Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

În această lume sfâșiată, Biserica să fie o casă și o școală a comuniunii

 
În această lume sfâșiată, Biserica să fie o casă și o școală a comuniunii
  • 01 Iul 2025
  • 43

"Astăzi este marea sărbătoare a Bisericii Romei, generată de mărturia apostolilor Petru și Paul, fecundată de sângele lor și al multor alți martiri. Și în zilele noastre, în întreaga lume, există creștini pe care Evanghelia îi face generoși și curajoși chiar cu prețul vieții lor" – a spus papa Leon al XIV-lea în alocuțiunea care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", din Piața San Pietro, în solemnitatea Sfinții apostoli Petru și Paul.

Astfel" – a continuat pontiful – "există un ecumenism al sângelui, o unitate invizibilă și profundă între Bisericile creștine, care încă nu trăiesc o comuniune deplină și vizibilă între ele. Prin urmare, doresc să confirm în această zi solemnă de sărbătoare că misiunea mea episcopală este în slujba unității și că Biserica Romei se angajează, prin sângele sfinților Petru și Paul, să promoveze comuniunea între toate Bisericile."

Amintind că "Piatra, de la care Petru își primește și numele, este Cristos. O piatră disprețuită de constructori pe care, însă, Dumnezeu a făcut-o piatră unghiulară (cf. Mt 21, 42)", pontiful a subliniat: "Această piață și bazilicile papale Sfântului Petru și Sfântului Paul ne spun cum această transformare continuă mereu. Ele se află la marginea orașului antic, "în afara zidurilor", așa cum spunem și astăzi. Ceea ce ni se pare nouă măreț și glorios a fost mai întâi aruncat și expulzat pentru că era în contrast cu mentalitatea lumească. Cei care îl urmează pe Isus se află în mers pe calea fericirilor, unde sărăcia de spirit, blândețea, milostivirea, foamea și setea de dreptate, eforturile în favoarea păcii întâmpină opoziție și chiar persecuție. Cu toate acestea, slava lui Dumnezeu strălucește în prietenii săi și pe parcurs îi modelează, din convertire în convertire."

Pontiful a subliniat că și noi, "la mormintele apostolilor, o destinație de pelerinaj de mii de ani, descoperim și că putem trăi din convertire în convertire". Precizând că "Noul Testament nu ascunde erorile, contradicțiile, păcatele celor pe care îi venerăm ca fiind cei mai mari apostoli", pontiful a explicat că, de fapt, măreția lor a fost modelată de iertare.

"Cel Înviat i-a ridicat, de mai multe ori, pentru a-i repune pe calea sa. Isus nu cheamă niciodată doar o singură dată. Acesta este motivul pentru care putem spera mereu, cu toții, așa cum ne amintește și Jubileul" – a spus Sfântul Părinte, amintind că unitatea în Biserică și între Biserici, "este alimentată de iertare și încredere reciprocă", începând cu familiile și comunitățile noastre, deoarece "dacă Isus are încredere în noi, și noi putem avea încredere unii în alții, în numele său".

"Fie ca apostolii Petru și Paul, împreună cu Fecioara Maria, să mijlocească pentru noi, astfel încât, în această lume sfâșiată, Biserica să fie o casă și o școală a comuniunii" – s-a rugat Sfântul Părinte la finalul alocuțiunii care a însoțit antifonul marian "Îngerul Domnului", din Piața San Pietro.

După rugăciunea "Angelus", papa Leon al XIV-lea a asigurat de rugăciunile sale pentru comunitatea liceului Barthélémy Boganda din Bangui, Republica Centrafricană, în doliu pentru tragicul accident care a provocat numeroase decese și răniri în rândul elevilor. "Fie ca Domnul să mângâie familiile și întreaga comunitate!" – s-a rugat papa Leon.

Papa, preoților Romei: Încurajare și recunoștință 

"Adresez salutul meu tuturor, astăzi în mod special credincioșilor din Roma, în sărbătoarea Sfinților Patroni! Un gând plin de afecțiune vreau să adresez preoților parohi și tuturor preoților care lucrează în parohiile Romei, cu recunoștință și încurajare pentru slujirea lor" – a spus pontiful.

Mulțumirile Papei pentru cei care contribuie la Obolul Sfântului Petru

De asemenea, a mulțumit celor care, prin donații, îl sprijină în ministerul său apostolic: "În această sărbătoare marcăm și Ziua Obolului Sfântului Petru, care este un semn de comuniune cu Papa și de participare la ministerul său apostolic. Le mulțumesc călduros celor care, prin darul lor, sprijină primii mei pași ca Succesor al lui Petru."

Totodată, i-a binecuvântat pe toți cei care participă la evenimentul intitulat Quo Vadis?, în siturile romane ale memoriei sfinților Petru și Paul, spunând: "Le mulțumesc celor care au organizat, cu însuflețire, această inițiativă care ajută la cunoașterea și cinstirea sfinților Patroni ai Romei".

Pontiful i-a salut pe credincioșii din diferite țări care au venit să îi însoțească pe arhiepiscopii lor mitropoliți, care astăzi au primit Pallium-ul. De asemenea, i-a salutat pe pelerinii din Ucraina, spunând: "mă rog întotdeauna pentru poporul vostru".

La final, papa Leon al XIV-lea a îndemnat la rugăciune, spunând: "Surori și frați, să continuăm să ne rugăm pentru ca peste tot armele să fie reduse la tăcere și să ne implicăm activ pentru pace prin dialog.



Sursa:vaticannews.va.ro