Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Întâlnirea naţională a responsabililor cu pastoraţia tineretului din România

 
Întâlnirea naţională a responsabililor cu pastoraţia tineretului din România
  • 30 Sep 2020
  • 1775

Sesiunea de toamnă a Comisiei pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul Conferinţei Episcopilor din România s-a desfăşurat marţi, 29 septembrie 2020, în modalitatea online. Au participat preoţii responsabili ai oficiilor diecezane pentru pastoraţia tineretului şi tineri implicaţi în activitatea oficiilor.

Lucrările au fost însoţite de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea Mare şi responsabil cu pastoraţia tineretului în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, precum şi de PS Cristian Dumitru Crişan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş. Sesiunea de lucru a fost moderată de părintele Felix Roca, responsabil al Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Tineretului.

În reflecţia de deschidere, PS Virgil a evidenţiat perspectiva din exortaţia apostolică postsinodală Christus vivit potrivit căreia tinerii nu sunt doar viitorul, ci şi prezentul Bisericii şi al societăţii. În raporturile familiale şi de prietenie, precum şi în parcursul educaţional, tinerii sunt profund afectaţi de criza sanitară şi, de aceea, Biserica noastră locală are datoria de a susţine speranţa lor şi de a-i însoţi în drumul de credinţă. Totodată, episcopul Virgil a apreciat munca responsabililor cu pastoraţia tineretului şi i-a încurajat în misiunea lor insistând pe importanţa rugăciunii care uneşte şi întăreşte.

PS Cristian a subliniat impactul pandemiei în special asupra celebrărilor liturgice şi transpunerea acestora în mediul online, în care suntem chemaţi să evanghelizăm. Această situaţie ne pune în dificultate deoarece încă nu avem instrumentele adecvate pentru a răspunde la acest gen de provocări, ce afectează semnificativ cultura întâlnirii.

Prima temă pusă în discuţie a fost tocmai situaţia pastoraţiei tineretului în diecezele şi eparhiile din ţară în contextul pandemiei. Elementele comune ale intervenţiilor au evidenţiat necesitatea prudenţei şi a respectării măsurilor sanitare, dar şi încurajarea de a relua activităţile în condiţii de siguranţă, acolo unde este posibil.

În contextul crizei sanitare s-a decis amânarea pentru anul 2022 a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, a cărei desfăşurare era prevăzută la începutul lunii septembrie din anul 2021.

O atenţie deosebită a fost acordată aspectului evanghelizării şi formării tinerilor, dar şi a întăririi comuniunii dintre ei la nivel naţional, prin intermediul mijloacelor şi tehnologiilor de comunicare în masă.

Aspecte referitoarea la organizarea Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Tineretului, modalitatea de comunicare cu tinerii, propunerea de campanii care să sensibilizeze asupra anumitor realităţi au făcut parte din discuţiile purtate în sesiunea online a Comisiei pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul Conferinţei Episcopilor din România.

 

Pr. Felix Roca



Sursa:ercis.ro