Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

PS Florentin prezintă în Italia cartea cardinalului Iuliu Hossu „Credința noastră este viața noastră”

 
PS Florentin prezintă în Italia cartea cardinalului Iuliu Hossu „Credința noastră este viața noastră”
  • 16 Mar 2017
  • 3877

În mai multe comunități greco-catolice românești din Italia are loc în aceste zile prezentarea volumului „Credința noastră este viața noastră” a card. Iuliu Hossu, tradusă în limba italiană. Cartea a fost tradusă de profesorul italian Giuseppe Munarini, ajutat de preoții greco-catolici Cristian Florin Sabău și Ioan Mărginean-Cociș, sub supravegherea profesorului Marco Dalla Torre. Memoriile primului cardinal „in pectore” al României au fost publicate de Editura EDB (Edizioni Dehoniane Bologna).

„Credinţa noastră este viaţa noastră (La nostra fede è la nostra vita)” este o lucrare care ajută la o mai bună cunoaștere a Bisericii Greco-Catolice din România, mai ales a prigoanei pe care aceasta a suferit-o în perioada comunistă. Volumul a apărut cu susținerea preoților și comunităților greco-catolice române din Italia, în special a părintelui sincel Vasile Barbolovici, paroh de Veneția.

Cardinalul „in pectore” Iuliu Hossu a fost una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale neamului românesc, fiind implicat activ în Marea Unire de la 1918. A fost devotat neamului său, dar mai ales Bisericii Greco-Catolice, păstorind cu  iubire şi dăruire poporul lui Dumnezeu din eparhia de Cluj-Gherla. În anul 1969, atunci când papa Paul al VI-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal, episcopului Hossu i s-a propus să părăsească România. A refuzat, preferând să rămână și să sufere mai departe alături de frații săi în credință, murind un an mai târziu. Cardinalul Iuliu Hossu și-a scris memoriile sale în timpul în care se afla cu domiciliu forțat la mănăstirea ortodoxă Căldăruşani.

Prezentarea volumului „Credinţa noastră este viaţa noastră (La nostra fede è la nostra vita)” în parohiile greco-catolice române din Italia este făcută de mons. Florentin Crihălmeanu, urmaș al cardinalului Hossu în scaunul episcopal al eparhiei de Cluj-Gherla. Prezent la Padova pentru prezentarea volumului și pentru pelerinajul românilor greco-catolici din Italia la Bazilica Sfântul Anton, episcopul Florentin ne-a vorbit despre această inițiativă. Puteți asculta intervenția sa dând „play” bannerului de mai sus.

(rv – I. Ursuleac)  



Sursa:ro.radiovaticana.va