Vineri, 16 mai a.c., papa Leon al XIV-lea a primit membrii Corpului Diplomatic acreditați pe lângă Sfântul Scaun. Pontiful a dorit să evidențieze trei cuvinte cheie, care constituie pilonii acțiunii misionare a Bisericii și ai operei diplomatice a Sfântului Scaun, pacea, dreptatea și adevărul. De asemenea, ca în primul său discurs din balconul bazilicii Sfântul Petru, Sfântul Părinte a indicat liniile pastorale ale pontificatului său.
Pacea, dreptatea și adevărul, trei cuvinte cheie care constituie pilonii acțiunii misionare a Bisericii și ai operei diplomatice a Sfântului Scaun. Pacea, înțeleasă nu doar ca absența războiului, ci ca un ”dar activ” care se construiește pornind de la inimă și de la limbaj și care își propune să lase în urmă ”dispute” vechi și noi. Dreptate pentru că ”Sfântul Scaun nu poate să nu-și facă vocea auzită în fața numeroaselor dezechilibre și nedreptăți care duc, printre altele, la condiții de muncă nedemne și la societăți din ce în ce mai fragmentate și conflictuale. Adevăr care ne permite să înfruntăm ”cu mai multă vigoare” provocări precum migrația, utilizarea etică a inteligenței artificiale, protejarea Pământului și ocrotirea familiei, înțeleasă ca o uniune stabilă între bărbat și femeie. Aceștia sunt pilonii pe care papa Leon al XIV-lea a dorit să-i facă cunoscuți vineri, 16 mai a.c., primindu-i pe membrii Corpului Diplomatic acreditați pe lângă Sfântul Scaun.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul papei Leon al XIV-lea adresat Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun:
Eminență,
Excelențe,
Doamnelor și Domnilor,
Pacea să fie cu voi!
Îi mulțumesc E.S. Domnului George Poulides, ambasadorul Republicii Cipru și decan al Corpului Diplomatic, pentru cuvintele cordiale pe care mi le-a adresat în numele dumneavoastră, precum și pentru munca sa neobosită, pe care o duce înainte cu vigoarea, pasiunea și prietenia care îl disting, calități care i-au adus stima tuturor predecesorilor mei întâlniți în acești ani de misiune pe lângă Sfântul Scaun și, în special, a regretatului papă Francisc.
Doresc, de asemenea, să-mi exprim recunoștința pentru numeroasele mesaje de felicitare care au sosit cu ocazia alegerii mele, precum și pentru cele de condoleanțe pentru moartea papei Francisc, care provin și din țări cu care Sfântul Scaun nu întreține relații diplomatice. Aceasta este o demonstrație semnificativă de stimă, care încurajează aprofundarea relațiilor reciproce.
În dialogul nostru, aș dori să prevaleze întotdeauna sentimentul de a fi o familie – comunitatea diplomatică reprezintă, de fapt, întreaga familie a popoarelor -, care împărtășește bucuriile și tristețile vieții și valorile umane și spirituale care o animă. Diplomația pontificală este o expresie a însăși catolicității Bisericii și, în acțiunea sa diplomatică, Sfântul Scaun este animat de o urgență pastorală care îl împinge nu să caute privilegii, ci să intensifice misiunea sa evanghelică în slujba umanității. Combate orice indiferență și face apel continuu la conștiințe, așa cum a făcut neobosit venerabilul meu predecesor, mereu atent la strigătul săracilor, al celor nevoiași și al celor marginalizați, precum și la provocările care caracterizează timpul nostru, de la protejarea creației până la inteligența artificială.
Pe lângă faptul că este un semn concret al atenției țărilor voastre față de Scaunul Apostolic, prezența voastră de astăzi este pentru mine un dar, care îmi permite să reînnoiesc aspirația Bisericii – și a mea – de a ajunge și a îmbrățișa fiecare popor și fiecare persoană de pe acest pământ, doritoare și căutătoare de adevăr, dreptate și pace! Într-un anumit sens, propria mea experiență de viață, dezvoltată între America de Nord, America de Sud și Europa, este reprezentativă pentru această aspirație de a traversa granițele pentru a întâlni oameni și culturi diferite.
Prin munca constantă și răbdătoare a Secretariatului de Stat, intenționez să consolidez cunoașterea și dialogul cu voi și cu țările voastre, pe multe dintre care am avut deja harul să le vizitez în cursul vieții mele, mai ales când am fost prior general al Augustinienilor. Am încredere că Providența Divină îmi va acorda noi ocazii de a întâlni realitățile din care proveniți, permițându-mi să primesc oportunitățile care se vor ivi pentru a întări în credință atâția frați și surori răspândiți în întreaga lume și pentru a construi noi punți cu toți oamenii de bunăvoință.
În dialogul nostru, aș vrea să ținem cont de trei cuvinte cheie, care constituie pilonii acțiunii misionare a Bisericii și ai operei diplomatice a Sfântului Scaun.
Primul cuvânt este pace. Prea des îl considerăm un cuvânt ”negativ”, adică simpla absență a războiului și a conflictului, întrucât opoziția face parte din natura umană și ne însoțește mereu, împingându-ne adesea să trăim într-o constantă ”stare de conflict”: acasă, la locul de muncă, în societate. Pacea pare, așadar, un simplu armistițiu, un moment de odihnă între o dispută și alta, pentru că, oricât ne-am strădui, tensiunile sunt mereu prezente, la fel ca jarul care mocnește sub cenușă, gata să se reaprindă în orice moment.
În perspectiva creștină – ca și în cea a altor experiențe religioase – pacea este înainte de toate un dar: primul dar al lui Cristos: ”Pacea mea v-o dau vouă” (In 14,27). Totuși, este un dar activ, captivant, care ne interesează și ne implică pe fiecare dintre noi, indiferent de originile noastre culturale sau de apartenențele religioase și care necesită, în primul rând, o muncă cu noi înșine. Pacea se construiește în inimă și din inimă, eradicând mândria și pretențiile și măsurând limbajul, pentru că se poate răni și ucide cu cuvinte, nu doar cu arme.
În această perspectivă, cred că este fundamentală contribuția pe care religiile și dialogul interreligios o pot avea la promovarea contextelor de pace. Aceasta necesită, firește, respectarea deplină a libertății religioase în fiecare țară, întrucât experiența religioasă este o dimensiune fundamentală a persoanei umane, fără de care este dificil, dacă nu imposibil, să se realizeze acea purificare a inimii necesară pentru a construi relații de pace.
Pornind de la această muncă, pe care suntem cu toții chemați să o facem, putem eradica premisele oricărui conflict și ale oricărei dorințe distructive de cucerire. Aceasta necesită și o dorință sinceră de dialog, animată de dorința de a ne întâlni mai degrabă, decât de a ne ciocni. Din această perspectivă, este necesar să se redea un respir diplomației multilaterale și acelor instituții internaționale care au fost dorite și concepute, înainte de toate, pentru a remedia disputele ce puteau apărea în cadrul comunității internaționale. Desigur, trebuie să existe și voința de a înceta producerea de instrumente de distrugere și de moarte, deoarece, așa cum a amintit papa Francisc în ultimul său mesaj Urbi et Orbi, ”nicio pace nu este posibilă fără o adevărată dezarmare și nevoia pe care o are fiecare popor de a-și asigura propria apărare nu poate fi transformată într-o cursă generală a înarmărilor”(mesajul Urbi et Orbi, 20 aprilie 2025).
Al doilea cuvânt este dreptatea. Urmărirea păcii necesită practicarea dreptății. După cum am avut deja ocazia să menționez, mi-am ales numele gândindu-mă în primul rând la Leon al XIII-lea, papa primei mari enciclice sociale, Rerum novarum. În schimbarea epocală pe care o trăim, Sfântul Scaun nu poate să nu-și facă vocea auzită în fața numeroaselor dezechilibre și nedreptăți care duc, printre altele, la condiții de muncă nedemne și la societăți din ce în ce mai fragmentate și conflictuale. De asemenea, trebuie să acționăm pentru a remedia disparitățile globale, unde opulența și sărăcia creează clivaje considerabile între continente, țări și chiar în cadrul societăților individuale.
Este datoria celor care au responsabilități în guverne să lucreze pentru construirea unor societăți civile armonioase și pașnice. Acest lucru se poate realiza, în primul rând, investind în familie, întemeiată pe uniunea stabilă dintre un bărbat și o femeie, ”o societate mică, dar adevărată, și anterioară oricărei societăți civile”(Leon XIII, Scrisoarea enciclică Rerum novarum, 15 mai 1891, n.9). În plus, nimeni nu se poate sustrage de la îndatorirea de a favoriza contexte în care să fie apărată demnitatea fiecărei persoane, în special a celor mai fragile și lipsite de apărare, de la cei pe cale de a se naște la cei în vârstă, de la bolnavi la șomeri, fie ei cetățeni sau imigranți.
Povestea mea este cea a unui cetățean, descendent din imigranți, care la rândul său a emigrat. Fiecare dintre noi, în cursul vieții sale, se poate găsi ca fiind sănătos sau bolnav, angajat sau șomer, în patria sa sau într-o țară străină: demnitatea, însă, rămâne mereu aceeași, cea a unei ființe dorite și iubite de Dumnezeu.
Al treilea cuvânt este adevăr. Nu se pot construi relații cu adevărat pașnice, nici măcar în cadrul comunității internaționale, fără adevăr. Acolo unde cuvintele capătă conotații ambigue și ambivalente, iar lumea virtuală, cu percepția sa schimbată asupra realității, preia controlul, este dificil să se construiască relații autentice, întrucât lipsesc premisele obiective și reale ale comunicării.
La rândul ei, Biserica nu se poate sustrage niciodată de la a spune adevărul despre om și despre lume, recurgând atunci când este necesar la un limbaj clar, care ar putea da naștere unor neînțelegeri inițiale. Totuși, adevărul nu este niciodată separat de caritate, care la rădăcina sa are întotdeauna grijă de viața și binele fiecărui bărbat și femeie. Mai mult, în perspectiva creștină, adevărul nu este afirmarea unor principii abstracte și străine de realitate, ci întâlnirea cu persoana lui Cristos însuși, care trăiește în comunitatea credincioșilor. Astfel, adevărul nu ne distanțează, ci mai degrabă ne permite să înfruntăm cu mai multă vigoare provocările timpului nostru, precum migrația, utilizarea etică a inteligenței artificiale și protejarea iubitului nostru Pământ. Acestea sunt provocări care necesită angajamentul și colaborarea tuturor, întrucât nimeni nu se poate gândi să le înfrunte singur.
Dragi ambasadori,
slujirea mea începe în inima unui an jubiliar, dedicat într-un mod deosebit speranței. Este un timp de convertire și de reînnoire și, mai ales, o oportunitate de a lăsa în urmă disputele și de a începe un nou drum, animați de speranța de a putea construi, lucrând împreună, fiecare după propriile sensibilități și responsabilități, o lume în care fiecare persoană să își poată realiza umanitatea în adevăr, dreptate și pace. Sper ca acest lucru să se poată întâmpla în toate contextele, începând cu cele mai afectate, cum ar fi Ucraina și Țara Sfântă.
Vă mulțumesc pentru toată munca pe care o faceți pentru a construi punți între țările voastre și Sfântul Scaun și, din toată inima, vă binecuvântez pe voi, familiile voastre și popoarele voastre. Mulțumesc!
