Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa către tinerii din Taizé: Spiritul Sfânt să vă facă creativi în fața provocărilor actuale

 
Papa către tinerii din Taizé: Spiritul Sfânt să vă facă creativi în fața provocărilor actuale
  • 30 Dec 2022
  • 708

În perioada 28 decembrie 2022 - 1 ianuarie 2023, are loc întâlnirea anuală europeană de sfârșit de an, organizată de Comunitatea din Taizé. Întâlnirea din acest an, cu desfășurare la Rostock, în Germania, propune spre reflecție tema „Viața interioară și solidaritatea”.

 

Numeroase autorități ecleziale și politice au trimis participanților mesaje de urări, iar tinerilor nu le-au lipsit cuvintele de încurajare ale papei Francisc.

„Sanctitatea Sa dorește să vă exprime apropierea și afecțiunea sa spirituală” – a scris arhiepiscopul Edgar Peña Parra, substitut pentru Afaceri Generale, Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, într-un mesaj adresat participanților la întâlnirea organizată de Comunitatea din Taizé.

În fața răului, scrie monseniorul Peña Parra, tema pe care o abordați în această întâlnire „vă va determina să optați pentru încrederea în Dumnezeu, fără a deznădăjdui cu privire la umanitate”. Și, continuă prelatul: „Papa nu poate decât să vă încurajeze în această opțiune. Într-adevăr, prin rugăciune, prin viața interioară, prin relația personală cu Domnul, speranța rămâne vie și încrederea în El se reînnoiește mereu. Și, practicând solidaritatea umană, puternici în această prezență a Domnului în voi, veți simți cât de mult poate Dumnezeu să acționeze prin voi pentru a schimba lumea”.

Creativitate în ascultarea Spiritului

Mons. Peña Parra amintește că Dumnezeu îi cheamă și pe tineri la creativitate pentru a „rezista fricii care paralizează” și le promite Spiritului său datorită căruia „veți putea spune ‚nu’ nedreptății în toate formele sale, permițând să se maturizeze în voi acel ‚da’ care vă va îngădui să căutați împreună răspunsuri la provocările timpului nostru”.

Acesta este sensul parcursului sinodal dorit de papa Francisc pentru întreaga Biserică. „Papa”, scrie Peña Parra, „vă încurajează să ocupați locul care vi se cuvine în acest proces și vă îndeamnă să vă rugați pentru această intenție”. La final, papa Francisc le transmite tinerilor binecuvântarea sa apostolică.



Sursa:vaticannews.va.ro