Cum să nu te descurajezi când te confrunți cu o boală sau nenorocire?

Cum să vezi ceea ce este bun și frumos când te confrunți cu o boală, suferință sau nenorocire? Cum este posibil acest lucru? Cum să nu te descurajezi și să mulțumești, în ciuda încercării?

Studiile psihologice ne invită să practicăm recunoștința pentru împlinirea personală, pentru a ajunge bine sau mai bine, însă nu abordează chestiunea recunoștinței în încercări. Recunoștința și încercarea par a fi două realități antitetice. Din acest punct o abordare spirituală poate prelua situația, continuând să mulțumim și să lăudăm în ciuda dificultăților. Această abordare plină de credință o determină pe Etty Hillesum, în timp ce era deportată la Auschwitz, să spună: „Totuși, am găsit această viață frumoasă și plină de înțeles. "

A vedea pozitivul în negativ

Părintele Pascal Ide, în cartea sa "Puterea recunoștinței", reamintește că pentru adevărata bucurie, în psihologie, prin reformulare pozitivă se desemnează capacitatea de a profita de beneficiile adversităților, învățând dintr-un eșec sau o dificultate.  Suferința modifică domeniul nostru de conștiință și ne face să ne concentrăm asupra răului suferit. O abordare voluntară din partea noastră poate, cu toate acestea, să ne facă să găsim motive de recunoștință, găsind ceea ce este pozitiv în negativ.

Autorul dă mai multe exemple: un copil care se bucură de o farfurie nespartă cu toate că a răsturnat tot setul, Jacqueline de Romilly care are plăcerea de a fi gustat aroma de sos gratinat cu Gruyere, „în ciuda“ problemelor sale de vedere ... cu privire la chestiuni mult mai dureroase, puteți vedea, uneori, o formă de fecunditate cauzată de boală sau de pierderea unei persoane dragi: un mesaj de speranță care atinge mii de oameni, întărirea legăturilor de familie...

Părintele Pascal Ide ne îndeamnă să facem din această privire pozitivă un obicei virtuos, la fel ca David Servan-Schreiber, un neuropsihiatru, care suferă de cancer la creier: "Rețeta mea pentru păstrarea dozei de optimism este să mă concentrez asupra a ceea ce merge bine. În fiecare zi trec în revistă toate lucrurile, mari și mici, care au fost frumoase, care mi-au adus plăcere, bucurie sau doar distracție și sunt recunoscător. În mod conștiincios îmi cultiv sentimentul de recunoștință".

Să ne bucurăm de ceea ce avem

O familie, o casă, o sănătate bună, apa care curge din robinet, fructele și legumele, dragostea, prietenii ... Ne obișnuim cu totul ... uitând uneori să le vedem ca daruri. Darul ne apare pe deplin numai atunci când ne dorim. Să fim recunoscători, să învățăm să mulțumim, să ne minunăm de aceste beneficii, mai degrabă decât să ne comportăm ca un copil răsfățat și înnebunit.

„Să ne bucurăm de ceea ce avem deja: familia, casa, starea bună de sănătate să ne facă să apreciem viața, spune Phillip Watkins, un cercetator de la Universitatea de Psihologie din Washington. Această recunoștință conștientă ne face să apreciem ceea ce avem, mai degrabă decât să deplângem ceea ce ne lipsește."

Să trăim cu speranță

Pe site-ul trilogies, părintele Philippe Baud, fondator al Centrului Catolic de Studii Lausanne, scrie despre Etty Hillesum: „Ceea ce este extraordinar la Etty Hillesum, este această capacitate de a vedea toată viața ca un dar: tot ceea ce i se întâmplă pare să aibă un sens, să fie un dar. Și asta nu pentru că nu ar vrea să vadă răul, doar că ea îl privește "în mod diferit". Înconjurată de sârmă ghimpată, scria: „adânc în inima mea există încă soarele zilelor de vară de pe câmpul îngălbenit... ".

Fericită datorită acestei percepții a invizibilului, devine radiantă iar ceilalți mărturisesc despre asta. În acest fel, ea întruchipează o formă de speranță care o face să vadă, dacă nu realitatea "Împărăției", cel puțin adevărul ei. Deoarece, lucidă, Etty Hillesum nu are nici o speranță, ci întruchipează speranța. Ea trăiește prezentul ca dar, în timp ce este perfect lucidă față de situația istorică în care trăiește.

Speranța constă în a crede că totul nu este pierdut atunci când, după părerea oamenilor, nu mai există nici o speranță. Speranța este în afara acțiunii, deoarece nu mai este nimic de făcut. Ea recunoaște lipsa mijloacelor sale, neajutorarea ei, dar afirmă un rezultat invizibil în ciuda aparențelor. Speranța face parte dintr-o lume liniară despre care se crede că este ușor de manevrat, în timp ce speranța se desfășoară într-un moment în care eternitatea izbucnește. "

 A arăta recunoștința este să oferi iubire pentru iubire. Este să-l iubești pe Dumnezeu, darul final al tuturor lucrurilor și să păstrezi întotdeauna speranța vieții veșnice, darul final pe care ni-l oferă fiecăruia dintre noi.

Traducere: ACC