Comuniunea eclezială și vitalitatea credinței, două aspecte care au caracterizat mărturia a celor "doi frați în credință" – Petru și Paul – "coloane ale Bisericii", sfinți patroni ai Romei și ai Diecezei de Roma, s-au aflat în centrul omiliei episcopului Romei, papa Leon al XIV-lea, din solemnitatea sfinții apostoli Petru și Paul.
Sfânta Liturghie a fost celebrată la Altarul Mărturisirii (l’Altare della Confessione), altarul major al bazilicii vaticane, situat deasupra mormântului sfântului Petru.
Cu referire la comuniunea eclezială. pontiful a evidențiat că cei doi apostoli – Petru și Paul – "au fost chemați să trăiască un singur destin, cel al martiriului, care i-a asociat definitiv cu Cristos", ambii dându-și viața pentru cauza Evangheliei.
Subliniind că istoria de viață a acestor doi apostoli ne implică îndeaproape și pe noi,
"comunitatea pelerină a ucenicilor Domnului din timpul nostru", Sfântul Părinte a observat că, deși uniți de o unică mărturisire de credință, țel la care au ajuns după un lung parcurs, cei doi și-au trăit apostolatul în mod diferit. "Frăția lor în Spirit nu șterge diferențele de la care au pornit" – a explicat – "Simon era un pescar din Galileea, Saul în schimb un intelectual riguros, aparținând grupării fariseilor; primul lasă imediat totul pentru a-l urma pe Domnul, cel de-al doilea îi persecută pe creștini până când este transformat de Cristos cel Înviat; Petru predică mai ales evreilor, Paul este împins să vestească Evanghelia neamurilor".
Pontiful nu a lăsat la o parte conflictul care a existat între cei doi, cu privire la relația cu neamurile, până la punctul în care Paul spune: "Dar, când a venit Chefa la Antiohia, l-am înfruntat fățiș, căci era de condamnat" (Gal 2:11). "Și" – a explicat – "această problemă, după cum știm, va fi abordată de Conciliul de la Ierusalim, în cadrul căruia cei doi apostoli se vor confrunta din nou". În concluzia acestei observații, pontiful a reliefat că istoria relației dintre Petru și Paul ne învață că, deși "comuniunea la care ne cheamă Domnul este o armonie de voci și chipuri", aceasta "nu șterge libertatea fiecăruia". Deși "au mers pe căi diferite, au avut idei diferite, uneori s-au confruntat și s-au ciocnit cu franchețe evanghelică (...) acest lucru nu i-a împiedicat să trăiască concordia apostolorum, adică o comuniune vie în Spiritul Sfânt, o armonie rodnică în diversitate".
Ca o sinteză cu privire la calea comuniunii ecleziale, papa Leon a reliefat că aceasta "se naște din impulsul Spiritului, unește diversitatea și construiește punți de unitate în varietatea de carisme, daruri și slujiri". "Este important" – a spus – "să învățăm să trăim comuniunea în acest fel, ca unitate în diversitate, astfel încât varietatea darurilor, legate în mărturisirea credinței unice, să contribuie la proclamarea Evangheliei. Pe acest drum suntem chemați să mergem, privind tocmai la Petru și Paul, pentru că toți avem nevoie de o astfel de fraternitate. De ea are nevoie Biserica: au nevoia de ea relațiile dintre laici și preoți, dintre preoți și episcopi, dintre episcopi și Papă, la fel ca viața pastorală, dialogul ecumenic și relația de prietenie pe care Biserica dorește să o mențină cu lumea. Să ne angajăm să facem din diversitatea noastră un laborator de unitate și comuniune, de fraternitate și reconciliere, astfel încât fiecare persoană din Biserică, cu istoria sa personală, să învețe să meargă împreună cu ceilalți."
Referitor la vitalitatea credinței, cel de-al doilea aspect care a caracterizat mărturia credinței sfinților apostoli Petru și Paul, papa Leon a atras atenția asupra riscului "de a cădea în obișnuință, în ritualism, în tipare pastorale care se repetă fără reînnoire și fără a înțelege provocările prezentului". Pontiful a observat totodată că mărturia de credință a celor doi apostoli ne insuflă dorința de a fi deschiși la schimbare, de a ne lăsa interogați de evenimente, de întâlniri și de situațiile concrete ale comunităților, de a căuta noi căi de evanghelizare pornind de la problemele și întrebările puse de frații și surorile în credință. Sfântul Părinte ne-a îndemnat să ne ferim de riscul unei credințe obosite și statice și să ne întrebăm: Cine este Isus Cristos pentru noi astăzi? Ce loc ocupă speranța în viața noastră și în activitatea Bisericii? Cum putem da mărturie despre această speranță în viața de zi cu zi și cum o putem proclama celor pe care îi întâlnim?
Îndemnându-ne la exercițiu discernământului, care decurge din aceste întrebări, pontiful a observat că acesta permite credinței noastre și Bisericii "să se reînnoiască continuu și să experimenteze noi modalități și noi practici de proclamare a Evangheliei".
În omilia Sfintei Liturghii din solemnitatea Sfinții apostoli Petru și Paul, episcopul Romei a dorit să adreseze un gând special Bisericii de la Roma, "pentru că, mai mult decât oricare alta, este chemată să devină un semn de unitate și de comuniune, o Biserică care arde de o credință vie, o comunitate de discipoli care mărturisesc bucuria și mângâierea Evangheliei în toate situațiile umane".
În spiritul bucuriei comuniunii pe care, prin mărturia sfinților Petru și Paul, suntem îndemnați să o cultivăm, pontiful i-a salutat pe cei 54 de arhiepiscopi mitropoliți din întreaga lume, numiți în cursul anului, care – în cadrul celebrării euharistice – au primit de la sfântul Părinte Pallium-ul binecuvântat înainte, spunând: "Dragii mei, acest semn, în timp ce reamintește misiunea pastorală care v-a fost încredințată, exprimă comuniunea voastră cu Episcopul Romei, astfel încât, în unitatea credinței catolice, fiecare dintre voi să o poată alimenta în Bisericile locale care v-au fost încredințate".
De asemenea, papa Leon al XIV-lea i-a salutat pe membrii Sinodului Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, mulțumindu-le pentru prezența lor la Roma și pentru zelul pastoral. "Domnul să dăruiască pace poporului vostru!" – a spus pontiful.
Sfântul Părinte a salutat, de asemenea, "cu sinceră recunoștință", Delegația Patriarhiei Ecumenice, trimisă la Roma de Sanctitatea Sa Bartolomeu.
"Dragi frați și surori, edificați de mărturia sfinților apostoli Petru și Paul, să pășim împreună în credință și comuniune și să invocăm mijlocirea lor asupra noastră a tuturor, asupra orașului Roma, asupra Bisericii și asupra întregii lumi" - s-a rugat papa Leon la finalul omiliei Sfintei Liturghii din solemnitatea Sfinții apostoli Petru și Paul.