Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Întâlnire dedicată catehezei de pregătire pentru Prima Împărtășanie și Prima Spovadă

 
Întâlnire dedicată catehezei de pregătire pentru Prima Împărtășanie și Prima Spovadă
  • 16 Iun 2022
  • 1033

Marți, 14 iunie 2022, Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză (BEC) al Eparhiei de Cluj-Gherla a organizat o întâlnire pe Zoom, de la ora 19:00, cu cei implicați în cateheza pentru copii în vederea primirii Primei Împărtășanii și a Primei Spovezi. La întâlnire a participat și PS Claudiu, Episcop de Cluj-Gherla, salutându-i și încurajându-i pe cei prezenți. „Am participat în ultima vreme la mai multe momente în care copiii s-au pregătit pentru Prima Împărtășanie solemnă, la Sfintele Liturghii în cadrul cărora au avut loc aceste momente solemne, și am putut vedea, câteodată cu emoție, felul în care copiii participă profund la aceste momente”, a mărturisit Episcopul. „Am văzut copii care au trăit momentul primirii Trupului și Sângelui Domnului cu o mare intensitate și cu o mare emoție și cred că era o emoție dincolo de emoția clasică umană. Și au primit în dar tot ceea ce le-ați oferit ca pregătire și au trăit momentul acela cu o intensitate spirituală deosebită.”

La întâlnire au participat o parte dintre membrii BEC și circa 10 laici, preoți și persoane consacrate implicați în această cateheză specifică. Introducerea a fost făcută de sr. Mihaela CMD, care în BEC este responsabilă cu cateheza pentru Prima Împărtășanie. Explicând scopul întâlnirii, a spus: „Ne-am dori ca în discuțiile și în împărtășirile dintre noi să acordăm atenție în mod special la două aspecte. Mai întâi împărtășirea experienței personale, cu scopul de a ne cunoaște mai bine, de a cunoaște mai bine realitatea din teren, bucuriile, provocările cu care vă confruntați, ne confruntăm fiecare în parte. Iar un al doilea aspect, care este poate și mai important, e cel legat de materiale. Am dori să cunoaștem opinia Dvs cu privire la ce materiale considerați că lipsesc și ar fi necesare pentru catehizarea copiilor în drumul de pregătire.” Înainte de începerea discuțiilor, a mai intervenit Oana Capan, care conduce BEC, explicând de ce vechiul Birou pentru Cateheză a devenit Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză, și, în consecință, care este misiunea acestui organism înființat de PS Claudiu în toamna anului trecut.

Momentele de împărtășire care au urmat au scos la iveală bucuria și satisfacția pe care o oferă cateheților lucrul cu copiii, în acest important drum spre întâlnirea cu Cristos în Euharistie, de față fiind și cateheți cu o singură generație la activ dar și cateheți cu 10, 20 sau mai multe generații pregătite. La capitolul provocări s-au observat mai multe probleme comune, precum dificultatea pentru părinți să găsească timp pentru cateheză în programele deja aglomerate ale copiilor; sau consecințele culturii media și ultra-tehnologizate asupra copiilor și, implicit, asupra actului catehetic. Au fost formulate și diverse sugestii, de la schimbul de experiență între cateheți la sugestii de materiale care să fie realizate și publicate, în sprijinul catehezei de pregătire pentru Prima Spovadă și Prima Împărtășanie. Episcopul a încredințat spre reflecție participanților câteva teme și, dat fiind că timpul alocat întâlnirii s-a scurs repede, finalizarea se va face post-întâlnire, prin grupul de email al celor implicați în cateheză în Eparhia de Cluj-Gherla.



Sursa:eparhiaclujgherla.ro