”Spiritul Sfânt nu ne face capabili doar de speranță, dar și de a fi semănători de speranță, de a fi și noi, asemenea lui și grație lui, consolatori și apărători ai fraților noștri”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 31 mai 2017, desfășurată în Piața Sfântul Petru cu participarea a zeci de mii de pelerini din lumea întreagă. Printre aceștia, se afla și un grup de preoți din România, în pelerinaj la Roma cu ocazia împlinirii a 25 de ani de preoție.
Papa Francisc a continuat astfel seria reflecțiilor dedicate speranței creștine și a ales ca temă pentru această cateheză ”Spiritul Sfânt ne face să prisosim în speranță”. Cateheza a început cu proclamarea unei lecturi biblice din scrisorile sfântului apostol Pavel (Rom 15,13-14):
Lector: ”Frații mei, Dumnezeul speranței să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, ca să prisosiți în speranță prin puterea Spiritului Sfânt. Eu însumi sunt convins cu privire la voi, că sunteți plini de bunătate, plini de orice fel de cunoaștere, în stare să vă îndrumați unii pe alții”.
În apropierea solemnității Coborârii Spiritului Sfânt, a remarcat papa la cateheză, ”nu putem să nu vorbim de raportul care există între speranța creștină și Spiritul Sfânt. Spiritul este vântul care ne împinge înainte, care ne păstrează pe cale, ne face să ne simțim pelegrini și străini, și nu ne îngăduie să ne acomodăm și să devenim un popor «sedentar». Preluând imaginea biblică a speranței ca ancoră (Evr 6,18-19), pontiful a spus că aceasta ar putea fi completată cu cea a pânzelor unei nave.
Papa Francisc: «Dacă ancora este ceea ce conferă bărcii siguranță și o ține ancorată printre valurile mării, pânzele sunt, în schimb, ceea ce o fac să meargă și să înainteze pe ape. Speranța este, într-adevăr, ca pânzele navei; acestea primesc vântul Spiritului și îl transformă în forță motrice care împinge barca, după caz, în larg sau la mal».
Vorbind mai departe de îndemnul sfântului apostol Pavel, proclamat la începutul catehezei, papa a notat că expresia ”Dumnezeul speranței” nu vrea să spună doar faptul că Dumnezeu este obiectul speranței noastre, Cel la care sperăm să ajungem într-o zi în viața veșnică; ci înseamnă și faptul că Dumnezeu este Cel care încă de pe acum ne face să sperăm, mai mult, ne face ”plini de bucurie în speranță” (Rom 12,12). ”Oamenii au nevoie de speranță ca să trăiască și au nevoie de Spiritul Sfânt ca să spere”. Dar apostolul neamurilor îi atribuie Spiritului Sfânt și capacitatea de a ne face ”să prisosim în speranță”. Aceasta înseamnă ”a nu se descuraja niciodată”, ”a spera împotriva oricărei speranțe” (Rom 4,18), a spera chiar și atunci când nu mai există niciun motiv omenesc de speranță. Așa a fost pentru patriarhul Abraham când Dumnezeu i-a cerut să-l sacrifice pe unicul său fiu, pe Isac, dar la fel și chiar mai mult a fost pentru Fecioara Maria sub crucea lui Isus.
Papa Francisc: «Spiritul Sfânt ne face capabili nu doar să sperăm, dar să fim și semănători de speranță, să fim la rândul nostru, asemenea lui și grație lui, consolatori și apărători ai fraților noștri. Fericitul cardinal Newman, într-un discurs, spunea credincioșilor: ”Învățați de însăși suferința noastră, de însăși durerea noastră, mai mult, de însăși păcatele noastre, vom avea mintea și inima exercitate în orice faptă de iubire față de cei care au nevoie de iubire. Vom fi, după măsura capacității noastre, consolatori după imaginea Paraclitului și în toate sensurile pe care acest cuvânt le comportă: avocați, asistenți, purtători de mângâiere. Cuvintele noastre și sfaturile noastre, modul nostru de a face, glasul nostru, privirea noastră, vor fi politicoase și liniștitoare” (Parochial and plain Sermons, vol. V, Londra 1870, pp. 300s.). Cei săraci – a reluat pontiful – cei excluși, cei care nu sunt iubiți au nevoie de cineva care să se facă pentru ei consolator și apărător».
Dar Spiritul Sfânt, a încheiat papa Francisc cateheza audienței generale, alimentează speranța nu doar în inima oamenilor, ci și în întreaga creație, care ”suspină și suferă durerile unei nașteri”, așteptând cu ardoare să fie eliberată. ”Energia capabilă să pună lumea în mișcare”, remarca papa Benedict al XVI-lea, ”nu este o forță anonimă și oarbă, ci acțiunea Spiritului lui Dumnezeu care «plutea peste ape» la începutul creației (Gen 1,2). Acest fapt ne solicită ”să respectăm creația: nu se poate murdări un tablou fără a-l ofensa pe artistul care l-a creat”. Apropiata sărbătoare a Rusaliilor, a spus pontiful la final, ”să ne găsească pe toți uniți în rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus și a noastră, iar darul Spiritului Sfânt să ne facă să prisosim în speranță”.
Primiți și binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la încheierea audienței generale de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv – A. Dancă)
