Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Seara Ecumenică a Corurilor la Cluj-Napoca, moment de unitate și de suflet

 
Seara Ecumenică a Corurilor la Cluj-Napoca, moment de unitate și de suflet
  • 20 Ian 2023
  • 1078

În ziua de miercuri, 18 ianuarie 2023, la începutul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor – care se celebrează anual în perioada 18-24 ianuarie – în biserica cu hramul Coborârea Spiritului Sfânt din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, în organizarea Mișcării Focolarelor, s-a desfășurat Seara Ecumenică a Corurilor. Evenimentul, care a reunit șapte coruri de diferite vârste, confesiuni și limbi, s-a desfășurat cu participarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care a salutat acest frumos moment de comuniune, remarcând: „Vedem cât de frumos este să fie frații împreună, în unitate și diversitate în același timp”. Din Eparhia de Cluj-Gherla au mai fost de față: pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general; pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj; pr. Daniel Avram, din Curia eparhială; pr. Ovidiu Lăpuște și pr. Mihai Kiss, parohul și vicarul parohial din parohia gazdă; preoți și credincioși în număr mare. De asemenea, au luat parte la momentele de comuniune credincioși din diferite Biserici și confesiuni, între care, din Biserica Ortodoxă, împreună cu corul pe care îl conduce, a participat pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.

În cuvântul de deschidere, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit pentru „momentul minunat”, pentru prezența numeroasă, „ceea ce înseamnă că avem cu toții în inimi bucuria comuniunii și că suntem pe drumul unității. Că suntem romano-catolici, greco-catolici, ortodocși, reformați sau altă confesiune, știm că există maniere diferite de a înțelege credința noastră, știm că există zone din istoria recentă sau mai îndepărtată cu probleme, dar în același timp știm cu toții că ne rugăm în fața unui singur Dumnezeu, că slujim unui singur Dumnezeu și că dorința acestui Dumnezeu, care, pentru noi, creștinii, se numește Isus Cristos, este aceea de a merge toți pe o singură cale”. A arătat că acțiunile pentru a dobândi idealul unității nu sunt „o inițiativă umană” ci „rugăciunea lui Isus”: „Ca toți să fie una, precum Tu, Părinte, ești în Mine și Eu în Tine, să fie și ei una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17,21). Pentru că, a explicat Episcopul, „știm cât de dificilă este lipsa de comuniune, nu doar la nivelul Bisericii, ci și în sufletul nostru, în familiile noastre, între prieteni și cunoscuți.”

„Vedem ce înseamnă lipsa de comuniune privind la războiul din Ucraina, și dacă ne îngrozim de acest război, merită să ne gândim și la războaiele din sufletele noastre, fiindcă războaiele încep prin neînțelegeri, resentimente, pe care, dacă nu le punem în fața Domnului, dacă nu încercăm împreună să le rezolvăm, duc la o amplificare”. De aceea, „noi suntem împreună aici pentru a merge împotriva acestei logici a diviziunii. Și le mulțumesc tuturor celor care au propus acest eveniment și tuturor celor care au răspuns la acest eveniment. De multe ori ne gândim că lucrurile sunt complexe și necesită comisii de dialog, e adevărat, dar, în același timp, dacă vrem o lume mai bună, să începem de la noi. Și în seara aceasta începem de la noi. Nu putem să manifestăm o comuniune deplină la Sfânta Liturghie, dar nimic nu ne împiedică să manifestăm o comuniune prin cânt. Și nu e departe de sensul rugăciunii, fiindcă sfinții ne spun că aceia care cântă se roagă de două ori. Și atunci, de două ori să ne rugăm în această seară pentru ca bunul Dumnezeu să ne dăruiască comuniunea și să ne lumineze ochii minții și pe cei ai sufletului pentru a ști cum să mergem. În seara aceasta punem, în cânt și în rugăciune, toate durerile, căutările, lipsurile de unitate în fața lui Dumnezeu și îi cerem ajutorul.”

„O seară a unității, a bucuriei, a prieteniei și a iubirii” – a definit prezentatoarea programului, Adriana Tușa, catehetă greco-catolică, membră a Mișcării Focolarelor, premisele frumoase inițiative. A continuat: „Iubirea este cea care ne-a adunat pe toți aici. Iubirea este ca o rază de Lumină care, oglindindu-se într-o picătură de apă, se răsfrânge într-un curcubeu, unde pot fi admirate cele șapte culori. După cum culorile curcubeului doar împreună formează lumina care se răsfrânge asupra întregii Creații, tot astfel și noi, doar împreună putem fi lumină pentru toți cei din jurul nostru.”

S-au unit în rugăciune prin cântec un număr de șapte coruri:

  • Corul Donum, în prezent dirijat de Sara Fini. Acest cor a fost înființat în urmă cu 20 de ani, pentru mult timp s-a aflat sub bagheta Ancăi Mona Mariaș, dirijoare a Corului Junior Vip, și, prin acest cor, multe generații de copii au înfrumusețat rugăciunea din biserica greco-catolică „Sfântul Nicolae” din Florești.
  • Corul de copii Allegria, dirijat de Cristina Patrașcu-Nagy, format în anul 2007 ca și cor al Capelei „Sfântul Iosif” și al parohiei din cartierul Andrei Mureșanu, din Cluj-Napoca, și care răspândește de atunci lumina bucuriei și a copilăriei în Catedrala în construcție a Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, din Piața Cipariu, oferind răspunsurile liturgice la Liturghia duminicală a copiilor.
  • Corul de cameră Psalmodia Transylvanica, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu. A luat ființă în anul 1990, când catedra de Muzică bisericească și ritual a reînființatei Facultăți de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a fost ocupată de preotul care de atunci conduce acest cor, și este alcătuit din studenți sau foști studenți ai acestei Facultăți, masteranzi, doctoranzi și doctori în teologie. De la înființare și până în prezent, Corala a susținut peste 300 de concerte, atât în țară, cât și în străinătate. Credincioșii greco-catolici își reamintesc cu bucurie momentele înălțătoare de comuniune și rugăciune, prin participarea Corului Psalmodia Transylvanica la edițiile Festivalului coral „Armonii Sacre”, care era organizat în fiecare toamnă la Cluj, în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față”.
  • Corul de copii Micii Muzicieni, dirijat de prof. Iulia Bostan, a fost constituit la înființarea Centrului de Pregătire Muzicală „Ars Cantus”. Este „un cor pe voci egale”, alcătuit din cursanții instituției amintite, participant, de asemenea, cu rezultate excepționale la concursuri naționale și internaționale, la secțiunea Școli vocaționale.
  • Corul Bisericii Baptiste Betania, un ansamblu coral cu rol foarte important în Biserica din care face parte. „Prin cântările corului, este invocată prezența lui Dumnezeu în adunare”; „cântarea corală are rolul de a întări și încuraja slujitorul care predică, dar și de a pregăti inimile celor ce vor asculta”. „Muzica este armonia cerească, notele suntem noi, iar Maestrul este Dumnezeu”, se arată în prezentarea acestui cor.
  • Corul Cadrelor Didactice Maghiare „Guttman Mihály”, dirijat de profesoara de muzică Bedő Ágnes, s-a format în anul 2007, la Cluj-Napoca, și poartă numele regretatului „mentor al multor generații, Guttman Mihály”. Îmbogățindu-și continuu repertoriul, în prezent acesta cuprinde peste 160 de piese din diferite perioade ale istoriei muzicii.
  • Corul Angeli, dirijat de prof. Angela David, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și profesor de Educație muzicală la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj, cea care a înființat acest cor în Biserica Greco-Catolică în urmă cu mai mult de 27 ani. Pe lângă participarea la diferite festivaluri corale și evenimente ale Bisericii Greco-Catolice, de la înființare Corul Angeli oferă răspunsurile liturgice, duminica și în sărbători, în biserica „Episcop Ioan Bob”. În ultimii ani Corul „Angeli” a înălțat sufletele spre cer prin cânt îngeresc și la celebrări arhierești, în Catedrala episcopală „Schimbarea la Față”.

Prin binecuvântarea Preasfinției Sale Claudiu s-a deschis așadar în această seară programul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla, program care va continua vineri, 20 ianuarie 2023, de la ora 18, cu o Seară Ecumenică de Rugăciune organizată la nivel eparhial în Capela „Sf. Iosif” din Piața Cipariu, Cluj-Napoca; prin rugăciune specifică acestei perioade care se face după fiecare Sfântă Liturghie pe întreg teritoriul Eparhiei; precum și prin diferite momente de rugăciune ecumenică organizate în protopopiate și parohii.

Un program specific perioadei SRUC, având un istoric deja de 30 de ani, s-a desfășurat în aceeași seară de 18 ianuarie în parohia greco-catolică din Făget, Cluj-Napoca, în biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”. Parohul aceste comunități, pr. Remus Tegzeșiu, a organizat o seară de rugăciune reunind preoți, pastori și credincioși din diferite confesiuni creștine. Particularitatea acestui moment constă în faptul că seara de rugăciune ecumenică din parohia din Făget se desfășoară, an de an, în unire spirituală și înfrățire cu o parohie romano-catolică din Toulouse, Franța, unde, în aceeași zi și în același interval orar, credincioși de diferite confesiuni creștine se roagă împreună. Pentru actuala ediție a SRUC, motoul este: „Învățați să faceți binele; căutați dreptatea” (Isaia 1,17) iar textele biblice sunt propuse de Consiliul Bisericilor din Minnesota (SUA).

 

 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro