”În copilul Isus, Dumnezeu dă lumii o viață nouă: viața sa, pentru toți. Nu o idee ce rezolvă orice problemă, ci o poveste de iubire care ne implică și pe noi. În fața așteptărilor popoarelor, El trimite un prunc ca să fie cuvânt de speranță; în fața durerii celor nenorociți, El trimite unul lipsit de apărare, ca să le fie putere în a se ridica; în fața violenței și opresiunii, El aprinde o lumină blândă ca să-i lumineze cu mântuire pe toți fiii din această lume”: a spus Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii a Nopții de Crăciun, celebrată miercuri, 24 decembrie a.c., în bazilica Sfântul Petru, începând cu ora Romei 22.00.
Cu vreo 20 de minute înainte de a începe Sfânta Liturghie, papa Leon al XIV-lea a mers pe esplanada bazilicii ca să salute numeroșii credincioși, vreo cinci mii, care n-au mai avut loc în bazilică și au rămas în Piața San Pietro în ciuda vremii reci și ploioase din aceste zile ca să urmărească, chiar și sub umbrelă, Sfânta Liturghie. ”Vă mulțumesc pentru că sunteți aici în această seară, chiar și pe o vreme ca aceasta. Vrem să celebrăm împreună sărbătoarea Nașterii Domnului. Isus Cristos care s-a născut pentru noi și ne aduce pacea, ne aduce iubirea lui Dumnezeu”, a spus pontiful în scurtul său salut, urându-le tuturor un Crăciun Fericit.
Potrivit uzanței, celebrarea liturgică din interiorul bazilicii a început cu doar câteva lumini aprinse pentru a exprima așteptarea unui popor care umblă în întunericul istoriei și aspiră la lumina cea adevărată. După ce papa a ajuns în fața altarului, un cantor a intonat cântarea ”Kalenda”, străveche vestire a Nașterii Domnului încadrată în marile repere istorice, de la facerea lumii până la întruparea Fiului lui Dumnezeu. La finalul cântării s-au aprins mai multe lumini apoi papa s-a apropiat de statuia Pruncului din fața altarului, a luat vălul care o acoperea și a făcut un gest de venerație, după care un grup de copii a așezat flori în jurul imaginii. Celebrarea a continuat ca de obicei cu Liturgia Cuvântului și Liturgia Euharistică, iar la procesiunea finală mai mulți copii - din Coreea de Sud, India, Mozambic, Paraguay, Polonia și Ucraina - au venit în apropierea papei, au dus în procesiune imaginea Pruncului, au așezat-o într-o Iesle de Crăciun dintr-o capelă laterală și au așezat împreună câte un buchet de flori.
La omilie, cu doar câteva zile înainte de încheierea Jubileului speranței, pontiful a făcut referință la semnificația mântuitoare a Nașterii Domnului și la răspunsul pe care omul este chemat să-l ofere la iubirea surprinzătoare a lui Dumnezeu, o iubire care poate să schimbe istoria noastră.
Vă oferim aici omilia papei Leon al XIV-lea în traducerea noastră de lucru.
Omilia Sfântului Părinte Leon al XIV-lea
la Liturghia din Noaptea de Crăciun
bazilica Sfântul Petru, 24 decembrie 2025
Dragi frați și surori, de mii de ani, în fiecare colț al pământului, oamenii au scrutat cerul dând nume și forme aștrilor necuvântători: în imaginația lor, ei citeau în aștri evenimentele viitorului, căutând sus, printre stele, adevărul care lipsea jos, printre case. Ca și cum ar fi bâjbâit în bezna aceea, ei rămâneau, totuși, nelămuriți de propriile lor oracole. În schimb, în această noapte, „poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ținutul umbrei morții a strălucit o lumină” (Is 9, 1).
Iată steaua care surprinde lumea, o scânteie abia aprinsă, fremătând de viață: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). În timp și în spațiu, acolo unde ne aflăm, vine Cel fără de care noi n-am fi existat niciodată. Trăiește împreună cu noi Cel care pentru noi își dă viața, luminând cu mântuirea sa noaptea noastră. Nu există întuneric pe care această stea să nu-l lumineze, pentru că, în lumina ei, întreaga omenire vede zorii unei existențe noi și veșnice.
E Crăciunul, Nașterea lui Isus, a lui Emmanuel. În Fiul făcut om, Dumnezeu nu ne dă ceva, ci pe Sine însuși, „ca să ne răscumpere de orice nelegiuire și să curețe pentru sine un popor numai al său” (Tit 2, 14). Se naște în noapte Cel care ne răscumpără din noapte: urma zilei care se ivește nu mai trebuie căutată departe, între stele, ci aplecând capul, în grajdul de alături.
Semnul clar dat lumii întunecate este, de fapt, „un copil înfășat și culcat în iesle” (Lc 2, 12). Pentru a-l găsi pe Mântuitorul, nu trebuie să privim în sus, ci să contemplăm aici, jos: atotputernicia lui Dumnezeu strălucește în neputința unui nou-născut; elocvența Cuvântului veșnic răsună în primul gângurit al unui copilaș; sfințenia Spiritului strălucește în acel trupușor abia spălat și înfășat în scutece. Este divină nevoia de grijă și căldură, pe care Fiul Tatălui o împărtășește în istorie cu toți frații săi. Lumina divină care radiază de la acest Copil ne ajută să vedem un om în fiecare viață pe cale să se nască.
Pentru a lumina orbirea noastră, Domnul a voit să se reveleze ca om omului, chipul său adevărat, potrivit unui plan de iubire început odată cu crearea lumii. Atâta timp cât noaptea erorii întunecă acest adevăr providențial, atunci „nici măcar nu este loc pentru alții, pentru copii, pentru săraci, pentru străini” (Benedict al XVI-lea, Omilie în Ajunul Crăciunului, 24 decembrie 2012). Atât de actuale, cuvintele papei Benedict al XVI-lea ne amintesc că pe pământ nu există loc pentru Dumnezeu dacă nu există loc pentru om: a nu-l primi pe unul înseamnă a nu-l primi nici pe celălalt. În schimb, unde este loc pentru om, este loc pentru Dumnezeu: atunci un grajd poate deveni mai sfânt decât un templu, iar sânul Fecioarei Maria este chivotul noului legământ.
Să admirăm, preaiubiților, înțelepciunea Nașterii Domnului. În copilul Isus, Dumnezeu dă lumii o viață nouă: viața sa, pentru toți. Nu o idee ce rezolvă orice problemă, ci o poveste de iubire care ne implică și pe noi. În fața așteptărilor popoarelor, El trimite un prunc ca să fie cuvânt de speranță; în fața durerii celor nenorociți, El trimite unul lipsit de apărare, ca să le fie putere în a se ridica; în fața violenței și opresiunii, El aprinde o lumină blândă ca să lumineze cu mântuire pe toți fiii din această lume. După cum remarca sfântul Augustin, „mândria omenească te-a zdrobit atât de mult încât doar umilința divină te putea ridica” (Sermo in Natale Domini 188, III, 3). Da, în timp ce o economie distorsionată ne face să-i tratăm pe oameni ca marfă, Dumnezeu se face asemenea nouă, dezvăluind demnitatea infinită a fiecărei persoane. În timp ce omul vrea să devină Dumnezeu pentru a-și domina aproapele, Dumnezeu vrea să devină om pentru a ne elibera de orice sclavie. Ne va fi oare de-ajuns această iubire pentru a schimba istoria noastră?
Răspunsul vine imediat ce ne trezim, asemenea păstorilor, dintr-o noapte aducătoare de moarte la lumina vieții ce se naște, contemplându-l pe Pruncul Isus. Deasupra grajdului din Betleem, unde Maria și Iosif, plini de uimire, veghează asupra Pruncului nou-născut, cerul înstelat devine „o mulțime din oastea cerească” (Lc 2, 13). Ele sunt oștiri neînarmate și dezarmante, deoarece cântă gloria lui Dumnezeu, a cărei manifestare pe pământ este pacea (cf. v. 14): în inima lui Cristos pulsează, într-adevăr, legătura care unește în iubire cerul și pământul, Creatorul și creaturile.
De aceea, exact acum un an, papa Francisc afirma că Nașterea lui Isus reînvie în noi „darul și angajamentul de a aduce speranța acolo unde s-a pierdut”, pentru că „odată cu El înflorește bucuria, odată cu El se schimbă viața, odată cu El speranța nu dezamăgește” (Omilie în Noaptea de Crăciun, 24 decembrie 2024). Cu aceste cuvinte se deschidea Anul Sfânt. Acum, când Jubileul se apropie de final, Crăciunul este pentru noi un timp de recunoștință și de misiune. Recunoștință pentru darul primit, misiune pentru a-l mărturisi lumii. Așa cum cântă psalmistul: „Vestiţi din zi în zi mântuirea lui! Vestiţi printre neamuri gloria lui, tuturor popoarelor minunile sale!” (Ps 96, 2-3).
Surori și frați, contemplarea Cuvântului făcut trup trezește în întreaga Biserică un Cuvânt nou și adevărat: să proclamăm așadar bucuria Nașterii Domnului, care este sărbătoarea credinței, a iubirii și a speranței. Este o sărbătoare a credinței, pentru că Dumnezeu devine om, născându-se din Fecioară. Este o sărbătoare a iubirii, deoarece darul Fiului Răscumpărător se împlinește în dăruirea frățească. Este sărbătoare a speranței, pentru că Pruncul Isus o aprinde în noi, făcându-ne mesageri ai păcii. Cu aceste virtuți în inimi, fără să ne temem de noapte, putem merge spre zorii zilei noi.
***
Joi, 25 decembrie a.c., în Piața Sfântul Petru, papa prezidează la ora Romei 10.00 Sfânta Liturghie a solemnității Nașterii Domnului. Succesiv, de la balconul central al bazilicii, Leon al XIV-lea transmite tradiționalul mesaj ”Urbi et Orbi”, însoțit de darul indulgenței plenare.
