Vă prezentăm traducerea din limba italiană a cuvântării Eminenței Sale Cardinal Claudio Gugerotti, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, cu ocazia Înscăunării Arhiepiscopului Major, Claudiu-Lucian Pop.
Preafericirea Voastră, Excelențele Voastre, dragi preoți, călugări și călugărițe, iubiți reprezentanți ai confesiunilor creștine și ai altor religii, distinse autorități civile, aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul!
Ultima dată – recent – am venit aici la înmormântarea cardinalului Lucian. Acum, pe tronul pe care stătea el, stați Dumneavoastră, Preasfinția Voastră. Biserica trăiește. Oamenii mor, dar Biserica trăiește mai departe. Aceasta este marea noastră speranță, speranța care a însuflețit acea dimineață când – am avut onoarea să fiu și eu prezent – ați fost ales. Aceeași speranță și-a revărsat lumina și în momentul în care, episcopii care v-au ales, împreună cu dumneavoastră, v-ați întâlnit cu succesorul lui Petru, Papa Leon. Cred că această întâlnire, atât de familiară, atât de fraternă, atât de plină de bucurie, a rămas în inimile noastre, ale tuturor.
Cu acel prilej – nu cred că dezvălui vreun secret papal, însă, dacă ar fi cazul, Excelența Sa Nunțiul mă va absolvi de orice pedeapsă canonică – i-am spus Papei: „Sanctitatea Voastră, aceasta este cea mai liniștită, senină și bucuroasă Biserică dintre Bisericile catolice orientale, în ciuda numeroaselor suferințe pe care le-a îndurat. Episcopii sunt tineri, sunt prieteni între ei, se îndrăgesc. Iar Papa a fost foarte mulțumit – cu toate problemele pe care le are în fiecare zi, bietul om! – să vadă că, în sfârșit, nu-i prezentam o situație problematică, ci o mare bucurie.
Iar acum – împreună, și în numele Excelenței Sale Nunțiul Apostolic – vă repet ceea ce Papa le-a spus episcopilor, cu acea ocazie. Nu avea nimic scris și nu a rămas nimic înregistrat. Așadar, trebuie să aveți încredere în cuvântul meu. I-a transmis cele mai bune urări Arhiepiscopului Major, căruia tocmai îi confirmase numirea, și i-a asigurat pe episcopi că cea mai mare dorință a lui este ca episcopii, sub îndrumarea înțeleaptă și plină de umor a Arhiepiscopului Major, să fie purtători de pace.
Aceasta ne este urarea, Preafericirea Voastră: știm că nu veți rămâne mult timp pe acele trepte și pe acel tron atât de impunător, nu vă stă în fire; nu în sensul că veți fi destituit, ci în sensul că veți coborî pentru a fi alături de popor. Pentru că acesta este felul Dumneavoastră de a fi, așa sunteți plăsmuit. Și slavă Domnului pentru asta!
Aș dori acum să-mi îndrept gândurile către mama Dumneavoastră, pe care am văzut-o în această dimineață înainte de a pleca și care v-a promis solemn că nu vă va lăsa niciodată fără ocrotirea și afecțiunea ei, atâta timp cât va fi în viață. Ea vă urmărește acum prin intermediul mass-media. Sper că nu o tulbur dacă spun că ea, în acest moment, mama dumneavoastră, este metafora Bisericii. Nu pot găsi o imagine mai potrivită pentru a exprima această întâlnire a noastră, plină de bucurie și de fraternitate (așa cum a fost și atunci când v-au ales episcopii), decât privirea afectuoasă și emoționată a mamei dumneavoastră. Nu-mi pot închipui un răspuns mai bun, care să îmbine cele două lecturi de astăzi, în care nu era prezentată o atmosferă de prea mare seninătate și de bucurie – din punct de vedere tematic, vreau să spun. Una este despre omul posedat de demoni care, în fine, reprezintă omenirea cu care avem de-a face, omul posedat de demoni care vrea să devină... nu, el nu vrea nimic, bietul de el, dar tatăl său spune: „El este singurul meu fiu. Doamne, fă ceva!”. Iar Domnul spune: „Mda..., tot timpul îmi dați ceva de lucru! Cum se poate ca, dacă nu-mi dați de lucru, să nu credeți?!”. Aici vedem așadar cât de ostenitoare este slujirea ce vă așteaptă. De multe ori vă veți gândi în sinea Dumneavoastră... „Hai, lăsați-mă să mă odihnesc puțin!”. În acele momente, glasul Bisericii să fie ca mângâierea mamei dumneavoastră! Tot așa este și mângâierea slăvitei Maici din Ceruri. În cuvintele mele – repet, Nunțiul Apostolic, reprezentantul Papei în această țară, mi se alătură – se regăsește toată afecțiunea îmbrățișării pe care Papa v-o oferă astăzi, pentru a vă spune: „Suntem cu tine, nu te teme!”.
Ne-am angajat deja să vă primim la Roma pentru o concelebrare cu Papa, pentru a arăta ce înseamnă comuniunea dintre Biserici. Aceasta este caracteristica voastră: sunteți orientali, sunteți o Biserică, o Biserică aflată în suferință, în deplină comuniune cu Papa de la Roma. Sunteți mândria noastră, speranța noastră, cei dragi ai noștri și am venit aici ca să vă spunem că Dicasterul pentru Bisericile Orientale, care a fost înființat pentru voi, așteaptă să afle ce poate face, ce trebuie să facă pentru a vă ușura viața și pentru a o face pe cea a credincioșilor voștri mai fericită și mai convinsă. Nu pretindem că putem fi ca mângâierea unei mame, dar putem să vă dăm măcar un mic sprijin frățesc.
Aceasta este binecuvântarea pe care Papa Leon v-o dăruiește Dumneavoastră și întregii Biserici, vă transmite că vă poartă în rugăciunile sale și – trebuie să spun, de data aceasta, așa cum am văzut în ochii lui – este foarte satisfăcut că vede o Biserică atât de frumoasă.
Acesta este sfârșitul discursului meu, deoarece, pe bună dreptate, vă așteaptă și alte festivități. Dar să știți că vom veni aici cu bucurie pentru a ne însufleți de la acel zâmbet contagios, care este un har pe care l-ați primit de la Domnul: acela de a-i face pe oameni să zâmbească atunci când se roagă. Pentru că rugăciunea este bucurie, bucuria lui Dumnezeu, înainte chiar de a fi bucuria noastră. „Ad multos, candidissimos annos!”, Preafericirea Voastră!
Traducere realizată de Irina-Cristina Mărginean
