Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

CUM ESTE ORGANIZATĂ IERARHIA BISERICII CATOLICE?

 
CUM ESTE ORGANIZATĂ IERARHIA BISERICII CATOLICE?
  • 09 Aug 2018
  • 910

Ierarhia Bisericii Catolice

 

Biserica Catolică recunoaște trei trepte ierarhice sau grade ale ordinului sacru: diaconatul, preoția și episcopatul. Diaconii sunt colaboratori ai episcopilor și au rolul de a-i ajuta pe aceștia sau pe preoți la celebrarea serviciilor liturgice. Preoții sunt colaboratori ai episcopilor cu care condivid predicarea Cuvântului lui Dumnezeu și celebrarea sacramentelor. Episcopii sunt considerați urmașii Apostolilor, ei exercită la fel ca și preoții parohi cele trei munus sau funcții: munus propheticum aut munus docendi,  funcția de a învăța sau predica; munus regalis aut munus regendi, funcția de a guverna la nivel pastoral; și munus sacerdotalis aut munus liturgicum, funcția de a sfinți. În perioada apostolică funcțiile sau atribuțiile episcopilor, nu erau diferite de cele ale preoților sau presbiterilor din acea vreme. Începând din secolul II, episcopii ocupă funcțiile de păstori ai bisericilor locale (spre exemplu Alexandria Egiptului era scaun episcopal, care totodată mai avea în jurisdicția sa și alte orașe din Egipt și din zona sa de influență politică și administrativă).

Este necesar să se facă distincția între treptele ierarhice și funcțiile pe care le poate exercita un diacon, preot sau episcop în cadrul bisericii. De exemplu, parohul este un preot care are funcția de a guverna pastoral o parohie alcătuită dintr-o comunitate de persoane (credincioși). Patriarhul este un titlu și o funcție pe care o deține un episcop și are rolul de cap al unei Biserici pentru Bisericile Catolice Răsăritene sau Ortodoxe, pe când pentru Biserica Latină este doar un titlu onorific (Patriarhul de Veneția, care este și cardinal). La fel și cardinalatul este un titlu, pe care îl poate avea un episcop (CIC can. 350). Papatul nu face excepție, iar cel care urmează să aibă această funcție, trebuie să fie episcop sau să fie mai întâi hirotonit episcop.

Funcții în Biserica Catolică Latină

Suveranul Pontif sau Papa deține funcția supremă de conducere în Biserica Catolică. Papa este ajutat la administrarea și guvernarea Bisericii ca instituție, atât și la nivel pastoral de un număr de organisme înființate în acest scop, cât și de un număr de persoane. Aceste organisme sunt:

Curia Romană - reprezintă multitudinea de dicastere (Secretariatul de Stat, Congregații, Tribunale, Consilii și Birouri: Camera Apostolică, Administrația Patrimoniului Scaunului Apostolic, Prefectura pentru Afacerile Economice ale Sfântului Scaun). Dicasterele la nivel juridic sunt egale între ele ca și importanță în sensul că nu sunt subordonate ierarhic. Dintre Instituțiile Curiei Romane se disting: Prefectura Casei Pontificale și Biroul Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif. Dicasterele în mod normal sunt conduse de un Cardinal Prefect sau Președinte Arhiepiscop, câțiva cardinali, unii episcopi, un secretar, care la rândul lor mai sunt ajutați și de un număr de consultanți, iar în funcție de specificul dicasterului mai sunt admiși preoți și laici.

Structura Ierarhică în Țările Catolice de Rit Latin

Fiecare țară catolică are un cardinal Arhiepiscopprimat (cap al Bisercii din țara respectivă) cu sediul în capitala țării, exemplu Austria-Viena (Cristoph Schönborn), Franța-Paris (André Vingt-Trois) etc.  Unele țări ca și Spania Arhiepiscopul – primat cu titlul de cardinal este din Toledo (Braulio Rodriguez Plaza), deoarece orașul Toledo are o vechime și o importanșă istorică deosebită pentru catolicismul din Spania (Scaun Arhiepiscopal Mitropolitan încă din sec. IV d. Cr.). Pe lângă Arhiepiscopii – primați, țările catolice prin tradiție, mai au și alți cardinali arhiepiscopi în orașe cu o importanță istorică relvantă, de exemplu în Spania: la Valencia (Antonia Canizares Llovera); în Franța: la Lion (Philippe Xavier Ignace Barbarin). Italia  spre deosebire toate celelate țări catolice are cei mai mulți cardinali, în mai multe orașe importante și sunt scaune vechi cu tradiție, exemplu: Veneția, Milano, Napoli, scaunele suburbicare din zona Romei: Ostia, Albano, Frascati, Palestrina, Porto și Santa Rufina; Sabina și Poggio Mirteto, Velletri. Roma la rândul ei are un Cardinal Vicar, căruia Papa îi delegă guvernul pastoral al diecezei de Roma, al cărui titlu complet este Vicarul General al Sanctității Sale pentru Urbea Romană și districtul (districtus), adică teritoriul unde avea jurisdicție Praefectus Urbis din perioada Romei Imperiale.

 Apoi urmează:

Importanța decizională ierarhică: aplicarea legilor din Codul Biserericii Catolice (CIC), aplicarea deciziilor din Conferința Episcopală a fiecărei țări catolice Italiană, Episcopul diecezan, Vicarul General al episcopului, diferite Consilii Diecezane (Consiliul pastoral, economic etc.) și diferiți Vicari delegați pentru tot felul de domenii, exemplu Vicarul Judecătoresc, Vicarul cu preoții care se ocupă de preoții diecezei etc. Preoții care pot avea tot felul de funcții pe lângă episcopie sau alte instituții, preoții parohi și diaconi.

Titluri și Funcții în Bisericile Catolice Răsăritene

Acestea sunt multe și unele sunt comune tuturor Bisericilor Catolice Răsăritene, altele în schimb sunt specifice unui anumit tip de Biserică Sui iuris. Ca și capi ai Bisericilor Catolice Răsăritene pot fi episcopii cu titlurile de: Patriarh, Arhiepiscop Major, Mitropolit, apoi Episcop și Exarh care depind direct de Scaunul Apostolic. Biserica Greco-Catolică din România are ca și cap teritorial un Arihiepiscop Major și cardinal, apoi ca și ierarhie legislativă și organe decizionale sunt: Codul Bisericilor Catolice Orientale, Sinodul  Episcopilor, episcopii eparhiali, episcopii auxiliari și vicari, vicarii generali, diferite consilii eparhiale/vicari delegați pentru diferite domenii, preoți, preoți parohi, diaconi (alte ordine minore, subdiaconi, lectori).

Cu cât o Biserică Catolică Răsăriteană este mai aproape de rangul de Patriarhat, cu atât are o mai mare autonomie de guvernare și privilegii acordate de către Suveranul Pontif ca și Cap Suprem al acestor Biserici, patriarhatul reprezentând doar autoritatea maximă pe teritoriul Bisericii sale locale sau sui iuris.

Organizarea Bisericii

Criza secolului III d.Cr. se consideră că a luat sfârșit cu Dioclețian (284-306).  Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața imperiului. Cu el se consideră că a început perioada dominatului (care a marcat sfârșitul perioadei principatului, începută cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un monarh autocrat. Dioclețian a reorganizat administrația în mai multe prefecturi și dieceze, apoi a împărțit imperiul în două (286), el luând partea de răsărit, linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația. Tot el a instaurat și Tetrarhia, prin care, imperiul să fie condus în continuare de doi Auguști și doi Cezari, câte un August și un Cezar pentru fiecare parte (apus și răsărit). Mai târziu însă, în urma unor războaie civile împăratul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul.

În organizarea târzie a Imperiului Roman, provinciile care erau destul de fragmentate au fost grupate în unități administrativ-teritoriale mai mari, numite dieceze (lat. diœcesis, gr. διοίκησις, însemnând administrație), fiind introduse de împăratul Dioclețian (284-305) ca subîmpărțire administrativă financiară. Biserica de atunci a moștenit, direct această structură administrativă în secolele V și VI, atunci când episcopii își asumau în întregime rolul unui præfectus. De altfel, centrele acelor dieceze romane coincideau cu sediile episcopiilor. În zilele noastre, această practică s-a păstrat, și astfel, de cele mai multe ori, sediile mitropoliilor coincid cu sediile administrației civile centrale. Exemplele sunt mai multe, începând cu Arhidieceza de București, al cărei arhiepiscop este și mitropolit al provinciei metropolitane de rit latin din România, continuând apoi cu Arhidieceza de Viena, al cărei arhiepiscop este și Primat al Austriei. Aceeași modalitate de organizare o folosesc și Bisercile Ortodoxe. Principiul care stă la baza acestei organizări este: teritorial pe line orizontală și ierarhic pe linie verticală.

Un teritoriu reprezintă un anumit spațiu concret, delimitat de anumite limite naturale sau fixate unanim, spre exemplu un sat: satul Covaci, jud. Timiș se întinde pe un teritoriu care la nivel orizontal cuprinde o suprafață în km sau ha. Oamenii care locuiesc pe acel teritoriu, exploatează acel teritoriu în baza faptului că este al lor și nu al unei alte comunități cu care se învecinează (dreptul la proprietate). Locuitorii acelui sat sunt identificați după locul de origine (dacă sunt băștinași vor spune că sunt din Covaci) sau dacă nu, după domiciliu (dacă locuiesc doar în Covaci, atunci justifică acest lucru prin domiciliu). Pe lângă teritoriul care conduce la proveniența fiecărei persoane sau la indicarea domiciliului, la nivel vertical există o ierarhie a locului stabilită tot de comunitate. Toți locuitorii unui sat sunt oarecum egali, dar se pot distinge prin funcții, care la rândul lor crează o întâietate și totodată ideea de statut. Aceste funcții sunt oferite de comunitate unor membrii ai aceleiași comunități pentru a putea guverna și administra cât mai bine teritoriul și bunurile locale, spre exemplu: consilier la primărie, primar, pompier, paznic de noapte, polițist etc., conform principului pe care Platon îl expune în Republica, și anume că fiecare om în parte nu își este suficient sieși, ci este nevoie ca oamenii să-și împartă activitățile, pentru a fi mai eficienți, dar și pentru a se completa, iar împreună să aibă toate cele necesare comunității. Conceptul de teritorialitate este unul empiric, concret, tipic pragmatismului roman, pe când cel de autoritate și ierarhie este unul abstract, devenit unanim, tipic lumii ideilor Platoniene, dar cu efecte concrete.

Primele forme de organizare instituțională și teritorială au fost diecezele sau eparhiile ca și teritorii aflate sub jurisdicția unui episcop, care avea sediul într-unul din orașele importante ale Imperiului Roman, treptat, în timp s-a ajuns la Patriarhat. Cel mai important centru patriarhal dintre cele cinci scaune consacrate era Roma (care se bucura de întâietate politică și religioasă privelegiată de faptul că se găsea în capitala Imperiului); în timp Constantinopolul ajunge pe locul doi în anul 381, la Conciliul Ecumenic din Constantinopol prin decizia can. 3, iar mai târziu ajunge să-și revendice egalitatea cu scaunul Romei pe baza mutării centrului de decizie politic în orient, can. 28 al Conciliului Ecumenic din Calcedonia (451). Apoi urmează Alexandria Egiptului, Antiohia și în cele din urmă Ierusalimul.

La început, până la marea schizmă (1054), Biserica nu avea un cap ecleziastic unic și cu putere maximă de decizie asupra întregii creștinătăți. Împăratul roman era protectorul întregului imperiu și autoritatea maximă, dar nu și în luarea deciziilor ecleziastice, care se luau în comun prin intermediul conciliilor ecumenice. Întregul teritoriu creștin era împărțit în cinci patriarhate, fiecare cu teritoriul său delimitat, iar fiecare patriarh își exercita jurisdicția în propriul teritoriu, find cea mai înaltă autoritate în teritoriul său. Patriarhatul era împărțit în mitropolii, care la rândul lor se subdivideau în mai multe eparhii sau scaune episcopale, la care erau alocate un anumit număr de parohii. După marea schizmă, situația politică și religioasă s-a schimbat, în orient a rămas figura împăratului Bizantin ca și protector al patriarhatelor care se mai aflau pe terioriul său până în 1453, apoi în timp s-au format statele moderne, iar comunitatea religioasă din acel stat a ajuns să aibă titlul de patriarhat și de Biserică autocefală, spre exemplu în România, Biserica Ortodoxă devine Patriarhat abia în 1925.

 În occident, începând cu Papa Inocețiu al-III-lea (1198-1216) a început consolidarea puterii papale și formarea treptată a unui stat ecleziastic, care există și astăzi sub o altă formă și alte dimensiuni în comparație cu perioada medievală care a apus în 1870, pe timpul Papei PIUS al-IX-lea și a cunoscut o altă organizare din 1929 prin Pactul de la Lateran. În occident Papa a devenit figura supremă a suveranului cu putere religioasă asupra credincioșilor creștini catolici din lumea întreagă, pe când în rândul Bisericilor Ortodoxe, această putere este exercitată de către fiecare Patriarh și sinod al bisericii pe teritoriul său. În cazul Bisericilor Catolice Unite cu Roma, acestea au un cap local în teritoriu, dar deasupra lui se situează Suveranul Pontif. Biserica Româna Unită este organizată astfel:

Titulatura -Arhiepiscopat Major, Capul Bisericii - episcop numit în funcția de Arhiepiscop Major, totodată și Cardinal.

 Diviziunea teritorială a Bisericii - în eparhii cu șase scaune episcopale pe teritoriul României și o eparhie în afara teritoriului țării noastre:

Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș cu sediul la Blaj

Episcopia de Oradea  cu sediul la Oradea

Episcopia de Lugoj cu sediul la Lugoj

Episcopia de Cluj-Gherla cu sediul la Cluj-Napoca

Episcopia de Maramureș cu sediul la Baia Mare

Episcopia de București cu sediul la București

Episcopia de Canton (SUA) cu sediul la Canton.

O eparhie poate avea mai multe județe sau părți din anumite județe cu un anumit număr de parohii alocate. Același principiu de organizare și ierarhie este aplicat și de Bisericile Ortodoxe. În concluzie, Imperiul Roman a implementat și desăvârșit acest principiu al teritorialității care împreună cu acela de organizare ierarhică a produs un sistem statal compact, foarte bine articulat și totodată extrem de eficient, care funcționează și astăzi după mai bine de 2000 de ani și este modelul cel mai extins în lume, atât pentru statele civile cât și pentru Biserică.

                                                                                                  

Pr. Alexandru Ploștinaru                                                                                           

Vicar judecătoresc la Eparhiei de Lugoj

 

Știri din aceeași categorie

  • 01 Sep 2015
  • 2138
  • 0