Majoritatea creștinilor se roagă cu mâinile împreunate. Cea mai probabilă ipoteză a originii acestei poziții de rugăciune amintește de o practică romană care simbolizează supunerea, dar nu numai.
Pentru a se ruga, credincioșii ar trebui să-și unească mâinile, să-și întindă brațele cu palmele îndreptate spre cer sau să le încrucișeze pe piept cum fac unii călugări? Este cu adevărat important să răspunzi la această întrebare? Da, pentru că ne permite să ne interesăm de un aspect fundamental al rugăciunii și să descoperim cum acest gest își are rădăcinile în marea tradiție creștină. Astăzi majoritatea credincioșilor au învățat să se roage cu mâinile împreunate. Li s-a spus adesea, că este adevărat sau nu, că permite rugăciunilor să urce la cer.
„Rugați-vă cu mâinile unite spre cer pentru ca rugăciunile voastre să se îndrepte spre Împărăția lui Dumnezeu. Și dacă mâinile suntneîmpreunate, rugăciunile vor lovi zidurile." Desigur, nu este greșit. Dar aceste explicații ușor naive sunt bune pentru copii. Adevăratul motiv pentru care credincioșii își unesc mâinile pentru a se ruga este mult mai complex... și simbolic. Într-adevăr, tradiția creștină își are rădăcinile în obiceiuri foarte vechi. Găsim în Talmud, prin urmare, în tradiția evreiască, dovezi că unii se rugau cu mâinile împreunate din perioada postexilică, adică după exilul poporului evreu din Babilon. Această practică a continuat până la apariția primilor creștini. Conform textelor sacre, înțeleptul evreu babilonian, Rabba (Abba ben Joseph) care a trăit între 280 și 352, se ruga cu mâinile împreunate. Potrivit unor istorici, primii creștini au adoptat această practică din moștenirea lor evreiască.
O altă ipoteză susține că mâinile împreunate au la bază o practică romană care simbolizează supunerea. Istoricii religiei atribuie această practică actului de a lega mâinile prizonierilor cu vițe de vie sau frânghii. A ține mâinile strânse în acest fel ar fi devenit un semn de supunere. În Roma antică, un soldat capturat putea scăpa de moartea imediată prin alăturarea mâinilor. Mesajul era același ca și când astăzi ar fi fluturat un steag alb. Secole mai târziu, vasalii aduceau un omagiu stăpânilor lor cu mâinile împreunate ca semn de loialitate. De-a lungul timpului, acest gest a devenit atât un semn de recunoaștere a autorității, cât și de supunere față de aceasta.
Nu e o obligație, ci o practică simbolică
Unirea mâinilor pentru a arăta loialitate este, de asemenea, o practică obișnuită în liturghia hirotonirii în ritul latin. Episcopul își pune mâinile peste cele ale preotului pe care îl hirotonește și îl întreabă: „Promițirespect și ascultare față de mine și față de urmașii mei?” Unirea mâinilor poate implica și încrucișarea degetelor, ceea ce simbolizează crucea. Prin urmare, această practică simbolizează atât loialitatea față de Dumnezeu, cât și înălțarea rugăciunilor către cer și amintește de crucea lui Cristos. Deși creștinii nu sunt în niciun fel obligați să se roage cu mâinile împreunate, aceasta rămâne o opțiune semnificativă, cu un simbolism vechi și profund.
Traducere: ACC
