Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Obolul Sfântului Petru

 
Obolul Sfântului Petru
  • 29 Iun 2013
  • 6120
Obolul Sfântului Petru este ajutorul pe care credincioșii catolici îl oferă Sfântului Părinte, în spirit de participare la preocuparea Urmașului lui Petru față de numeroasele necesități ale Bisericii Universale și la actele sale de caritate față de cei mai nevoiași.

Aceasta este o practică foarte veche – aflăm de pe site-ul Vaticanului –, care s-a păstrat până în zilele noastre. Încă de la începuturile creștinismului, așa cum relatează Faptele Apostolilor (Fap 4,34; 11,29), se practica sprijinirea materială a celor care vesteau Evanghelia, ca să se poată dedica în mod deplin misiunii lor, chiar îngrijindu-i pe cei aflaţi în nevoi. La sfârşitul sec. al VIII-lea, anglosaxonii, după convertire, s-au simţit atât de legaţi de episcopul Romei, încât au decis să-i trimită Sfântului Părinte, în mod constant, o contribuţie anuală. Aşa a apărut Denarius Sancti Petri (Pomană pentru Sfântul Petru), o practică ce s-a răspândit repede în ţările europene şi pe care Papa Pius al IX-lea a binecuvântat-o în august 1871, prin enciclica Saepe venerabilis.

În zilele noastre această colectă specială are loc în întreaga lume catolică la data de 29 iunie (sau în duminica imediat următoare), în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul.



Sursa:www.arcb.ro

Știri din aceeași categorie