Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Mons. Ladaria, noul Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței

 
Mons. Ladaria, noul Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței
  • 02 Iul 2017
  • 3356

După ce cardinalul german Gerhard Ludwig Müller și-a încheiat mandatul de Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și de președinte al Comisiei Pontificale „Ecclesia Dei”, a Comisiei Pontificale Biblice și a Comisiei Teologice Internaționale, Papa Francisc l-a numit ca succesor al acestuia pe Mons. Luis Francisco Ladaria Ferrer, călugăr iezuit spaniol, până în prezent fiind secretarul aceluiași dicaster.

Mons. Ladaria, actualmente în vârstă de 73 de ani, a fost hirotonit preot pe 29 iulie 1973. În anul 1975 a obținut doctoratul în Teologie la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma. Din 1984 este profesor de Teologie dogmatică la aceeași universitate, iar din 1986 până în 1994, a fost vice-rector. În anul 1995 a fost numit consultant al Congregației pentru Doctrina Credinței și în anul 2004, secretar general al Comisiei Teologice Internaționale. Pe 9 iulie 2008 a fost numit Arhiepiscop titular de Tibica și totodată secretar al Congregației pentru Doctrina Credinței. A fost hirotonit episcop pe 26 iulie 2008, prin punerea mâinilor cardinalului Tarcisio Bertone. Pe 2 august 2016 a fost numit de Papa Francisc, președintele Comisiei de studiu privind diaconatul femeilor.

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:avvenire.it

Știri din aceeași categorie