Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa în Irak. Cardinalul Sako: "Timpul de a separa religia de stat". Patru propuneri concrete

 
Papa în Irak. Cardinalul Sako: "Timpul de a separa religia de stat". Patru propuneri concrete
  • 08 Apr 2021
  • 312

de Daniele Rocchi

"A construi programe educative şi didactice în aşa fel încât să se întărească fraternitatea dintre irakieni şi să se întărească unitatea lor naţională; a organiza evenimente de sensibilizare pentru irakieni despre diversitatea lor prin seminarii, conferinţe şi programe de televiziune între civilizaţii, culturi şi religii cu scopul de a arăta punctele în comun, a le aprofunda şi a respecta particularităţile diferite; a crea un centru naţional cu aule şi o bibliotecă specializată în dialogul interreligios, pentru a contribui la demontarea fenomenului fanatismului şi a preveni pe tineri să adere la el; a activa codul penal irakian nr. 111 din 1969 şi articolele sale, care obligă la protejarea locurilor sfinte, la prevenirea ofensei aduse religiilor şi simbolurilor lor şi la pedepsirea agresorului". Patru sunt "propunerile practice" conţinute într-un document al patriarhului caldeean de Bagdad, cardinalul Louis Raphael Sako, difuzat la 5 aprilie 2021, exact la o lună de la vizita papei Francisc în Irak (5-8 martie 2021).

Vizită de exploatat. O vizită pe care, reafirmă Mar Sako, "irakienii de orice confesiune şi religie trebuie s-o exploateze pentru a întoarce pagina şi a deschide o nouă epocă de reconciliere şi fraternitate, pentru a respecta diversitatea, a stabili pacea, a reconstrui pacea, făcând să se retrăiască instituţiile sale depăşite, făcând să se întoarcă evacuaţii în regiunile şi casele lor, în aşa fel încât cetăţenii să se bucure de pace şi viaţă demnă ca toate fiinţele umane". "Fraternitate şi diversitate" sunt cuvintele cheie ale textului patriarhului preluate din scrisoarea enciclică "Fratelli tutti" şi din "Documentul despre fraternitatea umană" semnat cu marele imam de Al-Azhar, Ahmad al-Tayyib la Abu Dhabi, "sprijinit, scrie cardinalul, de autoritatea supremă şiită Ali al-Sistani cu fraza incisivă: «Voi sunteţi parte din noi şi noi parte din voi»". "Fraternitatea umană - pentru Mar Sako - este obiectivul tuturor societăţilor şi religiilor, şi ar trebui să fie un punct cheie pentru a refuza extremismul şi ura, pentru a schimba viziunea noastră şi gândirea noastră, pentru a construi încrederea între noi în aşa fel încât să putem merge înainte împreună ca fraţi şi surori cu toleranţă, iubire şi respect faţă de diversitate şi să construim o lume mai paşnică, mai dreaptă, mai demnă. De fapt, ajutorul reciproc deschide poarta viitorului". Cardinalul aminteşte că "irakienii, prin principiu şi prin constituţie, sunt cetăţeni pe deplin egali prin drepturi şi obligaţii, iar cetăţenia nu se poate limita la religie, la crez, la regiune, la rasă sau la număr. Cetăţenia este un drept universal pentru toţi". De aici ideea patriarhului Sako că "a venit momentul de a separa religia de stat şi a construi un stat laic", "aşa cum a făcut Occidentul creştin de mult timp şi cum face statul Sudan în aceste zile. Un stat civil sau secular - remarcă Mar Sako - nu este ostil religiei, respectă toate credinţele, dar nu o include în politică. Un stat civil care să garanteze libertatea de religie şi de cult pentru toţi irakienii în mod egal şi să protejeze drepturile umane conţinute în toate tratatele internaţionale".

Calea fraternităţii. Amintind vizita de curtoazie a Papei Francisc la Ali al-Sistani şi întâlnirea de la Ur, cu reprezentanţii religiilor abrahamitice din Irak, patriarhul caldeean reafirmă că "fiecare individ poate urma religia sa şi tradiţiile sale, cu condiţia ca să respecte religia celuilalt frate, să nu-l trateze ca necredincios, sau să-l trădeze, sau să-l excludă sau să-l elimine. Această diversitate derivă de la Dumnezeu". "Din păcate - adaugă Mar Sako - unii au înţeles că papa a invitat să se dizolve credinţele într-o unică religie. Nu este deloc adevărat. Fraternitatea nu înseamnă a dizolva identitatea religioasă într-o unică religie, ci este o invitaţie adresată fiecăruia de a păstra propria religie deschizându-se şi respectând-o pe cea a propriului frate. Fraternitatea şi diversitatea sunt forţa supravieţuirii noastre şi a progresului nostru, trebuie să le trăim în practici zilnice concrete". În această privinţă, este semnificativă decizia primului ministru irakian, Mustafa Al-Kadhimi, de a declara ziua de 6 martie din fiecare an Zi a toleranţei. "Nu trebuie să disperăm în faţa curentelor extremiste şi a ideilor greşite, sau să capitulăm în faţa dezbinării - conclude cardinalul Sako - ci trebuie să perseverăm în întărirea fraternităţii şi a respectării diversităţii şi în a lucra în aşa fel încât toţi să se poată bucura de bine şi de dreptate şi să trăiască cu bucurie şi fericire aşa cum vrea Dumnezeu".

(După agenţia SIR, 6 aprilie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 



Sursa:ercis.ro