Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Un foarte cunoscut pastor carismatic s-a convertit la catolicism

 
Un foarte cunoscut pastor carismatic s-a convertit la catolicism
  • 15 Mar 2014
  • 5231
"Evanghelicii suedezi sunt surprinși. S-a întâmplat ceva incredibil. Ulf Ekman, fondatorul celei mai mari biserici carismatice evanghelice din Suedia, a declarat că după o lungă reflecție s-a convertit la catolicism. A făcut acest anunț în timpul ultimei sale predici, duminică, 9 martie, în biserica pe care el însuși a fondat-o acum 30 de ani în Uppsala. [...]

Ekman era cunoscut de toți suedezii, fiind pastor carismatic ce a predicat pentru zeci de ani fără nici un complex creștinismul evanghelic ”ortodox”. După ce a părăsit Biserica Luterană din Suedia, unde a fost pastor, a înființat în 1983 o mică comunitate carismatică: Livets Ord ("Cuvântul vieții"). Scopul era de a reveni la fundamentele credinței, predicând cu mult triumfalism inclusiv vindecările, după modelul marilor biserici penticostale americane. Opunându-se în mod explicit teologiei liberale a luteranilort pe de o parte și pe de altă parte papalității catolice. [...]

Încă de la începuturile sale în 1983, ”Livets Ord” a avut un mare succes popular. Școala lui biblică a devenit de referință printre evanghelici și era cea mai importantă din Scandinavia. În ultimii ani, biserica fondată de el era considerată în principal ca cea mai ”mega-biserică” din Suedia, atrăgând oameni de toate generațiile și din toate straturile sociale. Astăzi, are mii de membri botezați și atrage alte mii de oameni în fiecare duminică. [...]

Însă, cea mai spectaculoasă și misterioasa evoluție a bisericii carismatice ”Livets Ord” este cea a pastorului fondator:  manifestând o deschidere față de alte tradiții creștine. [...] Împreună cu soția sa Birgitta, a trăit în Țara Sfântă timp de trei ani, unde a descoperit Bisericile Ortodoxe, dar mai ales cea Catolică. Aici a învățat bazele dialogului ecumenic, pe care-l refuza înainte. Cu cât cunoștea mai mult Biserica Catolică a realizat că aceasta nu corespundea absolut de loc cu prejudecățile sale, după cum el însuși mărturisește. Cuplul Ekman a început să se roage împreună cu catolicii carismatici, cărora le apreciază "credința vie." [...]

Iată cum a explicat Ulf Ekman parcursul propriei sale convertirii și a Birgittei, soția sa, într-o scrisoare trimisă tuturor membrilor ”Livets Ord” pe 9 martie: " După cum știți, în ultimii zece ani, am simțit nevoia de a căuta o unitate mai profundă în trupul lui Cristos. Pentru mine, acest lucru a început deja la sfârșitul anilor 90, când Domnul mi-a timis o provocare: să învăț să cunosc natura reală a Bisericii. Ce înseamnă aceasta? Este vorba de a înțelege nu numai ceea ce adunarea lui Dumnezeu reușește să facă și să creadă, ci și cine suntem cu adevarat, ca popor al lui Dumnezeu, ca trup al lui Cristos. Toate acestea ne-au condus să ne întrebăm cu privire la ceea ce ar fi o credință vie și autentică, care ar fi expresia concretă și reală a Bisericii de astăzi, în integralitatea sa. Isus a instituit o Biserică fizică concretă, care trebuie să transmită Cuvântul și prezența Sa în orice timp. Isus este serios atunci când afirmă în Ioan 17,21 că trebuie să fim una așa cum El și Tatăl una sunt, pentru ca lumea să creadă. Nu este posibil să cauți unitatea, fără a lua în considerare și fără a te deschide înspre marile Biserici istorice." [...]

Traducere: ACC



Sursa:lesalonbeige.blogs.com