Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Când totul se clatină, Rozariul ne arată ceea ce contează cu adevărat

 
Când totul se clatină, Rozariul ne arată ceea ce contează cu adevărat
  • 20 Mar 2020
  • 2755

"Eu vă voi însoţi de aici". Astfel a spus pontiful la audienţa generală de miercuri, 18 martie, adresându-se credincioşilor de limbă italiană, îndemnându-i să se unească iniţiativei episcopilor italieni şi să recite, de acasă, rugăciunea Rozariului de joi, 19 martie, de la ora Italiei 21.00. Rugăciunea a fost transmisă în direct de postul de televiziune TV2000. Numeroşi credincioşi şi-au arătat adeziunea la această iniţiativă spirituală printr-un semn vizibil, expunând la fereastră o pânză albă sau o candelă aprinsă. Pontiful a introdus rugăciunea Rozariului printr-un mesaj video îndemnând ca "în această situaţie fără precedent, în care totul pare să se clatine, să ne ajutăm să rămânem statornici în ceea ce contează cu adevărat".

Rozariul, rugăciunea celor smeriţi şi a sfinţilor

În mesaj, papa Francisc subliniază că acelaşi îndemn a fost transmis şi de numeroşi episcopi care, în aceste zile, s-au adresat credincioşilor din diecezele lor, încercând "să susţină, prin cuvântul lor, speranţa şi credinţa voastră". Vorbind de importanța acestei devoțiuni mariane, papa a spus:

Papa Francisc: «Rugăciunea Rozariului este a celor smeriţi şi a sfinţilor, o rugăciune care, în misterele sale, contemplă cu Preasfânta Fecioară Maria viaţa lui Isus, chipul milostiv al Tatălui. Şi cât de mare nevoie avem cu toţii să fim consolaţi, să ne simţim învăluiţi de prezenţa sa plină de iubire.»

Înţelegere şi iertare în familie

În mesajul care a însoţit rugăciunea Rozariului, Suveranul Pontif observă că în relaţia cu ceilalţi experimentăm adevărul acestei prezenţe şi, în acest moment în care ceilalţi sunt reprezentaţi de rudele cele mai apropiate, pontiful ne îndeamnă "să fim aproape unii de alții, să fim noi cei dintâi care exercită caritatea, înţelegerea, răbdarea şi iertarea", lărgindu-ne inima astfel încât celălalt să poată afla disponibilitate şi acceptare.

Papa Francisc: «În această seară ne rugăm împreună, încredinţându-ne mijlocirii sfântului Iosif, custode al Sfintei Familii şi păzitor al fiecăreia dintre familiile noastre. Şi tâmplarul din Nazaret a cunoscut precaritatea şi amărăciunea, preocuparea pentru ziua de mâine, însă a ştiut să înainteze în întunericul anumitor momente, lăsându-se călăuzit întotdeauna, fără rezerve, de voinţa lui Dumnezeu.»

Mesajul papei Francisc a continuat cu o însufleţită rugăciune către sfântul Iosif, soţul Preasfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii Universale, sărbătorit anual în data de 19 martie:

 

Ocroteşte, Sfinte Păzitor, ţara noastră!

Luminează-i pe responsabilii cu binele comun pentru ca, asemenea ţie, să aibă grijă de persoanele încredinţate răspunderii lor.

Dăruieşte inteligenţa ştiinţei celor care caută mijloacele adecvate pentru sănătatea şi bunăstarea fraţilor.

Ajută-i pe cei care-i slujesc pe cei nevoiaşi: voluntari, asistenţii medicali, medici, pe cei care sunt în prima linie în îngrijirea bolnavilor, punând în pericol propria siguranţă.

Binecuvântează, sfinte Iosife, Biserica, începând cu slujitorii săi, astfel încât să fie semn şi instrument al luminii şi bunătăţii tale.

Însoţeşte, sfinte Iosife, familiile, cu tăcerea ta rugătoare, construieşte armonia între părinţi şi copii, în special cei mai mici.

Fereşte-i pe vârstnici de singurătate şi fă ca nimeni să nu fie lăsat în disperarea abandonării şi a descurajării.

Mângâie-i pe cei mai slabi, încurajează-i pe cei şovăitori şi mijloceşte pentru cei săraci.

Împreună cu Preacurata Fecioară Maria, imploră-l pe Dumnezeu să elibereze lumea de orice formă de pandemie.

Amin



Sursa:vaticannews.va/ro

Știri din aceeași categorie