Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Prohodul Domnului celebrat în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

 
FOTO: Prohodul Domnului celebrat în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj
  • 30 Apr 2021
  • 1060

Vineri, 30 aprilie 2021, de la ora 19:00 a avut loc în Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Blaj celebrarea Prohodului Domnului. Oficiul liturgic a fost transmis în direct de TVR 3 și în format live-video, de canalul YouTube Radio BLAJ TV ONLINE.

Celebrarea a fost oficiată de Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, în numele Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar răspunsurile au fost date de studenții Seminarului Major. Credincioșii prezenți la celebrare au respectat regulile sanitare în vigoare (distanțarea socială și purtarea măștilor de protecție).

În Pastorala de Paşti din acest an Preafericirea Sa Cardinalul Lucian, Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a evidențiat faptul că „înainte de Paști este întotdeauna Vinerea Mare. Suferim și murim împreună cu Domnul pentru a învia împreună cu El. Însă ca să putem primi Învierea, trebuie să trecem prin moarte, trebuie să părăsim tenebrele existenței noastre. Înviind a treia zi, Răscumpărătorul calcă cu Viața Sa peste orice durere, peste orice lacrimă, peste orice suferință, întrucât toate le-a luat asupra Sa.”

(GALERIE FOTO)

Denia Prohodului Domnului este slujba punerii în mormânt a Domnului, sau prohodirea, care se cântă în bisericile de traditie bizantină în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Slujba se mai numeşte şi "Denia Prohodului", denia fiind o utrenie de seară din perioada Triodului. Ea este un amestec de tristeţe şi speranţă, deoarece în ciuda petrecerii Domnului spre mormânt toate cântările vorbesc despre Învierea cea de a treia zi. Evanghelia care se citeşte la această Utrenie se opreşte la momentul pecetluirii mormântului.

 

Biroul Arhieparhial de Presă

 



Sursa:bisericaromanaunita.ro