi ale lumii, aşa încât să reflecteze caracterul universal al Bisericii".

Conform Statutului, "Dicasterul este competent în acele materii care sunt de pertinenţa Scaunului Apostolic pentru promovarea vieţii şi apostolatului laicilor, pentru îngrijirea pastorală a familiei şi a misiunii sale, conform planului lui Dumnezeu şi pentru ocrotirea şi sprijinirea vieţii umane". Urmând toate normele stabilite pentru Curia Romană.

Laicii

Cât priveşte secţiunea pentru credincioşii laici, "revine Dicasterului să însufleţească şi să încurajeze promovarea vocaţiei şi misiunii credincioşilor laici în Biserică şi în lume, ca indivizi, căsătoriţi sau necăsătoriţi, de asemenea ca membri care aparţin asociaţiilor, mişcărilor, comunităţilor, cu o atenţie deosebită faţă de misiunea lor specială de a însufleţi şi a perfecţiona ordinea realităţilor vremelnice". El, în plus, "promovează studii pentru a contribui la aprofundarea doctrinală a temelor şi a chestiunilor referitoare la credincioşii laici"; va favoriza şi "participarea credincioşilor laici la instruirea catehetică, la viaţa liturgică şi sacramentală, la acţiunea misionară, la faptele de milostenie, de caritate şi de promovare umană şi socială", susţinând "de asemenea prezenţa activă şi responsabilă în organele consultative de conducere prezente în Biserică la nivel universal şi particular".

Familia

Referitor la secţiunea pentru familie, "în lumina magisteriului pontifical, promovează îngrijirea pastorală a familiei, îi tutelează demnitatea şi binele bazate pe sacramentul Căsătoriei, îi favorizează drepturile şi responsabilitatea în Biserică şi în societatea civilă, pentru ca instituţia familială să poată îndeplini tot mai bine propriile funcţii atât în cadrul eclezial cât şi în cel social". Va oferii linii directoare "pentru programe pastorale care să susţină familiile în formarea tinerilor la credinţă şi la viaţa eclezială şi civilă, atenţi în special faţă de cei săraci şi de cei marginalizaţi". În plus, va încuraja "deschiderea familiilor la adopţia şi la încredinţarea copiilor şi la îngrijirea bătrânilor, făcându-se prezentă pe lângă instituţiile civile pentru ca să susţină aceste practici".

Viaţa

În sfârşit, secţiunea pentru viaţă "susţine şi coordonează iniţiative în favoarea procreaţiei responsabile, precum şi pentru tutelarea vieţii umane de la zămislirea sa până la sfârşitul său natural, ţinând cont de necesităţile persoanei în diferitele faze evolutive". Noul Dicaster este aproape "şi încurajează organizaţiile şi asociaţiile care ajută femeia şi familia să primească şi să păzească darul vieţii, în special în cazul sarcinilor dificile, şi să prevină recurgerea la avort". Va alimenta "programe şi iniţiative menite să ajute femeile care au avortat. Pe baza doctrinei morale catolice şi a magisteriului Bisericii studiază şi promovează formarea cu privire la principalele probleme de biomedicină şi de drept referitoare la viaţa umană şi cu privire la ideologiile care se dezvoltă privitoare la însăşi viaţa umană şi la realitatea neamului omenesc".

(După Vatican Insider, 4 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu