Sub genericul „O, ce veste minunată!, sâmbătă, 22 decembrie, a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj un concert de colinde și cântece de Crăciun și lansarea volumului „100 de personalități ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”, apărută sub egida Mitropoliei Blajului.

Manifestarea, la care a participat un mare număr de credincioși, a fost onorată de prezența Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore și a fost organizată de Mitropolia Română Unită cu Roma, în colaborare cu AGRU Blaj, înscriindu-se în seria acțiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Frumusețea colindelor românești a fost adusă în fața celor prezenți de trei dintre cele mai cunoscute și îndrăgite interprete ale cântecului popular din Ardeal: Maria Dan Păucean, Reta Rus și Marinela Baba. Lor li s-a alăturat și un grup coral format din preoți din Protopopiatul Blaj care, la rândul lor, au încântat audiența cu frumusețea colindelor de Crăciun. Invitată în concert a fost soprana Alexandra Anușcă, o foarte talentată interpretă lirică, născută la Blaj, care a interpretat mai multe cântece de Crăciun din repertoriul internațional.

Un alt moment al serii l-a constituit lansarea volumului „100 de personalități ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”, un amplu dicționar, avându-l coordonator pe Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, volum care cuprinde biografiile a o sută dintre cele mai importante personalități ale Bisericii noastre. Istoricul și criticul literar Ion Buzași a subliniat importanța apariției unei astfel de cărți atât pentru caracterul ei evocator, cât și pentru puterea de exemplu a biografiilor personalităților respective pentru noi, cei de azi.

La finalul manifestării, Preasfinția Sa Claudiu, a felicitat interpreții care au susținut concertul de colinde și urat celor prezenți sărbători binecuvântate.

Ion Moldovan

Foto pr. Daniel Câmpean